Foto: presidency.ro
Nici nu poate fi altfel. Împăratul, Regele, Căpitanul, Mareșalul, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, președintele, prefectul, primarul, preotul... marii bărbați ai națiunii care conduc cu mână de fier, severi, dar binevoitori, patriarhi care hrănesc poporul și îl îndrumă pe calea cea bună au fost și sunt încă reperele societății de la nivel de comună până la cel de stat. Puși în fața libertății de a alege, cetățenii României au ales cam aceeași persoană timp de 30 ani, același patriarh, când notoriu și șugubăț, când erudit și sobru, dar descurcăreț și versat, uns cu toate alifiile. Un pater familias care, deși nu perfect – că de, nimeni nu e, știe să gestioneze clanul atunci când e nevoie.
Ce nu au înțeles cetățenii României, și nici nu au de unde, e că democrația funcționează altfel. Odată cu dreptul la vot au primit o responsabilitate pentru care nu fusese pregătită cu adevărat nici o generație anterioară. În 1990, cetățenii României au fost puși pentru prima oară în istoria acestui stat în fața alegerilor cu adevărat libere datorită gradului fără precedent de alfabetizare și acces la informație. Dar degeaba ai rețeta, dacă lipsesc ingredientele, sau cum ar spune Titu Maiorescu, în lipsa fondului, formele sunt de prisos.
Majoritatea celor cu drept de vot încă așteaptă un președinte care să „facă ceva”. E greu să te desprinzi de o mentalitate de peste un secol atunci când toate structurile societății o reprezintă. Alegerea directă a președintelui complică cu atât mai mult lucrurile, dând oamenilor senzația că ar fi cel mai puternic om în stat și că ține de persoana sa ca lucrurile să meargă ca afară.
Ei bine, președintele nu e monarh, nici dictator. Prerogativele sale sunt limitate și rolul său e arbitrar, deoarece în democrație ar trebui să existe un echilibru între puterea legislativă, executivă și juridică. Dar de unde să știm asta? Își amintește cineva orele de cultură civică? Eu cel puțin plecam de acolo la fel cum ajungeam: fără habar de cum funcționează statul pentru că nici profesorul născut și crescut în comunism nu știa prea bine. La fel ca el, majoritatea celor care au drept de vot au ajuns la maturitate înainte de 1989 (vezi recensământul din 2011), deci nu au putut internaliza cu adevărat mecanismele societății democratice.
În acest context, dorința de a avea o țară ca afară poate începe să se materializeze într-un singur mod: dacă fiecare dintre cetățeni începe să se comporte ca afară. Apelez din nou la o metaforă gastronomică, de această dată cu mai mult tâlc – degeaba vrei să faci pâine, dacă ai la dispoziție doar apă și mălai. Vrând nevrând, democrația presupune că poporul are puterea, iar cei aleși prin vot sunt o reflecție fidelă a celor care i-au ales.
Așa că, în loc să ne plângem că aleșii nu sunt buni, că sunt corupți și își apără interesele personale, propun un experiment pentru a vedea cât de mult ne deosebim de ei într-adevăr. Cine se încumetă ca timp de o săptămână, de astăzi și până în ziua alegerilor, să noteze toate momentele în care s-a descurcat, în care a gândit că merge și așa, în care a întors privirea în fața unei nedreptăți, în care a ridicat din umeri spunând că n-ai ce să-i faci – indiferent că e vorba de familie, prieteni, locul de muncă, vizita la medic, locul de parcare sau eliberarea unei adeverințe? În ciuda faptului că aceste lucruri par minore în fața a ceea ce ne place să vedem ca „marea corupție” pentru a ne victimiza și a justifica micile noastre indiscreții, ele oglindesc caracterul fiecărui individ și astfel caracterul întregului, implicit al celor aleși pentru a conduce societatea.
Inevitabil ajungem deci la concluzia cântată de Michael Jackson în 1988: singura soluție e să începem cu omul din oglindă, să ne impunem exigențele asupra noastră înainte de a avea pretenții de la alții și după ce vreo două generații vor fi încercat acest lucru, vom ajunge la punctul în care putem fi mulțumiți cu noi înșine și deci cu societatea în care trăim, fără a o mai compara cu un afară difuz și efemer, în care oricum nu ne place pâinea pentru că e neagră, uscată și rece.
Primul pas este, bineînțeles, să mergem la vot, indiferent dacă ne simțim reprezentați sau nu, deoarece, pe lângă nenumărații candidați de pe liste există și opțiunea de a anula buletinul de vot pentru a semnala că nici una dintre opțiuni nu e mulțumitoare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Comunismul la fel ca liberalismul în țara asta sucombă în sărăcie și plecarea multor minți ce puteau lumina țara, nu popoare mai bogate și mai educate pentru propriul profit. În anii de după primul război mondial au venit în țară români care au creat teatre, universități, ce au creat elita interbelică cu care ne lăudăm ca națiune. Educația în acea perioadă a creat valori incontestabile. Gândirea abstractă, gândirea științifică critică și spiritualitatea românească nu a apucat să se transforme în prosperitate pentru că radicalismele ce au cucerit Europa bogată au cucerit și mințile unora care au crezut în utopii și că minunile pot apărea peste noapte. Țara ca afară era Italia lui Mussolini și Germania lui Hitler, iar mai apoi paradisul socialist al lui Lenin, Troțki sau Stalin, dar s-au dovedit nu doar lagăre umane ci forme de îngrădire a educației și gândirii, care nu puteau aduce nici un progres. Când cărțile ard, când invectivele față de oponenți curg și se transformă în ură de clasă, când nulitățile îndoctrinate sunt mai importante decât oamenii de cultură și știință, când cel ce gândește altfel e un dușman sau un sabotor, șansele de mai bine sunt o iluzie, o iluzie ce nu se va transforma nici măcar într-un basm ci într-un coșmar care va mai mistui câteva generații.
Pentru a scoate din mintea electoratului mentalitatea unui mesia trebuie început prin a scoate din arhitectura constituțională funcția de președinte ales prin vot direct și înlocuirea cu numirea unui președinte de către parlament cu ajustarea corespunzătoare a atribuțiilor, așa cum este în democrațiile parlamentare.
Corect, e "greu să te desprinzi de o mentalitate de peste un secol atunci când toate structurile societății o reprezintă" și în completare, când această mentalitate o au aproape toți.
Ce să facă un președinte cu prerogative limitate?
Soluția o da tot autoarea: "dacă fiecare dintre cetățeni începe să se comporte ca afară". Cum asta e destul de nebulos, ar însemna ca fiecare să facă și să se comporte cât mai bine posibil, să spună nu furăciunilor de oricare fel, și mai ales să-i ia la rost pe cei care persistă în greșeală. Să pună omul în centru, nu sistemul, etc.
+Like