Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Românii îl așteaptă pe Mesia. Ce NU poate face însă președintele

Președintele, în miting

Foto: presidency.ro

Nici nu poate fi altfel. Împăratul, Regele, Căpitanul, Mareșalul, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, președintele, prefectul, primarul, preotul... marii bărbați ai națiunii care conduc cu mână de fier, severi, dar binevoitori, patriarhi care hrănesc poporul și îl îndrumă pe calea cea bună au fost și sunt încă reperele societății de la nivel de comună până la cel de stat. Puși în fața libertății de a alege, cetățenii României au ales cam aceeași persoană timp de 30 ani, același patriarh, când notoriu și șugubăț, când erudit și sobru, dar descurcăreț și versat, uns cu toate alifiile. Un pater familias care, deși nu perfect – că de, nimeni nu e, știe să gestioneze clanul atunci când e nevoie.

Ce nu au înțeles cetățenii României, și nici nu au de unde, e că democrația funcționează altfel. Odată cu dreptul la vot au primit o responsabilitate pentru care nu fusese pregătită cu adevărat nici o generație anterioară. În 1990, cetățenii României au fost puși pentru prima oară în istoria acestui stat în fața alegerilor cu adevărat libere datorită gradului fără precedent de alfabetizare și acces la informație. Dar degeaba ai rețeta, dacă lipsesc ingredientele, sau cum ar spune Titu Maiorescu, în lipsa fondului, formele sunt de prisos.

Majoritatea celor cu drept de vot încă așteaptă un președinte care să „facă ceva”. E greu să te desprinzi de o mentalitate de peste un secol atunci când toate structurile societății o reprezintă. Alegerea directă a președintelui complică cu atât mai mult lucrurile, dând oamenilor senzația că ar fi cel mai puternic om în stat și că ține de persoana sa ca lucrurile să meargă ca afară.

Ei bine, președintele nu e monarh, nici dictator. Prerogativele sale sunt limitate și rolul său e arbitrar, deoarece în democrație ar trebui să existe un echilibru între puterea legislativă, executivă și juridică. Dar de unde să știm asta? Își amintește cineva orele de cultură civică? Eu cel puțin plecam de acolo la fel cum ajungeam: fără habar de cum funcționează statul pentru că nici profesorul născut și crescut în comunism nu știa prea bine. La fel ca el, majoritatea celor care au drept de vot au ajuns la maturitate înainte de 1989 (vezi recensământul din 2011), deci nu au putut internaliza cu adevărat mecanismele societății democratice. 

În acest context, dorința de a avea o țară ca afară poate începe să se materializeze într-un singur mod: dacă fiecare dintre cetățeni începe să se comporte ca afară. Apelez din nou la o metaforă gastronomică, de această dată cu mai mult tâlc – degeaba vrei să faci pâine, dacă ai la dispoziție doar apă și mălai. Vrând nevrând, democrația presupune că poporul are puterea, iar cei aleși prin vot sunt o reflecție fidelă a celor care i-au ales.

Așa că, în loc să ne plângem că aleșii nu sunt buni, că sunt corupți și își apără interesele personale, propun un experiment pentru a vedea cât de mult ne deosebim de ei într-adevăr. Cine se încumetă ca timp de o săptămână, de astăzi și până în ziua alegerilor, să noteze toate momentele în care s-a descurcat, în care a gândit că merge și așa, în care a întors privirea în fața unei nedreptăți, în care a ridicat din umeri spunând că n-ai ce să-i faci – indiferent că e vorba de familie, prieteni, locul de muncă, vizita la medic, locul de parcare sau eliberarea unei adeverințe? În ciuda faptului că aceste lucruri par minore în fața a ceea ce ne place să vedem ca „marea corupție” pentru a ne victimiza și a justifica micile noastre indiscreții, ele oglindesc caracterul fiecărui individ și astfel caracterul întregului, implicit al celor aleși pentru a conduce societatea.

Inevitabil ajungem deci la concluzia cântată de Michael Jackson în 1988: singura soluție e să începem cu omul din oglindă, să ne impunem exigențele asupra noastră înainte de a avea pretenții de la alții și după ce vreo două generații vor fi încercat acest lucru, vom ajunge la punctul în care putem fi mulțumiți cu noi înșine și deci cu societatea în care trăim, fără a o mai compara cu un afară difuz și efemer, în care oricum nu ne place pâinea pentru că e neagră, uscată și rece.

Primul pas este, bineînțeles, să mergem la vot, indiferent dacă ne simțim reprezentați sau nu, deoarece, pe lângă nenumărații candidați de pe liste există și opțiunea de a anula buletinul de vot pentru a semnala că nici una dintre opțiuni nu e mulțumitoare. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dacă am putea să ne privim din afară, ca un spectator obiectiv, am putea observa că suntem bântuiți în toată ființa noastră nu de socialism ci de un comunism de cea mai joasă speță. Pentru că nu mai credem în nimic, hulim biserica, hulim cultura, hulim educația adevărată ne închinăm la idoli caraghioși și viței de aur. Strigăm după spitale, autostrăzi și strigăm una din cele mai inepte lozinci “Vrem o țară ca afară!” Dar nu citim, suntem țara cu cele mai puține cărți vândute, nu ne educăm, atacăm Academia și universitarii pentru felurite păcate dar gura mai mare o au needucații, acei semidocți ascunși după fel de fel de pseudonime și inițiale. Cine să ne gândească viitorul dacă nu noi? Cine să facă o țară românească dacă nu românii. Educația nu se face în saloane păzite de SPP, educația se face precum a făcut-o Gheorghe Lazăr sau intelectuali de calibrul celor din Școala Ardeleană. Educația nu se face după ultimele tendințe ale unei mode în educație ci prin crearea de școli și mai ales de educatori nu numai cu bani ci cu suflet și muncă.
    Comunismul la fel ca liberalismul în țara asta sucombă în sărăcie și plecarea multor minți ce puteau lumina țara, nu popoare mai bogate și mai educate pentru propriul profit. În anii de după primul război mondial au venit în țară români care au creat teatre, universități, ce au creat elita interbelică cu care ne lăudăm ca națiune. Educația în acea perioadă a creat valori incontestabile. Gândirea abstractă, gândirea științifică critică și spiritualitatea românească nu a apucat să se transforme în prosperitate pentru că radicalismele ce au cucerit Europa bogată au cucerit și mințile unora care au crezut în utopii și că minunile pot apărea peste noapte. Țara ca afară era Italia lui Mussolini și Germania lui Hitler, iar mai apoi paradisul socialist al lui Lenin, Troțki sau Stalin, dar s-au dovedit nu doar lagăre umane ci forme de îngrădire a educației și gândirii, care nu puteau aduce nici un progres. Când cărțile ard, când invectivele față de oponenți curg și se transformă în ură de clasă, când nulitățile îndoctrinate sunt mai importante decât oamenii de cultură și știință, când cel ce gândește altfel e un dușman sau un sabotor, șansele de mai bine sunt o iluzie, o iluzie ce nu se va transforma nici măcar într-un basm ci într-un coșmar care va mai mistui câteva generații.
    • Like 0
  • Adi check icon
    de la absolut niciun candidat nu am auzit idea,,,faptul,,,ca socialismul nu a functionat nicaieri in lume,,,si drept consecinta ar trebui sa ne propunem sa nu mai repetam aceasi greseala in continuare. presimpt ca rezultatul electoral va fi o banala reluare al aceluiasi film: o alta incercare de practicare a socialismului cu fata umana. am tot respectul pentru englezi,,,care si-au dat seama de falimentul socialismul european si au spus,,,ia mai lasati-ne cu prostiile voastre socialiste!! stiti ce ne-ar folosi noua acum? un leader de tip Margaret Thatcher,,,care sa ingroape definitiv socialismul,,,sa taie toate pomenile si sa puna romanii la treaba! dar romanii ar acuza un astfel de leader ca ar fi basist sau fascist. pentru ca romanii s-au obisnuit sa fie pomanagii.
    • Like 5
  • Nici că se putea o abordare mai concisă în ceea ce privește inadecvarea așteptărilor electoratului la realitatea social-economică și politică și da, aceasta este în realitate starea electoratului nostru. În ceea ce privește cauzele care au condus la această stare de fapt cred însă că analiza a fost foarte expeditivă, să identifici drept cauză numai lipsa de educație civică este cel puțin reducționist.
    Pentru a scoate din mintea electoratului mentalitatea unui mesia trebuie început prin a scoate din arhitectura constituțională funcția de președinte ales prin vot direct și înlocuirea cu numirea unui președinte de către parlament cu ajustarea corespunzătoare a atribuțiilor, așa cum este în democrațiile parlamentare.
    • Like 2
  • Delia MC Delia MC check icon
    Pot să aștepte mult și bine. Un singur om sau puțini nu pot face minuni. Minunile sunt în Biblie, aici le face omul.
    Corect, e "greu să te desprinzi de o mentalitate de peste un secol atunci când toate structurile societății o reprezintă" și în completare, când această mentalitate o au aproape toți.
    Ce să facă un președinte cu prerogative limitate?
    Soluția o da tot autoarea: "dacă fiecare dintre cetățeni începe să se comporte ca afară". Cum asta e destul de nebulos, ar însemna ca fiecare să facă și să se comporte cât mai bine posibil, să spună nu furăciunilor de oricare fel, și mai ales să-i ia la rost pe cei care persistă în greșeală. Să pună omul în centru, nu sistemul, etc.
    • Like 6
  • Dorin check icon
    Majoritatea românilor așteaptă de la un președinte numai pomeni și tot felul de mocangeli.La asta se gândesc înainte de a vota pe cineva.
    • Like 5
    • @ Dorin
      Adi check icon
      complet de acord!
      +Like
      • Like 2
    • @ Dorin
      Delia MC Delia MC check icon
      Partea cu adevărat proastă e că își imaginează că sacul e fără fund. Adică poți să dai până la loc comanda fără teamă că odată vine nota de plată = momentul in care sacul e gol. Lasă, mă, că este de unde! Fură unul un bou și eu nu primesc nici un ou? Acum să-mi fie bine. Că mâine e departe...Mâine cel de ieri e azi.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult