Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Rugăciune pentru o Europă muribundă

Papa Francisc Paști covid

Foto: Giuseppe Fama/ Profimedia Images

Sunt două săptămâni de când mă bântuie slujba în singurătate a Papei Francisc, ca un sfârşit de tragedie hollywoodiană în care se auzea doar vocea sa tremurată, estompată de ploaia dezinteresată de acea scenă unică. Trimisesem imaginile unui prieten italian care mi-a răspuns imediat: „Da, a fost nemaivăzut. Dar te întreb: unde a fost Padre Francesco când bătrânii noştri mureau singuri? A putut să spună într-un târziu că nu trebuie să uităm de emigranţi în aceste vremuri groaznice...”

Piazza San Pietro din acea seară nu mai semăna deloc cu aceea pe care o mi-o aminteam dintr-o duminică de mai, când de-abia îmi făcusem loc printre turişti si italieni dichisiţi care treceau podul Vittorio Emanuele II pentru a asista la slujba duminicală a altui Papă. Mi se părea ironic ca podul care ducea în Cetatea Vaticanului să poarte tocmai numele regelui care o asediase şi o lăsase fără întinsele sale posesiuni din Peninsulă, redusă după război la jumătate de kilometru pătrat în inima Romei. Sau, poate, în retorica simbolică a Europei, întâiul rege al Italiei reunite trebuia să vegheze ca niciodată puterea Bisericii să nu mai treacă Tibrul pentru a-şi întinde autoritatea – de prea multe ori brutală şi în contradicţie cu preceptele Bibliei – asupra Lumii Vechi.

Primăvara aceasta nu ne va mai permite city-break-uri. Obiceiurile, micile sau mai marile plăceri, concediile în destinaţii exotice, un pahar de vin la o terasă din Montmartre sau admiraţia din muzeele Florenţei, toate aparţin unei alte lumi. O lume tihnită, care parcă s-a dus pentru totdeauna.

Noi, românii, ne-am bucurat puţin de libertatea de a zbura fără oprelişti în locuri care, în urmă cu două decenii, ni se păreau de neatins, de a ne putea face planuri de viitor mai mari decât a ne întemeia o familie, de a ne permite să savurăm cafeaua pe terase cochete şi nu să o bem pe grabă, turnată cu zaţul inconfundabil al ibricului balcanic. Dar Europa dinspre apus era deja la a doua sau a treia generaţie care îşi trăia viaţa liniştită şi, ca într-o capodoperă a perioadei de aur a cinematografiei italiene, se plictisise de această curgere molcomă a vieţii.

Şi aveau tot dreptul să se fi săturat: prezisese Maslow pe când statele de-abia reuşeau să le asigure cetăţenilor nevoile primelor trepte ale piramidei sale. Europa noastră a ajuns sus, poate cel mai sus din întreaga istorie a omului, în a crea condiţiile satisfacerii nevoilor cetăţenilor săi şi chiar a multora care ajungeau pe ţărmurile sale de aiurea. Însă, implacabil, pare că a ajuns la capătul proiectului său.

Piaţa Sfântul Petru goală e un vestigiu al unei lumi trecute, un San Galgano care se încăpăţânează să nu îşi piardă cupola aurită, deşi viaţa aproape că a părăsit cu totul maiestuoasa incintă.

Europa, simbolizată de această piaţă, este încă minunată, dar nu pentru ceea ce le propune cetăţenilor ei, ci pentru imaginile cu care bucură privirile lor şi ale turiştilor care se înghesuie să vadă minunile arhitecţilor italieni ori spanioli, templele Greciei antice, capodoperele pictorilor francezi, castelele nobililor Evului întunecat, pieţele forfotitoare ale oraşelor Mediteranei pline de acel inefabil je ne sais quoi. Ce proiect îi uneşte pe cetăţenii săi, ce speranţe îi fac să viseze, ce credinţe le face inima să tresalte?

Am creat o societate reglementată, raţională, rece, aseptică. Avem asigurată ziua de mâine, însă nu şi speranţa unei zile mai bune. Un mare stat socialist fără demagogie şi entuziasm. O Uniune ca o mamă grijulie care îşi epuizeaza forţele dereticând prin casă şi, seara, sfârşită, uită să îşi mai îmbrăţişeze şi să le spună poveşti minunate odraslelor.

Am pus în locul proiectelor care să ne însufleţească, al speranţei într-un Dumnezeu al iubirii şi vieţii veşnice, lupta împotriva încălzirii globale, corectitudinea politică, am semnat tratate comerciale cu ţările sărace de la graniţele Uniunii noastre sau de aiurea, am reglementat totul. Trăim decent de la un concediu la altul, slalomând printre city-breakuri, promovări profesionale, o deplasare în interes de serviciu prin metropole la modă, achiziţia vreunei maşini strălucitoare. Însă noi, oamenii, ne-am îndepărtat de sufletele noastre, iar popoarele Europei de toate cele ce le unesc, de valorile comune, de toate cele care transced convenienţele unei existenţe sigure, dar palide, fără orizont. Ba, mai mult, suntem înţelegători cu cei care ne aduc credinţe şi valori îndepărtate şi intransigenţi cu ai noştri care ne amintesc că din toate ar trebui să avem măcar „credinţă, nădejde şi dragoste”.

Am renunţat la cea mai importantă valoare comună: credinţa într-un Dumnezeu al iubirii şi al veşniciei fiindcă am considerat-o „un drog pentru popoare”. Nădejdea e, la rându-i, perimată, o iluzie cu care se pot juca, periculos, cei care vor să ne manipuleze. De ce să ne entuziasmăm pentru vorbe şi planuri măreţe când putem trăi ziua de azi şi cea de mâine bucurându-ne de atâtea bunuri colorate şi apetisante ce roiesc în jurul nostru? Dragostea - o nevroză. Cum să reglementezi un sentiment, cum să determini până unde are efecte benefice şi de unde îi încep efectele adverse? Ne suntem suficienţi, să ne bucurăm de noi şi de toate ale noastre pe care statul ne permite să le posedăm.

De la rugăciunea în singurătate a Papei am văzut liderii Uniunii certându-se si reproşându-şi unul altuia neputinţele şi egoismul: Nordul bogat contra Sudului risipitor, prea puţină înţelegere, o lipsă de unitate deziluzionantă şi o incoerenţă a decidenţilor politici care au ales, într-un moment de criză, să mizeze pe abordări naţionale în loc să propună o strategie comună întregii Uniuni, birocraţi greoi lipsiţi de viziune şi implicare, negocieri nesfârşite, lipsă de asumare şi leadership. Individualismul ridicat la rang de politică comună.

Bătrânul Francisc, singur în piaţă, este imaginea unei Europe a indivizilor pe care îi unesc cel mult nişte amintiri. Cred că, atunci când Piaţa Sfântul Petru era plină, ne aflam într-o peliculă hollywodiană despre o lume aşa cum ne plăcea să fie, iar nu aşa cum era. Trăiam o iluzie pe care un simplu virus a răsturnat-o. Un proiect grandios pe care îl transformasem demult într-o butaforie golindu-l de sens şi valori, gata să se prăbuşească la prima adiere de vânt.

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor!”

Poate că în această săptămână binecuvântată ar trebui să ne adunăm şi noi cu adevărat, în spirit, iar nu făţarnic, indivizi indiferenţi şi egocentrişti, sub acoperişul vreunei biserici, ţinuţi laolaltă nu de credinţă, ci de superstiţii şi ziduri pictate, şi să ne rugăm pentru o Europă unită de aceleaşi valori, pentru lideri care să ne propună proiecte măreţe şi demne de istoria Romei sau a Parisului, şi pentru a ne regăsi împreună, chiar însinguraţi pentru o vreme în casele noastre, credinţa, nădejdea şi dragostea, aceste trei mărunte nebunii care vor ridica iarăşi o lume care vrea să se stingă îmbolnăvită de egoismul nostru şi neputinţa celor care ne conduc. Iar o dată cu ea, odată cu o nouă cădere a Romei, un alt Ev întunecat se va deschide, iar despre credinţă, nădejde şi dragoste vom mai putea vorbi doar în şoaptă, pe întuneric.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mike mike check icon
    Spiritul european si unitatea popoarelor europene au la baza sentimentul de iubire fata de ceilalti, fata de frumusetea oraselor europene precum Roma sau Lisabona, bucuria de a intalni un alt european dintr-o alta tara diferita de a ta, admiratia in fata minunilor de domuri sau catedrale din alte orase, comunicarea cu un alt european din alt taram. Spiritul european nu inseamna institutii pline de eurocrati fara viziune, obsedati doar de reglementari, negocieri sau bani. Acestia vor disparea in curand si la fel si banii pe care-i aloca ei altor state sarace, in functie de interese. Din pacate Europa trece printr-o criza de lideri fara viziune si asta va face ca Europa sa alunece intr-o perioada foarte grea, insa sunt convins ca intr-o zi, candva in viitor, dorul de ceilalti europeni si de frumusetea oraselor europene, ne va scoate din izolare si ne va ajuta sa reconstruim unitatea aceea europeana bazata pe sentimente, nu pe interese meschine institutionale. Criza aceasta ar putea insemna un salt evolutiv social sau dimpotriva, o afundare intr-o perioada intunecata.
    • Like 1
  • Imaginea unui batran care nu intelege corect care este rostul lucrurilor este foarte graitoare. Sa ne intoarcem la o Europa muribunda? Dupa ce? Dupa ce au ucis astronomi? Dupa ce au ucis oameni de alte confesiuni? Dupa ce prin pedofilie au distrus destine? Dupa familia traditionala? Vai biata Europa, ca nu mai vand ei suficiente lumanari si carti de indobitocire :(
    • Like 0
  • satanae check icon
    Mda, hai să ne întoarcem la o Europă a valorilor creștine de altădată și să ne omorâm cu spor, pentru că citim Biblia altfel. Sau, și mai bine, să ne întoarcem la pasiunile secolului 20 și sa-l inviem pe taica Adolf și pe alți copii ai lui. Asta ca să simțim că trăim.
    Sunt de acord că Europa este pe moarte, dar soluția nu a fost niciodată să reinviem pasiunile ei de altădată, pentru că toate au fost criminale. Nici nu se mai poate, de altfel, cu o populație atât de îmbătrânită și cu un nivel de trai atât de ridicat. Oamenii au prea mult de pierdut și nu mai au energie pentru astfel de prostii. Farmecul ei constă, încă, tocmai în asta: imaginea unui continent prosper, liniștit, plin de relicvele unui trecut criminal, în care a jefuit toată lumea asta, pentru a-și construi toate orașele frumoase, pe care le iubesc atât turiștii, și care acum încearcă să-și trăiască bătrânețea prosperă în liniște, fără iluziile tineretilor. Atât numai că nu are continentul ăsta norocul să sucumbe în liniștea ce și-o dorește, dar pe care, cu siguranță, n-o merită.
    PS: Dilemele și nostalgiile astea, cu privire la valorile și energiile uitate ale tineretilor, sunt specifice tot vârstei a treia și ar trebui să le privim cu umorul de rigoare, ca să nu ne facem sânge rău și să ne crească tensiunea.
    • Like 3
    • @ satanae
      Gr Mihai Gr Mihai check icon
      Trebuie să ai în tine încă haos, spre-a da născare unei stele dansatoare. Piei satanae.
      • Like 0
  • Parerist check icon
    .
    • Like 0

Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult