Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Rusia în America

Există o Rusie în America. Acesta e gândul pe care mi l-a lăsat în minte ce s-a întâmplat ieri la Miami.

Adică, un eveniment de campanie electorală Trump, pe cheltuiala statului american. Căci asta a fost perindarea pe la tribunal a Salvatorului Americii, în urma căreia nici măcar nu i s-a cerut o cauțiune ca să fie lăsat liber și nu i s-a impus vreo restricție de deplasare. Și e vorba de un cetățean acuzat pentru deținerea și manipularea ilegală de secrete de stat, inclusiv nucleare, deci pentru punerea în pericol a securității Statelor Unite. E vorba de un escroc, hoț, mincinos, de un scelerat care, ca să rămână la putere, a lovit fără să ezite în inima Americii, instigându-și susținătorii să atace Capitoliul. 

Zecile de milioane de americani care l-au votat și vor să-l voteze din nou pe Trump n-o fac pentru „valorile” conservatorismului și extremismului de dreapta ale Partidului Republican – legea antiavort, politica antiimigrație, supremația rasei albe, creștinismul feroce ș.a.m.d. Dacă ar fi așa, ar trebui să-l prefere pe contracandidatul republican al lui Trump, Ron DeSantis, întrucât sondajele arată că Trump l-ar învinge pe DeSantis în alegerile preliminare, dar ar pierde în fața lui Biden, în vreme ce DeSantis ar câștiga în competiție cu Biden. Și guvernatorul Floridei, care susține exact ideologia dură sus-menționată, e mult mai tânăr, oferind o perspectivă pe termen lung.

Dar ei îl vor pe Trump, și pace. Sau, mai exact, și război. Congresmanul republican Andy Biggs a declarat, după punerea sub acuzare a lui Trump: „Am intrat în faza de război. Ochi pentru ochi”. Chiar așa, eye for an eye. Adică, nici mai mult, nici mai puțin, decât dat dracului creștinismul, pentru a-l răzbuna pe Trump: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, legea talionului, este punctul central de respingere a Vechiului Testament de către Iisus: „Ați auzit că s-a zis «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt”. (Matei, 5, 38)

Republicana Kari Lake, la convenția din Georgia, este mai explicită: „Dacă Biden și ai lui vor să-l ia pe Trump, trebuie să treacă peste mine și peste 75 de milioane de americani. Și cei mai mulți dintre noi avem carduri NRA (National Rifle Association, asociația națională pentru dreptul de portarmă).

Site-urile de extremă dreaptă sunt pline în clipa de față de îndemnuri la atacarea instituțiilor statului, la război civil. Birourile FBI și procurorii primesc constant amenințări cu moartea. Trump însuși a dus instigarea la violență în instigare la omor: anul trecut pe vremea asta, a publicat pe rețeaua sa de net, Truth Social, un clip în care imaginea lui, lovind puternic cu crosa o minge de golf, este montată cu mingea zburând spre capul lui Joe Biden și imaginea președintelui căzând accidental de pe bicicletă. Mingea de golf, grea și dură, trimisă cu viteză, poate răni grav și chiar ucide, dacă lovește o zonă sensibilă. 

Rusia este modelul mondial al tiraniei făcătoare de război în clipa de față. Trump le oferă votanților săi ceea ce vor de fapt: transformarea Statelor Unite într-o monarhie neconstituțională a dinastiei Trump, în care toate structurile statului să i se supună.

De ce? Fiindcă democrația trece inexorabil prin mari crize periodice, așa cum trece economia. Democrația este o creație artificială, o invenție a minții umane, nu are corespondent în natură. La animale nu există democrație, există dictatura masculului alfa asupra grupului, iar puterea se obține prin confruntări sângeroase, de către cel mai tare, nu prin votul unor exemplare firave.

Rusia n-are nevoie să se implice în alegerile americane pentru că există o Rusie în America.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult