Nu văd cum ar putea continua războiul de distrugere a Ucrainei după data de 9 mai. Atunci, indiferent de starea de fapt, indiferent câți ucraineni și ruși vor mai muri, Moscova trebuie să proclame a doua victorie a Rusiei împotriva nazismului. Cum a zis un tânăr și întunecat soldat rus ajuns în căruciorul cu rotile: „Am învins nazismul cu 80 de ani în urmă, acum ni s-a spus să luptăm din nou cu el”.
Ucraina va deveni un conflict înghețat sau un stat tampon, neutru, între Europa și Rusia, cu regiunile Lugansk, Donețk, Crimeea și Sevastopol având un statut special. Iar Rusia, marea Rusie, va fi practic izolată pe termen nedefinit de civilizația occidentală. Cu sau fără Putin la Kremlin.
Mai mult decât de actualul Stalin, poporul rus e stăpânit de un sentiment adânc înfipt în conștientul și subconștientul colectiv: poporul ales. Izbrannîi narod. Așa cum Biblia îi consacră pe evrei ca poporul ales de Dumnezeu, pravoslavnicia susține ideea Moscova capitală a creștinismului, a treia Romă, și ultima, după Roma și Constantinopol. Clericii și intelighenția rusă de secol 18 și 19 au vehiculat îndelung, mai ales după victoria asupra lui Napoleon, rolul mesianic al poporului rus, de salvator al lumii, chiar cu prețul facerii țăndări a numitei lumi în cursul operațiunii. În celebra propoziție a lui Dostoievski, „Frumusețea va salva lumea”, subiectul este, de fapt, pentru cine a citit însemnările marelui scriitor, Rusia Soter.
A salva pe cineva presupune că acela se află în primejdie, pe un drum greșit, în ghearele Răului. Așa este Occidentul pentru majoritatea rușilor de rând, credincioși în regimul Putin. Vestul este corupt, îndrăcit, putrezit de puterea banului, de homosexualitate, de ateism, de cruntele dezordini ale libertății și democrației. Rusia e păstrătoarea valorilor sufletești creștine, desprinse de bogățiile pământești, familia bărbat-femeie, puterea de a îndura, altruismul, spiritul de sacrificiu, supunerea față de ordinea și buna rânduială pe care le poate menține un singur om, providențial, prin orice mijloace. Cum a zis mujicul, de-a lungul veacurilor, resemnat și vag zâmbitor: „O să mă scurteze de un cap tătuca țar”.
Bolșevismul n-a făcut decât să-i înlocuiască pe țar și pe Hristos cu Lenin și Stalin. Autocrația și obediența sunt valori fundamentale ale bisericii creștine, înainte de orice dictatură laică.
Salvarea à la russe nu depinde de dorința cuiva de a fi mântuit. Ucrainenii luptă din răsputeri cu izbăvitorii ruși ca să nu dispară ca nație și țară. Mii dintre ei au fost deja salvați în lagăre de concentrare din Rusia.
Chiar tinerii ruși performanți fug acum din statul Sfântului Putin în Apusul diavolesc. Asta până când Kremlinul va închide granițele, ca în bunele vremuri ale Cortinei de Fier.
Am scris Sfântul Putin pentru că legile care pedepsesc cu ani grei de ocnă orice cuvințel, ba chiar și necuvintele, ba chiar și tăcerea ce pun la îndoială calea și adevărul putinice sunt echivalentul pedepselor pentru blasfemie de acum sute de ani.
Marele regizor rus Andrei Mihalkov-Koncialovski, pe care l-am ascultat la București, a formulat o idee de neuitat: „Actorii ruși joacă excepțional Shakespeare, aproape mai bine decât cei englezi. Știți de ce? Pentru că Rusia n-a ieșit niciodată din Evul Mediu”.
Și acolo va rămâne, mult după timpul vieților noastre.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
