Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Persoanele fizice pot plăti o contribuție suplimentară la pensii dacă nu au stagiu de cotizare necesar pentru ieșirea la pensie

Prin Legea nr. 186/2016 s-a acordat persoanelor fizice interesate dreptul de a plăti din fonduri personale o contribuție la pensii în situația când acestea nu au stagiu de cotizare necesar pentru ieșirea la pensie.

Potrivit legii: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. ”

Consultă aici documentul

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Pentru aplicarea efectivă a prevederii normative se prevede semnarea unui contract de asigurare între Casa de Pensii unde este arondată persoana fizică și persoana fizică interesată, acesta având obligația să achite contribuția fie print-o singură plată fie prin 6 rate. Termenul de plată nu poate să depășească 6 luni de la semnarea contractului.

Termenul inițial avut la dispoziție de persoanele fizice interesate pentru semnarea contractului fost de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.

OUG nr. 32/2017 extinde perioada în care persoanele fizice pot semna contractul de asigurare.

Noul termen maxim în care o persoană interesată poate semna contractul de asigurare este data de 31.12.2017

De asemenea plata contribuției la pensii se poate face în tranșe lunare egale până la data de 31.12.2017.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Lucian Croitoru.

De la demiterea guvernului Bolojan, pe 5 mai 2026, au existat trei nominalizări pentru funcția de premier: domnii Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan. Niciuna nu a dus la un guvern. A patra, cea a domnului Luca Niculescu, urmează să fie supusă votului. Problema nu e doar câte voturi strânge un candidat, ci ce combinație de partide poate fi votată și dacă un candidat reușește să o formeze. . Foto: Inquam Photos / George Călin

Citește mai mult

„Trebuie să știi ce nu știi”. Cum se evaluează un spital, de la chirurgie, la sterilizare și mesele primite de pacienți, ca să primească distincția ”Leadership of Excellence Award”

Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, a anunțat la finalul lunii septembrie 2026 că a primit Leadership of Excellence Award din partea Surgical Review Corporation (SRC), una dintre cele mai cunoscute organizații ce acreditează spitale în Statele Unite ale Americii și în lume.

Citește mai mult