Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Dacă introducerea noului sistem de impozitare pe gospodărie este doar o mască pentru a testa impozitul pe venitul global cu tranșe progresive, atunci eu îmi rezerv dreptul să spun că nu îl vreau

În sfera sistemului de impozitare globală s-ar regăsi un număr de 6-7 milioane de gospodării, ce ar presupune în mod evident prelucrarea, administrarea și emiterea diverselor decizii de impunere pentru acești contribuabili. Desigur aceasta presupune din partea ANAF existența unui număr semnificativ de inspectori și existența unei tehnici de calcul bine puse la punct. 

Cu cât se va permite depunerea manuală la ghișeu a declarațiilor de impunere de venit global, cu atât va fi nevoie de mai multe resurse umane în cadrul ANAF. Probabil că se va eficientiza acest proces prin implementarea unor proceduri de comunicare electronică, depunerea electronică a declarațiilor, prelucrarea automată a datelor.

În actualele condiții, cu depunere la ghișeu și cu actuala dotare tehnică a ANAF, va fi foarte greu de implementat acest sistem. Dacă se va recurge doar la comunicare electronică, depunere de declarații electronice, cu prelucrarea automată a datelor, utilizându-se și modernizându-se flota tehnică a ANAF, atunci s-ar putea implementa în 3-4 ani un astfel de sistem. Probabil aceasta din urmă va fi soluția. urmând să fie chemați la ghișeu doar acei contribuabili care solicită diverse deduceri, aceștia prezentând documentele justificative pentru deducerile respective.

Sigur, suntem la nivel de ipoteze. Sistemul pe impozitul pe venitul global a mai funcționat la nivelul anilor 2001-2003, la o scară mult mai redusă, însă eu am primit astfel de decizii de impunere. Așa că mă aștept să funcționeze după o modernizare considerabilă a tehnicii de calcul a ANAF.

„Armata” de 35.000 de consultanți fiscali

Consider că domnul ministru, atunci când a folosit termenul de consultant fiscal, nu s-a referit la profesia clasică de consultant fiscal existentă de vreo 10 ani, ci s-a referit la o posibilă profesie de perceptori specializați doar pentru acest impozit pe venit.

Dacă urmărim cu atenție declarațiile ministrului de Finanțe, observăm că referirea lui a fost către persoanele din sistemul public fiscal și abia ulterior și-a amintit că există o Cameră a Consultanților Fiscali care sunt înclinați către consultanța fiscală de afaceri. Profesia de consultant fiscal se obține mult mai greu decât însușirea unor reglementări în cadrul unui impozit, presupune o pregătire mult mai vastă, iar examenul de consultant fiscal este apreciat ca fiind printre cele mai exigente din domeniul economic.

Nimănui nu i-ar plăcea ca o expertiză fiscală într-un proces de evaziune fiscală să fie făcută de un expert/consultant fiscal care să nu aibă o foarte bună pregătire atât în legislația națională, cât și în jurisprudența europeană.

Însă domnul ministru de Finanțe are dreptate. Procedura completării declarațiilor de impozit pe venitul global nu va fi deloc una simplă din punct de vedere al birocrației, al formularelor și al justificării deducerilor. Prin urmare, acele persoane care nu au pregătire fiscală trebuie să solicite un ajutor de specialitate. Faptul că a fost indicat un număr de 35.000 de consultanți fiscali, ne arată că autoritățile își doresc cu adevărat ca acest impozit să fie unul aplicat cu succes de masă, dar ne mai arată și faptul că după ce vom avea o bază de 35.000 de colaboratori ( de șapte ori mai mare decât actualul număr de membri al Camerei Consultanților Fiscali) vom trece la implementarea cu succes a unui sistem de impunere progresivă. Poate acesta este de fapt scopul final al generozității de a plăti niște persoane din fonduri publice pentru a presta niște servicii în interes privat, chiar dacă beneficiarul final este statul.

În esență lăsând la o parte toate cârcotelile, dacă după introducerea acestui sistem cetățeanul plătește mai puține impozite, fără să îi fie introduse pe sub preș alte noi taxe, atunci sistemul este binevenit. Dacă introducerea noului sistem este doar o mască pentru a testa impozitul pe venitul global cu tranșe progresive, atunci eu îmi rezerv dreptul să spun că nu îl vreau.

Cititorilor Republica.ro, cât și minunaților redactori și fondatori ai site-ului le adresez de Paște cele mai bune gânduri și sărbători fericite. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • ade check icon
    Luptati domnilor finantisti pentru impozitarea averilor! De ce iti trebuie mai mult de o casa , o masina ? Vrei case sa inchiriezi? Atunci plateste impozit pe masura? Ai terenuri agricole pe care le exploatezi ca sa obtii profituri? Asta e afacere nu investitie privata si trebuie taxata ca atare. Acolo sunt banii dumneavoastra...
    • Like 0
  • Impozitul in transe este foarte bun si corect. Nu stiu cate tari dezvoltate au taxa unica de impozitare. Nu produce efecte in cresterea investitiilo, multinationalele investind in functie de vanzarile si profitul pe care il prognozeaza, avantaje competitive ale pietei si numai la urma vine taxa. Bugetul statului ar putea castiga miliarde si investite inteligent (educatie infrastructura) ar putea dezvolta avantajele competitive pe care le cauta de fapt companiile.
    • Like 0
  • check icon
    Exista o singura problema de fond in Romania de azi, si anume cunostintele de limba romana ale celor ce elaboreaza norme, in principal fiscale, dar nu numai. Iar cand ma refer la cunostintele de limba romana, am in vedere si posibilitatile de a se face intelesi intr-un limbaj inteligibil. De aici si posibilitatile , bine intretinute de altfel, de a abuza de o norma legala fara a fi acuzat de asta. Personal am avut o experienta extrem de neplacuta in momentul elaborarii Codului Fiscal din 2007, anul aderarii la UE. Atat de prost era conceput incat, pentru a putea intelege ce vor baietii astia de la fisc, a trebuit sa consult - nu radeti - Codul Fiscal francez! In ceea ce priveste noua strategie de impozitare, ma intreb si eu, ca tot romanul impartial, care-i spilul? Si cred ca intentia reala a guvernantilor este ca, sub diversiunea schimbarii intregului sistem si a zgomotului creat de multiple discutii asupra unor aspecte particulare, sa ni se bage pe sub nas o dubla impozitare a celor ce lucreaza in strainatate! Ea functioneaza, deja, in ceea ce priveste asigurarile de sanatate. Ar mai fi ceva, pe langa posibilitatea creeri unei noi armate de votanti disciplinati, anume posibilitatea de a se baga pe gatul fiecaruia un securist de rang inferior care sa raporteze constiincios de unde isi cumpara fiecare hartia igienica si prezervativele, precum si de unde isi asigura veniturile. Ca deh, securitatea care poate, prin lege, sa desfasoare activitati economice, nu suporta concurenta...
    • Like 1
  • Da cred ca azi in Romania nu este posibil aplicarea acestui impozit pe gospodarii.Este complicat si ai nevoie de pregatire contabila Cred ca va fi foarte stufos si ascunde ceva ce nu este banefic pt romani.Prea multa graba si facuta legea pe genunchi
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult