Foto: Facebook
Suntem, iată, tot mai săraci. Nu numai material, ci mai ales spiritual. Pierdem modele. Pierdem valori. E o reală hemoragie în ultimii ani. Și pleacă tineri. Sau, în fine, cu multă viață teoretică rămasă.
Mă gândesc azi la Mihai Leu. Am deschis ochii și am aflat că s-a dus. Nu sunt vreo împătimită a sportului, dar înțeleg de câtă disciplină e nevoie doar ca să mergi constant la sală, deci îmi pot imagina de câtă disciplină trebuie să dispui ca să devii campion sportiv.
Și față de Mihai Leu am simțit mereu ceea ce simt pentru David Popovici: un respect imens nu doar pentru calitatea sportivului, ci și pentru calitatea omului.
Mihai Leu, care ne-a făcut mândri pe vremuri, s-a dus. A luptat, din ce înțeleg, pentru viața lui așa cum a luptat pentru medaliile pe care le-a obținut. Și, deși nu prea l-am văzut invitat pe la emisiuni, așa cum vedem toate non-valorile în zilele astea, omul a fost un model de forță și bun simț.
Cred că trebuia să îl vedem mai mult, ca să învățăm mai mult de la el. Dar asta e lumea în care trăim: valorile stau la ele acasă, iar clovnii stau pe TV.
Știți că nu mi-e felul să scriu despre oamenii care se duc. Dar nu știu de ce plecarea lui Mihai Leu m-a lovit dureros. Poate pentru că nu l-am perceput altfel decât puternic. Și adesea ne scapă din vedere faptul că fix oamenii puternici suferă cel mai mult. Că altfel n-ar deveni puternici.
Și pentru cei care, poate, nu știu sau nu își amintesc cine a fost Mihai Leu, e cazul să marcăm niște puncte importante din istoria recentă.
Mihai Leu s-a născut pe 13 februarie 1968, la Hunedoara. A început să boxeze în 1977 la Clubul Constructorul din Hunedoara, fiind antrenat de Ion Turică. În anul 1981 a plecat la Clubul Metalul Hunedoara, fiind antrenat de Alexandra Pescar, pentru ca în 1982 să semneze cu Dinamo, unde s-a pregătit cu antrenorul Ion Monea. Din 1986 a trecut la clubul Steaua, făcând parte din Lotul național de box al României, unde a fost antrenat de Dumitru Ion și Alec Năstase. A cucerit titlul ce campion național al României (1983, 1984, 1985, 1986). A fost campion mondial la juniori în anul 1987. În circuitul competițional de amatori a boxat în 200 de meciuri, dintre care a câștigat 190, potrivit www.lead.ro.
În 1995 a câștigat titlul de campion intercontinental versiunea WBO, iar în 1997 a devenit campion mondial la Hamburg în meciul disputat în 22 februarie împotriva lui Santiago Samaniego, devenind primul campion mondial la profesioniști din istoria României,
La profesioniști a boxat în 28 de partide, câștigând toate confruntările.
S-a retras în 1998 cu un palmares zdrobitor de 28-0, dintre care 10 victorii au fost prin KO.
A debutat în 1994 în automobilismul sportiv, cu prilejul etapei Raliul Banatului și în 2003 a obținut titlul de campion național. A pilotat constant până în 2008, când a decis să se axeze pe managementul echipelor de raliu și pe dezvoltarea Campionatului Național de Raliuri.
A murit la 56 de ani, ducând o ultimă luptă cu o boală necruțătoare. Dar Mihai Leu rămâne un simbol al puterii de a lupta, conștient de faptul că viața în sine e o luptă pentru victorii de tot felul, mici sau mari. Și poate cu asta ar trebui să rămânem: cu lecția de putere adevărată pe care Mihai Leu a oferit-o altruist pe parcursul întregii sale vieți. Scurte, dar atât de pline de victorii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Odihnește-te în pace, Mihai Leu, performanțele și modestia ta vor rămâne pentru totdeauna.