Foto Xtock Images / Alamy / Alamy / Profimedia
Trăim o perioadă în care crește inflația de analize care susțin două lucruri pentru care, la o examinare atentă, nu poți găsi dovezi în realitate: (i) că în societatea noastră în ultimele decenii ceea ce i-a condus pe decidenți a fost ideea că toate problemele pot fi rezolvate de piețe, ceea ce a vulnerabilizat societatea. Această vulnerabilizare ar fi apărut pentru că (ii) politicile economice s-au bazat pe ideologia pieței, nu pe pragmatism. Este aproape evident că astfel de afirmații au în spate o înțelegere a noțiunii de ideologie așa cum a fost ea pervertită în timp și ipoteza nerealistă, dar foarte larg acceptată, că toate ideologiile afectează negativ rațiunea și că pragmatismul este rațiunea aplicată caz cu caz, și de aceea foarte eficientă.
O analiză atentă, bazată pe esența conceptelor de ideologie și pragmatism ne duc la concluzia că în realitate lucrurile stau exact invers: (i) ideea care a prevalat în ultimul secol, cu intensificări și scăderi nu numai în timp, ci și regional, este aceea că nimic nu merge bine fără intervenția guvernelor în economie. După criza din 2008, această idee a intrat în mult mai multe capete de oameni decât înainte de criză, iar pandemia curentă a făcut ca rata de răspândire a ideii intervenției statului, mai ales pentru înfăptuirea unei justiții sociale (distributive), să se extindă și mai mult; (ii) pragmatismul a fost cel care a predominat covârșitor, nu ideologia liberală. Mai mult, ipoteza că ideologia liberală este mai proastă decât pragmatismul, pentru că slăbește rațiunea, este pur și simplu greșită, așa cum voi arăta imediat.
Afirmația că politicile s-au bazat pe ideologia liberală, nu pe pragmatism, este nu numai factual incorectă, ci și confuză. Liberalismul a fost înțeles de clasici ca „sistem de principii” (Benjamin Constant, citat de Hayek). La polul opus, în domeniul social, pragmatismul însemnă a renunța deliberat la utilizarea de principii coerente între ele în luarea deciziilor și a acționa în funcție de necesitățile momentului, fără ghidarea care vine de la principii. Eu am adus argumente foarte solide într-un articol recent pentru a demonstra că, în ultimii 30 de ani, politica fiscală din România a fost condusă fără a respecta principii, adică a fost condusă „pragmatic”, în funcție de necesitățile momentului, necesități care erau generate exact de aplicarea pragmatismului în politica fiscală (vezi articolul „Politicile macroieconomice, pandemia și disprețul față de principii”, pe opiniibnr.ro). Toate insatisfacțiile legate astăzi de salarii, de pensii, de nivelul veniturilor bugetare, de investițiile publice etc. sunt rezultatul unei politici care a fost condusă prin eliminarea principiilor din procesul decizional, adică pragmatic.
Înțelese inițial ca set de principii, ideologiile au devenit „în general la fel de nepopulare cum le-a fost dictatorilor aspiranți ca Napoleon I și Karl Marx, cei doi oameni care au dat cuvântului sensul său derogatoriu modern. Dacă nu greșesc, acest dispreț la modă pentru ‘ideologie’ sau pentru toate principiile generale sau ‘isme’ este o atitudine a socialiștilor deziluzionați care, pentru că au fost forțați de contradicțiile inerente ale propriei lor ideologii să se debaraseze de ea, au concluzionat că toate ideologiile trebuie să fie eronate și că pentru a fi rațional cineva ar trebuie să lucreze fără vreuna. Dar a fi ghidat numai, așa cum își imaginează ei că e posibil, de scopuri particulare explicite (a se citi pragmatism–nota mea) pe care cineva le acceptă în mod conștient și a respinge toate valorile generale ale căror beneficii pentru rezultate particulare dezirabile nu pot fi demonstrate (sau a fi ghidat numai de ceea ce Max Weber numește ‘raționalitate cu scop’) este o imposibilitate. Deși, să admitem (admittedly), o ideologie este ceva ce nu poate fi ‘dovedit’ (sau demonstrat a fi adevărat), ea poate foarte bine să fie ceva a cărei largă acceptare este condiția indispensabilă pentru cele mai multe lucruri particulare pentru care ne străduim.” (Hayek, Vol. 1, pp. 57-58; sublinierea imi aparține).
Cu alte cuvinte, ceea ce spune Hayek este că ideologiile constituite ca set de principii sunt indispensabile omului. Nu numai că nu e o contradicție între rațiune și o ideologie ce reflectă un sistem de principii, dar rațiunea utilizată pentru a atinge scopuri particulare are nevoie de setul de principii ce alcătuiește ideologia pentru a se ghida. Fără acest ghidaj venit de la valorile fundamentale, măsurile pragmatice pot încălca valori larg acceptate.
Ce înseamnă, în concluzie, ideea promovată de diverși economiști sau decidenți că de acum încolo trebuie să ne bazăm mai mult pe pragmatism? Înseamnă în primul rând sufocarea liberalismului. Procesul a început după 2008 prin cvasi evaporarea dezbaterilor despre virtuțile lui.
În al doilea rând înseamnă că se va continua cu pragmatismul, încă și mai mult și mai agresiv decât până acum. Majoritățile din parlamente vor avea această abordare și vor susține acest proces. Ne vom muta tot mai mult către o democrație cu o componentă tot mai firavă de liberalism.
Dar dacă pragmatismul a fost cel care a condus la o serie de nemulțumiri profunde, cum ar putea el să le elimine? Desigur, nu le va elimina, ci doar le va accentua. Sărăcia nu se va reduce, ci va crește. Extremismul nu se va reduce, ci va înflori. Raționalismul pragmatic ce a ghidat acțiunile începând cu mai mult de un secol în urmă a contribuit la adâncirea inegalităților pentru a căror reducere sau chiar eradicare foarte mulți vor să apeleze la pregmatism.
Promovarea pragmatismului nu duce spre ținte dorite. Drumul pe care îl determină pragmatismul este incontrolabil și, cel mai adesea, ne slăbește, nu ne întărește puterea de a ne influența soarta. Pragmatismul este o cauză de fond a ceea ce se întâmplă acum în lume și nu ne place. Cei care vor să rezolve cu pragmatism problemele generate de acesta înseamnă că au înțeles greșit proverbul românesc „cui pe cui se scoate”.
Capitalismul are din naștere nevoie de sistemul de principii care se numește „ideologia liberală”. Pragmatismul este străin în natură capitalismului. Democrația combinată cu liberalismul pot produce rezutate excepțional de bune. Lucrurile se strică atunci când democrația se combină cu pragmatismul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Conceptele ”liberalismul și pragmatism„ sunt concepte vagi și fiecare înțeles dat și/sau ales, e desigur interesat, în funcție de ceea ce autorul vrea să demonstreze ….pragmatismul e văzut dintr-o perspectivă doar negativă, iar liberalismul dintr-una doar pozitivă, conform cu proverbul popular ”tot țiganul își laudă ciocanul”, mai ales atunci când e criticat pe bune? …
…dacă vrem să fim corecți, a separa liberalismul de pragmatism mi se pare inadecvat, atât din perspectiva unuia cât și a celuilalt … liberalismul și pragmatismul se suprapun denotativ și conotativ suficient de mult încât de o suta și ceva de ani se vorbește ”pragmatismul liberal american”, și nu prea înțeleg ”ce se dorește”, de se dă vina pe pragmatism, ridicând la cer liberalismul clasic…
…ați fost și sunteți consilier al mult prea longevivului guvernator al BNR (în toamna asta face 30 ani, și cam tot de atâția ani sunteți consilierul lui) …și dacă privim la rezultatele politicii BNR, nu se prea văd rezultatele….
Am să vă fac doar câteva critici, care se bazează pe date statistice și fapte de necontestat și/sau interpretat: am avut și avem în continuare una dintre cele mai mari rate a inflației (poate chiar cea mai mare din UE) și cu cea mai mare diferență dintre ”dobânda creditoare și dobânda debitoare” (inclusiv cu cele mai multe și mai mari comisioane bancare) – deci misiunea principală, și în conformitate și cu legea, cea de asigurare a stabilității prețurilor, poate fi calificată ca fiind submediocră, ca să nu spunem nesatisfăcătoare…. În ce privește obligația de a reglementa și supraveghea piața bancară și asta a fost făcută mai întotdeauna post factum și foarte puțin preventiv …deci si aici un rezultat submediocru
…pe de altă parte nu am văzut o preocupare a BNR pentru ce va să vină – sistemul bancar va fi disrupt în curând, mult mai devreme decât ne așteptăm – și aici mă refer nu doar la ”cripto-monede și/sau monede digitale”, ci la întregul sistem financiar – bancar… Banca Angliei, banca Chinei se pregătesc de zor pentru a fi gata să acționeze când valul va veni …chiar FED american și BCE au făcut primii pași, și alte bănci centrale, numai BNR-ul n-a făcut nimic în această direcție ….să ne amintim mereu că adevărata politică, inclusiv cea bancară se face cu fața spre viitor, învățând din lecțiile trecutului și prezentului, dar și din ”lecțiile viitorului” (în măsura în care știi să le vezi și să le înțelegi…)
…am lăsat la o parte și faptul că raportul dintre nivelul salariului mediu din BNR și nivelul salariul mediu pe economia românească este printre cele mai mari din UE, dacă nu cel mai mare …s-a ajuns chiar ca în valoare absolută salariile din BNR (cel puțin la nivel de conducere) să fie egal cu cel din țări mult mai dezvoltate din Europa de vest…
Să înțeleg că vă pregătiți să găsiți un țap ispășitor, să dați vina pe (doar) politica guvernamentală populistă și/sau ”pragmatică” ?!?
PS. Mă întreb și vă întreb, ținând cont că Marele Eugeniu Carada, unul din fondatorii BNR (și asta în poziția de director și nu de guvernator) a stat în fruntea BNR tot cam 30 de ani, și a lăsat ca moștenire (așa cum arata wikipedia) un BNR cu ”o asemenea organizare încât multe personalități ale vremii spuneau că, și în cazul în care niște neghiobi ar veni în fruntea ei, Banca s-ar conduce singură”, vă întreb, mutatis mutandis, ce lăsați în urmă (guvernatorul împreună cu al său consilier)ca moștenire, după mai bine de 30 de ani?
capitalism inseamna pionierat...
mai reflectati!...sau, ramaneti izolati...