Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Să ne amintim de cei pe care i-am uitat

Ilustrație: Lucrarea video originală My existence is resistance (Existența mea este rezistență), de Alina Serban, artivistă romă.

Vă rog să notați o dată: 2 august. Este ziua în care comemorăm victimele și supraviețuitorii persecuției naziste de etnie romă și sinti. O zi pentru a reflecta la o atrocitate trecută cu vederea și subreprezentată. Un capitol șters sau omis din prea multe arhive mondiale, cărți de istorie și lecții.

Povestea lui Stanislaw Stankiewicz este un memento convingător al acestui capitol. Născut în 1943 în Polonia ocupată de naziști, Stanisław a crescut învăluit de incertitudine. „Tot ceea ce a trăit familia mea a fost definit de frică și de întrebarea dacă vom mai fi în viață mâine”, își amintește el. Din cei 108 membri ai familiei extinse ai lui Stanisław, doar opt au supraviețuit genocidului.

Familia sa a fost forțată să muncească la o fermă, unde momentele aparent neînsemnate erau adesea diferența dintre viață și moarte. Stanisław își amintește foarte clar povestea tatălui său ascuns pentru a mânca o bucată de pâine în grădină, când a apărut fiul proprietarului. De teamă să nu fie denunțat, tatăl său s-a oferit să împartă pâinea, dar băiatul a refuzat și a fugit. În loc să-l raporteze, băiatul a simțit simpatie și a început să ofere în secret hrană familiei. Stanisław crede că acest act de compasiune a influențat și decizia proprietarului de a nu le deporta familia atunci când naziștii au cerut acest lucru.

Stanisław a devenit ulterior președinte al Consiliului Central al Romilor Polonezi, dar povestea lui, la fel ca a multor altora, rămâne în mare parte nespusă. Asta se datorează recunoașterii doar parțiale și cercetării limitate despre genocid. În multe țări, genocidul romilor nu este predat în școli și 2 august nu este recunoscută ca zi de comemorare.

Această neglijare nu este doar o trecere cu vederea; ci este o nedreptate profundă care reflectă discriminarea generală cu care se confruntă comunitățile de romi astăzi. Lipsa educației despre istoria romilor contribuie la acte de discriminare împotriva romilor. Un sondaj Eurobarometru din 2023 arată că 65% dintre respondenți constată discriminarea pe scară largă împotriva romilor în țările lor.

Îndemn cât mai multe țări să recunoască oficial data de 2 august ca zi de comemorare a genocidului romilor și să includă istoria acestui genocid în programele lor educaționale. Educarea următoarei generații ne ajută să erodăm prejudecățile adânc înrădăcinate și să cultivăm un mediu de respect și egalitate.

Datoria de a susține adevărul revine nu numai factorilor de decizie și educatorilor, ci fiecăruia dintre noi ca indivizi. Campania #ProtectTheFacts combate în mod activ negarea și denaturarea genocidului romilor. Condusă de IHRA, Consiliul Europei, Comisia Europeană, Oficiul OSCE pentru Democrație și Drepturile Omului, Națiunile Unite și UNESCO, se străduiește să se asigure că amintirea celor care au suferit este respectată, iar faptele din poveștile lor sunt păstrate. Recunoscând genocidul și protejând faptele, ne angajăm să combatem ura și discriminarea.

Mulți din familia lui Stanisław – și din nenumărate alte familii de romi – nu au trăit să vadă ziua de mâine, dar nu este prea târziu pentru noi să acordăm prioritate astfel încât comunitățile de romi să se simtă în siguranță și respectate.

Onorăm victimele și supraviețuitorii, asigurându-ne că istoria lor nu este o idee ulterioară, ci o parte integrantă a memoriei și viitorului nostru colectiv.

Dr. Kathrin Meyer, Secretar general al Alianței Internaționale pentru Comemorarea Holocaustului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult