Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Să ne gândim la România

Să ne gândim: ce s-ar fi întâmplat dacă Israel, țară cu jumătate din populația României, nu avea o armată puternică, tehnologizată, construită în decenii? După omorul în masă, cu elemente de sadism care compromit specia umană, comis de Hamas pe 7 octombrie asupra evreilor și a oricui, nepalestinian, de care au dat cu ochii, evreilor nu le-ar fi rămas decât să-și reconstituie morții, să-i plângă, să-i îngroape și să cerșească în genunchi eliberarea ostaticilor. ONU și toată stânga „progresistă” radicală din Occident n-ar mai fi cerut, absurd, încetarea focului, în vreme ce Hamas trag mii de rachete asupra Israelului. Fără protecția Cupolei de Fier, statul Israel ar fi fost făcut bucăți, „de la râu, la mare”, în răcnetele de fericire a mii de musulmani din întreaga lume. 

Ce se constată odată cu războaiele Rusia-Ucraina și Israel-Hamas? Că ordinea de drept internațională nu valorează nici cât un cartuș gol. Armata Roșie a comis crime de război înfiorătoare în Ucraina – așa, și? Deciziile organismelor europene și mondiale de justiție, care l-au pus sub acuzare pe V.V. Putin, sunt pielea ursului din pădure, din pădurea de rachete mai mult sau mai puțin nucleare. Nicio Cruce Roșie, ONU, UNICEF nu poate salva miile de copii răpiți din Ucraina și duși în Rusia la „reeducare”. Kremlinul nu ține seama de nicio lege a războiului în agresiunea împotriva Ucrainei. Când scriu aceste rânduri, aflu că soldați ruși au împușcat în Donețk, după modelul Hamas, o familie de 9 persoane, între care doi copii. Împușcați în cap, în timp ce dormeau, pentru că au refuzat să plece din casa lor.

N-am auzit de vreun organism, de vreo Curte penală a lumii care să-i declare criminali, nu de război, criminali pur și simplu pe Hamas și să instrumenteze dosare de urmărire generală a lor. Peste tot se zbiară „Free Palestine”, nici măcar „Save people of Gaza”, și „Moarte evreilor”, care sunt atacați pe tot globul, cum a instigat Erdogan, fără vreo apăsare că l-ar putea trage cineva la răspundere.

Dar evreii au armată, și pot încerca să stârpească monstrul Hamas, apărându-și existența. SUA au plasat portavioane pentru descurajarea statelor care ar vrea să atace Israelul, dar nu pot lupta în locul evreilor, niciun soldat american nu pune bocancul în Israel-Gaza.

Istoria a demonstrat cu cruzime că valurile de antisemitism duc inevitabil și la agresiunea împotriva neevreilor. Cum zicea Goebbels: „Noi hotărâm cine e evreu și cine nu”.

În minunata lume nouă care ia naștere în aceste zile, chiar dacă face parte din NATO, orice stat va trebui să aibă o forță armată care să conteze. Altfel, nu va avea cine să-i facă dreptate și cu atât mai puțin să-l salveze. NATO te apără foarte bine în timp de pace...

Să ne gândim: la România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult