Să vorbim despre lipsa de rigoare și ipocrizie (în aula ASE)

(Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad)

Chiar dacă se împlinesc 10 ani de la primirea primelor contribuții în fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul 2), nu cred că este momentul unor prezentări festiviste. Iar desfășurarea acestui eveniment în aula ASE cred că ne obligă la rigoarea specifică mediului academic. Din acest motiv, cred că este un loc bun ca să vorbim despre abordările superficiale, inexacte și pe alocuri ipocrite din spațiul public. Căci, din păcate, suntem înconjurați de suficient de multe exemple de acest tip, chiar și dacă este să ne limităm la comentariile legate de Pilonul 2 de pensii.

Fondurile de pensii private sunt acuzate că investesc în titluri de stat din comoditate, în condițiile în care tocmai legislația este cea care le obligă să aibă un profil de risc scăzut.

Fondurilor de pensii private li se reproșează că „recirculă bani de la buget” prin finanțarea datoriei publice a României, dar finanțarea datoriei publice a altor țări, legal posibilă, e întâmpinată cu indignare.

Se dorește creșterea expunerii pe acțiuni a fondurilor de pensii, dar, în același timp, suntem obsedați de volatilitatea pe termen scurt a fondurilor, tresărind la perioadele cu randamente negative.

Se dorește o implicare mai mare a fondurilor de pensii în economia românească, în timp ce se dorește o stagnare sau chiar micșorarea a fondurilor pe care le au în administrare. În concepția unora, fondurile de pensii ar trebui să spargă legea fundamentală a oricăror investiții, randament ridicat-risc ridicat, motiv pentru care sunt acuzate că nu furnizează randamente mari cu risc scăzut.

Sunt exprimate preocupări în spațiul public legate de preluarea economiei românești de către capitalul străin, dar se pregătește distrugerea celei mai importante surse de capital autohton: fondurile de pensii private.

Aceleași persoane care sunt îngrijorate de mărimea unei pensii private, dau declarații pripite care influențează negativ tocmai valoarea activelor în care sunt investite pensiile private ale românilor, micșorându-le.

Suntem avertizați de unii lideri că de decenii România se vinde ieftin, dar, prin eventuala forțare a fondurilor de pensii de a vinde, vom realiza cu succes exact acest lucru: activele românești se vor vinde prea ieftin.

Se vorbește despre valoarea un cont mediu în sistemul privat de pensii, în loc să se vorbească despre valoarea unui cont pentru un salariu mediu pe economie primit în ultimii 10 ani. Adică despre 11.000 de lei.

Se clamează importanța principială a dreptului românilor de a alege cine le va administra pensia, principiu care însă dispare când este vorba de a putea alege să părăsească Pilonul 1, sistemul public de pensii administrat de stat.

Statul consideră nejutificată obligativitatea Pilonului 2 pentru că nu vrea să forțeze populația activă să economisească pentru propria pensie, în timp ce obligativitatea Pilonului 1 care forțează populația activă să fie solidară prin plata pensiilor altora este considerată justificată.

Se promovează ideea că statul este un administrator mai bun decât sistemul privat, cu toate că nu există mai nimic în ultimele decenii care să confirme acest lucru.

Dar până la urmă de ce este atât de important să vorbim despre lipsă de rigoare și ipocrizie?

Pentru că toate instituțiile financiare, piețele financiare, sistemul financiar în ansamblul său au în fundament un element de imensă importanță: ÎNCREDEREA. Iar lipsa de rigoare și ipocrizia sunt printre cei mai mari dușmani ai ÎNCREDERII.

Iar lipsa ÎNCREDERII este pe cale să distrugă o țară. 

(Alocuțiune rostită în calitate de Președinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) la forumul “Piețele financiare din România” desfășurat pe 31 mai la ASE.)