Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Salvarea Nicoletei: în urmă cu șase ani, a urcat în ambulanța potrivită

Ambulanța - Inquam

Foto: Inquam Photos/ Alex Nicodim

Abia ce împlinise 14 ani, când Nicoleta a venit la camera de gardă a Spitalului din Mediaș că naște. Trupul o ajutase să poarte sarcina șapte luni și un pic, dar gata: obosise. La șase dimineața, din clădirea nouă – Corpul 4 – s-a auzit un strigăt. Nicoleta îi adusese viață lumii. Câteva minute mai târziu, fata măruntă devenită mamă și fiica ei abia născută aveau să urce într-o ambulanță, cu destinația Sibiu. „Sau șansa lor la viață”, spune doctor Edvin Vaso, „mai ales când ai un prematur”.

Medicul Vaso conduce secția de Obstretică-Gineocologie a Spitalului din Mediaș și spune că minutele sau orele în care se realizează transferul unui nou-născut între spitale sunt „critice”: „Ideal ar fi ca viitoarea mamă să fie trimisă la un spital mai bun înainte de naștere, pentru că incubatorul ideal rămâne burta ei”. Dar viața bate medicina, pentru că un sfert dintre viitoarele mame care ajung la maternitatea din Mediaș au sub 18 ani și sarcini neurmărite. „Gândiți-vă că viitoarea mamă vine cu anemie, însărcinată în 7-8 luni. Ce faci? Dacă naște, mai pierde sânge și s-a terminat. Există risc extrem de mare să moară și ea și copilul”, spune dr. Edvin Vaso. Iar astfel de situații sunt greu de gestionat.

Dr. Vaso Edvin și asistenta șefă Gabriela Lazar

Foto: Dr. Vaso Edvin alături de asistenta șefa Gabriela Lazăr

Nicoleta și salvarea potrivită

În urmă cu șase ani, Nicoleta a urcat în salvarea potrivită, pentru că, la Sibiu, atât ea cât și fiica ei, care cântărea 1700 de grame , au fost salvate. Mediașul nu avea doăarile medicale că să le păstreze viața. Era atunci și a rămas și astăzi o secție de nivel I, ceea ce înseamnă asistență medicală minimă. Edvin Vaso vrea să schimbe asta. Cu finanțare publică și privată și cu școală. Secția pe care o conduce va avea echipamente de reanimare a nou-născutului, pentru stabilizarea, îngrijire și transfer în siguranță spre unitatea de rang superior. Compresoare, masă de resuscitare, injectomat, monitor de funcții vitale și pregătire reală a personalului care lucrează în reanimarea neonatală vor fi realitatea unei secții în care media nașterilor din ultimii 5 ani este de 700 nou-născuți / an, din care 18 prematuri și 26 cu probleme medicale (detresă respiratorie, status neurologic alterat, infecții cu pericol vital, malformații congenitale). Toate necesită transfer către unități de rang superior. Așa cum a fost cazul Nicoletei.

„Pregătește-te, că te trimitem la Sibiu”, asta își amintește că i-au spus medicii imediat după naștere. „Trebuie să mă trimită mai iute cu fetița, ca să o bage la incubator”, povestește Nicoleta. În ambulanță a leșinat și a pierdut mult sânge. A avut și ea nevoie de medici. La Sibiu, mamă și fiică au rămas internate cinci săptămâni la Spitalul Județean de Urgență. Copilul nu mânca pentru că n-avea putere să sugă, așa că era hrănit cu ajutorul unei sonde; avea și un început de hepatită, ceea ce complica și mai tare lucrurile. Timp de cinci săptămâni fricile Nicoletei se domoleau doar când își vedea fetița: „Mi-a fost frică să o iau în brațe, când am văzut-o așa de micuță. Asistenta îmi spunea să o iau, însă nu, eu ceream ajutorul pentru că îmi era frică să nu-i rup picioarele, gâtul când o țineam sau îmbrăcam. Îmi era frică să-i bag mâna prin hăinuță.” Nicoleta nu e o excepție în Mediaș. Între 10 și 15 % din nașteri sunt din mame minore, cu vârste între 12 și 17 ani.


Prima naștere, prima vizită la doctor

Mediașul avea pe hârtie, în 2011, la recensământ, puțin peste 47.000 de locuitori. Odată industrializat, orașul și-a pierdut industria, dar și locuitorii, care au plecat în valuri spre Germania, Spania, Italia și Marea Britanie. De Spitalul Municipal însă depind 120.000 de oameni, din oraș și din împrejurimi, iar 700 de copii se nasc anual aici. Parte din viitoarele mame locuiesc în sate, iar accesul lor la spital depinde de o mașină, de existența unei linii de transport în comun și de bani. Așa că multe dintre ele ajung pentru prima oară la spital atunci când nasc.

Secția de neonatologie a spitalului, găzduită de un corp construit în urmă cu 40 de ani, nu este dotată cu sistem de aer medical, o infrastructură vitală pentru susținerea funcțiilor respiratorii ale nou născutului, mai ales prematur, cu plămânii insuficienți dezvoltați. Potrivit legii, secția având nivel I nu ar trebui să trateze nou-născuți cu o greutate mai mică de 2000 -2500 grame și / sau proveniți din sarcini sub 37 de săptămâni, însă timpul nu permite aplicarea niciunui protocol de transfer, când nașterea este cu risc.

Poveste din sala de nașteri

Lucrurile se complică și mai tare când vine vorba de mame minore, precum Nicoleta. Și nu sunt puține. În 2020, dintr-un total de 683 de nașteri înregistrate la Mediaș, 123 au fost din mame minore. Într-o astfel de situație, urgența poate însemna salvarea a două vieți deodată pentru că, adesea, medicul știe foarte puțin sau deloc despre istoricul medical al pacientei. „Gândiți-vă că mama vine cu anemie, însărcinată în 7 - 8 luni. Ce faci? Dacă naște, mai pierde sânge și s-a terminat. Există riscul extrem de ridicat să moară mama și copilul”, explică dr Vaso. Astfel de cazuri complicate devin greu de gestionat, spune. În cazul unei tinere de 16 ani, însărcinată, o analiză de rutină s-a transformat într-o operație de urgență. „Făcea crize de la tensiunea mare, dar nu știa. Nu mergea la doctor, nu a fost urmărită și am intrat de urgență în operație, după ce am stabilizat-o cât de cât. Am scos un copil de aproape un kilogram și l-am trimis de urgență copilul la Sibiu”, își amintește șeful secției Obstretică.România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii. În 2019, la nivel național, 1145 de copii sub un an nu au supraviețuit. 57% dintre ei sunt din mediul rural.

Secția de neonatologie a spitalului din Mediaș

Schimbare la Mediaș

Asta și-a propus dr Vaso prin programul „Bine ai venit pe lume”, inițiat de asociația Prompt Maternity & Critical Care și sprijinit financiar de Fundația Vodafone România. Vor fi achiziționate echipamentele necesare pentru stabilizarea, reanimarea și îngrijirea nou-născutului / prematur până în momentul în care acesta va fi transferat la o secție de nivel superior. Pe lista achizițiilor se află și o boxă de stabilizare a nou-născuților. Funcționează ca un uter artificial și monitorizează fiecare bătaie de inimă, fiecare respirație, explică șeful secției. Echipamentul intervine acolo unde prematurul nu este dezvoltat, în special în funcția respiratorie și ușurează misiunea medicului. Orice copil care se va naște la Mediaș să poată fi stabilizat în siguranță, iar viața lui să nu mai depindă de un transport la Sibiu - asta își propune Spitalul, care a accesat Fondul Viață pentru Nou-Născuți, inițiat de Fundația Vodafone România.

Copiii Nicoletei

Nicoleta are astăzi 22 de ani. De la prima ei naștere a mai adus pe lume alți trei copii. În aceeași secție a Spitalului din Mediaș. Unul dintre ei a stat la terapie intensivă două săptămâni, până ce a luat în greutate. Copilul a avut noroc. Dacă nu se elibera un incubator cu o zi înainte să nască, medicii ar fi trimis-o din nou la Sibiu, povestește. Viitoarea aparatură de la secția de Neonatologie a spitalului din Mediaș înseamnă mai puține transferuri spre Sibiu și îngrijire superioară acordată copiilor din Mediaș și împrejurimi. „Ne vom putea ocupa inclusiv de copiii care au două kilograme, sub greutatea normală. Îi degrevăm și pe cei de la Sibiu care sunt supraaglomerați, pentru că ei primesc cazuri și din Alba, Râmnicu Vâlcea sau Mehedinți”, spune dr Edvin Vaso. Pentru mamele vulnerabile înseamnă mai puține drumuri la Sibiu și mai puțini bani cheltuiți. Pentru Nicoleta, care locuiește într-un sat în apropierea Mediașului, un singur drum până la Sibiu însemna 150 de lei. În lipsa transportului public se ruga de oamenii din sat, care îi cereau bani pentru drum. „Bine ai venit pe lume” înseamnă nu doar echipamente medicale, ci și pregătirea personalului medical pe resuscitare neonatală, de către Universitatea din Sibiu și medicii Spitalului de Urgență. „Se închide, ca să spun așa, cercul vicios dureros pentru noi”, conchide dr Vaso.

În România, la fiecare șapte ore, un nou-născut moare într-o secție de neonatologie insuficient dotată. Trimite un sms cu textul RITM la 8845 și donează 2 euro / lună pentru nou-născuții cu grave probleme de sănătate. Împreună putem ține România în viață. Oferă-i și tu o bătaie de inimă!

Articol realizat cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult