Scrisoare deschisă către Ministrul Educației, domnul Daniel David: „Începeți cu oamenii”

Foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Stimate domnule ministru,

Din 2001 intru în școlile din România. Am intrat mai întâi ca voluntar al Pro Democrația, predând educație civică, visând că voi contribui, măcar puțin, la formarea unor cetățeni mai implicați. Astăzi, după mai bine de două decenii, intru în aceleași școli pentru a vorbi despre robotică și inteligență artificială. Uneori, mă întreabă profesorii sau elevii: „Și ce legătură are una cu cealaltă?” Le spun mereu că tehnologia fără valori nu are sens. Că AI-ul ne va face rău dacă nu avem principii, valori, etică și spirit critic. Că meseria de profesor, chiar dacă pare marginalizată, este în continuare cheia.

Am citit raportul QX și m-a impresionat calitatea sa. Nu sunt de acord cu toate concluziile – dar nu asta contează acum. Și România Educată a fost, la vremea ei, un exercițiu academic bine documentat. Dar care, din păcate, nu a avut efectele sperate. Mă gândesc, domnule ministru, dacă nu cumva a venit momentul pentru o abordare diferită. Mai umană. Mai aproape de profesori.

Vedeți, în toți acești ani am învățat un lucru esențial: profesorii din România nu au fost sprijiniți. Au fost trimiși dintr-o reformă într-alta, au fost presați de ministere, de părinți, de societate, să fie „performanți”, „adaptabili”, „vizionari”. Și totuși, foarte rar au fost și încurajați. Prea rar li s-a spus: „Faceți o treabă bună, chiar și în condițiile date.”

Doamna Deca a pornit un gest pe care l-am apreciat: a început să recunoască public profesorii vizibili, cei care inovează. Dar nu e suficient. Câți dintre miniștrii Educației au intrat, neanunțați, într-o școală, nu pentru control, ci pentru a sta de vorbă, sincer, cu profesorii? Câți știu cu adevărat cum se iau deciziile într-o cancelarie? Ce îi doare, ce îi motivează, ce îi face să reziste sau să renunțe?

Eu știu, nu pentru că am vreo funcție, ci pentru că i-am ascultat. I-am întâlnit în sute de școli, la cursuri de AI sau robotică. Profesori reticenți la început – „Ce să facem noi cu AI-ul la clasă?” – care la final mulțumesc sincer. Pentru că, pentru o dată, cineva nu le-a cerut, ci le-a oferit. Nu le-a impus, ci i-a învățat. A fost acolo să-i sprijine.

Știți, e ușor să spui că profesorii nu fac activități practice. Dar noi am închis laboratoare. Cu ce să mai lucreze un profesor de chimie? Să umble cu eprubetele dintr-o clasă în alta? Le cerem „digitalizare” dar uităm că sprijinul vine și cu infrastructură, și cu formare, dar mai ales cu respect.

Nu vă cunosc personal, însă v-am remarcat de mai mult timp în urma unui discurs cu care am rezonat: că școala ne ajută să nu fim proști. M-a emoționat prin sinceritate. În ultima perioadă mai multe voci cer reducerea materiei, pentru că și așa copiii nu o învață și e prea multă. Înțeleg ideea, dar vreau să vă împărtășesc o preocupare: dacă tot ce facem e să „tăiem” din conținuturi fără a le integra mai bine, fără a le conecta la realitate, fără a construi interdisciplinaritate, ne asumăm o gravă eroare. Dacă copiii nu mai învață, în loc să eficientizăm predarea, să o facem mai atractivă, preferăm să reducem materia? Ne adaptăm la scăderea capacității de învățare și la scăderea IQ-ului la nivel mondial, în loc să încercăm să prevenim acest lucru?

Lucrez cu AI, sunt la curent cu ce se întâmplă în lume în această zonă. Știu că singura șansă a copiilor noștri este să devină flexibili, să poată conecta domenii, să aibă o cultură generală solidă. Pentru că AI-ul nu „gândește” – dar va înlocui multe activități repetitive. Copiii noștri trebuie să înțeleagă și ce e un algoritm, dar și cum funcționează corpul uman, și cum se scrie un text coerent. Dacă reducem pur și simplu materia, fără să le oferim acest cadru multidisciplinar, riscăm să contribuim la scăderea abilităților – într-o lume care are tot mai mare nevoie de ele.

Și nu, nu e vina profesorilor că nu reușesc. PNRR-ul, în forma sa actuală, nu îi ajută cu adevărat. S-au cumpărat echipamente fără ghidare, s-au făcut cursuri extrem de generale, care nu țin cont de realitatea din teren. Un profesor de fizică sau biologie nu are nevoie doar de concepte generale despre competențe digitale, ci de aplicații concrete, legate de disciplina sa. Și, din păcate, nimeni nu pare să se ocupe de această coerență.

Domnule ministru, știu că nu e ușor. Știu că veți fi tras în zeci de direcții și veți avea de ales între compromisuri și idealuri. Dar dacă pot să vă rog ceva, ca om care iubește școala, copiii și profesorii: începeți cu oamenii. Mergeți în școli. Stați de vorbă. Nu cu inspectorii. Cu profesorii adevărați, cu cei din laborator, din bibliotecă, din sala de clasă.

Pentru că ei, și nu schemele teoretice, vor duce mai departe această școală. Chiar si cu cadrul legal existent.

Cu încredere,

Ana-Maria Stancu

Fondatoare RoboHub

Activist civic, inovator în educație, partener al sutelor de profesori care încă speră

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp