
Așa cum spuneam când mi-am anunțat susținerea pentru Nicușor Dan, de luni, 19 mai 2025, toate armele tac și ne regăsim împreună pentru a ne apăra și dezvolta țara, în aceste condiții internaționale periculoase. Avem rezultatele (it’s done), suntem toți aici (but not gone), iar acum avem nevoie de contribuția tuturor celor care pot face ceva pentru țară și români!
Până când ne implicăm în proiecte mai mari, iată câteva gânduri la cald despre acest rezultat (voi face o analiză psihoculturală mai complexă în zilele care urmează):
(1) Cred că mișcarea „naționalist-suveranistă” ar fi avut șanse mai mari dacă nu se asocia cu mișcarea bizară și cu cea grotesc-agresivă, ambele cu puternice tendințe antieuropene. Estimarea mea, discutată în grupurile de colaboratori, a fost că, în aceste vremuri (tot mai sensibile la discursuri conservatoare), această mișcare „naționalist-suveranistă” poate lua în țară în jur de maximum 45%, dar și că nu poate dobândi majoritatea dacă se colorează cu demersuri bizare și grotesc-agresive, care frizează bunul-simț și dau astfel fiori reci normalității majoritare. Bunul-simț a protejat normalitatea de cei care pretind bizar și/sau grotesc-agresiv că vorbesc pentru și în numele poporului român sau chiar al lui Dumnezeu!
(2) Partea din diasporă, care ne amenința că „…venim să ne luăm țara înapoi”, trebuie să înțeleagă că:
Nu o poate lua de la alți români și copiii lor!
Că au loc în țara lor și că cea mai bună cale pentru asta este cea a educației, culturii, muncii cinstite și bunului-simț! Bunul-simț este busola care trebuie să ne ghideze, chiar atunci când educația-cultura ne mai diferențiază. Bizareriile, grotescul și agresivitatea nu ajută!
În esență, nu țara este a noastră sau a unora dintre noi, ci noi suntem ai țării!
(3) Circulă deja câteva mituri, care trebuie clarificate:
Am câștigat cu ajutorul diasporei? Nu, dimpotrivă, în condițiile în care în diasporă Nicușor Dan a pierdut, dar au contat major cei din diasporă care au votat pro Nicușor Dan, iar diferența făcută în țară nu s-a mai putut anula!
Am câștigat cu voturile basarabenilor care sunt și cetățeni români și care au făcut diferența? Nu, dacă ne gândim că în ecuația globală Nicușor Dan a câștigat cu peste 800000 de voturi, dar aceste voturi au contat major în ecuația globală a diasporei și în general!
Am câștigat cu voturile cetățenilor români de etnie maghiară, care au făcut diferența? Nu, în condițiile în care în țară diferența a fost de peste 1000000 de voturi, dar aceste voturi au contat enorm în ecuația globală.
Să mergem împreună! Iar educația, cultura și bunul-simț să ne ghideze!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prin alegerea lui Nicușor Dan am făcut primul pas în acest sens. Rămâne de văzut cât bun simț au partidele să pună umărul la redresarea țării și cât bun simț au toți ceilalți, să înțeleagă că vin vremuri grele pentru ajustarea deficitului bugetar.
Deocamdată bunul simț a câștigat, cu destul de multe emoții, dar dacă privim retrospectiv, bunul simț pierde teren de la o campanie electorală la alta.
Data viitoare, dacă se menține trendul, bunul simț va fi în minoritate.
>> toate armele tac
Cred ca domnul profesor universitar doctor psiholog este foarte naiv. O sa inceapa un bombardament in special de la PSD. In mod sigur dansul va fi un ministru atacat, cel putin de PSD.
Oare cand se apuca domnul ministru de reforma? Pana acum a dat interviuri, a vorbit, a scris, a prezentat un asa zis raport, dar de facut vreo schimbare, ioc.
Poate ar fi nevoie de un al doilea ministru al educatiei pentru preuniversitar?
Singura consolare, de data asta, e că adversarul a fost jalnic și n-a știut nici măcar să-l instrumentalizeze pe Eminescu.
Am văzut că nu toată diaspora e sub hipnoza georgistă.
Am văzut că avem frați dincolo de Prut. Prietenul la nevoie se cunoaște.
Am văzut că la o prezență ceva mai consistentă la vot în țară, miturile pseudo-suveraniste se fâsâie.
Că pretinsul popor suveranist este de fapt o minoritate, chiar dacă importantă, iar Simion ar face bine să nu mai vorbească în numele nației. Să vorbească în numele AUR, cât timp va mai putea face și asta..
Sper ca epidemia de Simionită să treacă prin auto-imunizare, așa cum a trecut și Covid-ul. Dar un vaccin-două cu democrație netrucată, poate c-ar ajuta.
Ne-a trecut glonțul pe la ureche. Poate învățăm ceva din asta..
Că nu degeaba zicea Lenin.. :))
Oameni care știu prea bine ce înseamnă calea UE și ce înseamnă apropierea de Putin.
Coincidență sau nu, Băsescu era atunci primar general al capitalei ca și Nicușor Dan acum. Sigur că nu putem compara râsul hâhăit al marinarului Traian cu zâmbetul intelectual al olimpicului Nicușor, da' nu cred că e cazul să ne entuziasmăm crezând că 6 milioane dintre noi am făcut alegerea corectă.
Jocurile puterii se fac întotdeauna peste capetele noastre. Suntem doar pionii de sacrificiu dintr-un joc de șah global în care regii se bat pentru supremație. Depinde doar din ce unghi privim „sacrificiul”...
Îmi doresc tare mult ca Nicușor Dan să fie „matca” care unește „stupul”, dar cu atâția trântori în preajmă mă îndoiesc că poate reuși. În zilele următoare vom vedea câte muște mai bâzăie în jurul borcanului golit de miere...
Am ales și cu empatie, dar și cu ce mi-a mai rămas neruginit din creier..
Am dat teze la limba rusă, la liceu. Mi-ajunge. Mai pun uneori Ceaikovski.
Pe Băse l-am votat cu mari speranțe. A avut și merite, dar a și rasolit-o rău de tot, mai ales în al doilea mandat.
Dar dacă e să fim cinstiți, să recunoaștem totuși că n-a cedat ispitei populismului atunci când cu criza economică globală, în timp ce USL defila cu afișele alea cu foarfeca..
L-a costat și pe el, a costat și PDL-ul. Se putea ajunge atunci cam la deficitul de acum, sau mai rău..
Altfel, când regele rămâne singur pe tablă, e halit. Ca Iohannis..
Iar matca are o treabă pe care o poate face doar cu trântorii..
Da' după aia ies din găoace albinuțele lucrătoare și se pun pe treabă. Și se umplu borcanele. Și ne vom putea linge și noi pe degete (dacă dăm puțin din coate..)
Ca să nu fie „halit” din start, e obligat să găsească numitorul comun între bun-simț și impertinență, ceea ce (trebuie să recunoaștem!) e foarte greu, dacă nu chiar imposibil.
E greu de crezut că o reformare a partidelor „tradiționale” se va întâmpla de pe o zi pe alta. Deja avem un exemplu despre cum vede PSD-ul spălarea de păcate: Grindeanu!
Toate-s vechi și nouă toate, vorba poetului. Fiindcă ați mărturisit de mai multe ori că vă plac rimele mele, postez și astăzi niște rime mai vechi. Par noi, nu-i așa?
Tristihuri...
-gânduri prinse în trei rime, că de-a patra nu-mi ajunge berea-
Mandea, băiat neșcolit,
S-a gândit ce s-a gândit
Și-o „idee” l-a „pocnit”
Drept în capul lui de prost:
Dacă tot au fost ce-au fost
Atunci ce mai are rost
Să facă negocieri
Pentru-a fi mai mult ca ieri
Când sunt de-o viață boieri?
Reluările de fază
Nu duc lipsă de emfază.
De ce mai negociază
Când se știe rezultatul?
România și tot natul
Tre’ să le-nghită rahatul.
-2021-
Vom tăi și vom vedea. Eu sper ca de data asta să găsim calea potrivită a răscrucii...
Nicușor s-a școlit la Primărie, mai mult decât la Sorbona, pentru arta negocierii. Sunt convins că va rezolva sistemul de ecuații cu 3-4 necunoscute.
PSD a mai dansat tangoul ăsta. Vor să fie rugați să intre la guvern, să li se recunoască scorul parlamentar. Sper ca USR, cu Fritz la timonă, să fie mai rezonabil. PNL și UDMR, basul și cu toba mare..
Altfel, nu sistemul trebuie schimbat ci oamenii. Iar asta, cum bine ziceți, e mai greu. Pentru că nu e vorba doar de 2-3-4 înși de la vârful partidelor.
Sunt aisberguri de relații underground. Ca un strat de micelii îngropate, care scot la iveală ciupercuțe, oricât le-am culege..
La minunatele dvs versuri, pun și eu două din Celelalte cuvinte :
"De-acela vai, ce nu-și dă seama,
Sprea care Rai, mai mică-i vama.."