Pe 14 iulie, acum 233 de ani, un cutremur social cu consecințe planetare s-a produs în Paris, Franța, dând naștere Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului, pe care regele Louis XVI a fost silit să o promulge.
Cuvântul exploziv în acest act este om. Drepturi erau și până atunci, dar aparțineau unor categorii de oameni, în primul rând nobilimea și clerul. A pune pe același plan un aristocrat sau un prelat și un Jacques Bonhomme, un țăran, un om de rând, era o blasfemie, un atentat la ordinea firească lăsată de Dumnezeu pe pământ.
Droits de l`homme spune, în esență, „Omul să fie om pentru om”, ștergând toate deosebirile sociale crude dintre puternici și slabi, bogați și săraci, bărbați și femei, credincioși și necredincioși, sclavi și oameni liberi, o etnie și alta. Era o replică peste veacuri la un străvechi și atât de greu de contrazis dicton latin: Homo homini lupus est.
Lup, adică natura. Unde o astfel de egalizare nu există. Unde cel puternic îl ucide pe cel slab, unde nu supraviețuiesc decât cei dotați din naștere sau capabili de adaptare.
Omul și democrația sunt concepte profund nenaturale, create de grupuri de intelectuali, nu de masele cărora li se adresează. Popoarele nu au avut niciodată o revelație morală cu privire la necesitatea democrației. S-au agățat de această soluție în situații de gravă deteriorare a calității vieții celor mulți, într-un stat cu stăpâni și supuși. Adică, de foame, nu pentru că s-ar fi pătruns de ideea că democrația e mai dreaptă decât dictatura – fie ea monarhică, militară, religioasă sau ideologică.
De aceea, egalitatea în drepturi, democrația sunt atât de greu de menținut: pentru că îl țin departe pe om de originea lui animală, condusă de inegalitate.
De aceea, a venit veacul ca aceste idei să fie atacate cu sălbăticie în toată lumea; din America lui Trump și DeSantis, prin Franța încolțită de extrema dreaptă și extrema stângă, prin Anglia-Brexit, până la naționalismul iliberal agresiv din Ungaria și Polonia, și, practic, dispariția opoziției, după 32 de ani de libertate, în România. În China, Rusia, Coreea de Nord, Iran democrația nu e atacată, deoarece n-a existat niciodată.
Cu claritate sumbră, e din ce în ce mai vizibilă recăderea umanității. Omul e tot mai puțin om pentru om. Pentru ruși, ucrainenii, și, în general, nerușii, sunt suboameni. Pentru Curtea Supremă a SUA, femeile sunt animale de reproducere. Pentru mulți, prea mulți cetățeni ai Europei, imigranții din Africa și Orient sunt invadatori. Pentru China, locuitorii din Taiwan și Hong Kong sunt niște rătăciți care trebuie aduși la matcă sau suprimați. Bucățile de pământ contează, din nou, mai mult decât oamenii care trăiesc pe ele.
Și, spre deosebire de Liberté, Égalité, Fraternité, această tendință globală aparține în primul rând maselor, care, sătule de democrație, își închipuie că vor fi duse cu rândul la masă prin revenirea la dictatura „valorilor tradiționale”.
De aceea, e dificil să-mi imaginez cum ar putea fi oprită.
Pe 14 iulie 1789, în Franța, poporul a cucerit Bastilia, simbolul sinistru al dictaturii.
Pe 14 iulie 1933, în Germania, au fost interzise prin lege toate partidele politice, cu excepția celui nazist. Salutul „Heil Hitler!” a devenit obligatoriu pentru toți angajații statului. A fost decretată sterilizarea persoanelor suferind de boli mintale și a celor născute cu handicapuri. În categoria persoane bolnave mintal, care nu trebuie să aibă copii, au fost incluși oameni fără adăpost, prostituate și delincvenți minori.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
