După ce am vorbit despre situația tinerilor medici, cred că merită discutată și problema asistentelor și asistenților medicali din Terapie Intensivă.
Echipa de îngrijire, verigă vitală pentru prognosticul pacientului critic.
După o viață petrecută în secții de terapie intensivă, pot să spun că iubesc toate echipele cu care am lucrat și le aduc un omagiu pentru toate sacrificiile pe care le fac zi de zi la patul celor mai grav bolnavi din spitalele noastre!
În ATI, performanța unei secții nu este dată doar de numărul medicilor. Ea depinde în egală măsură de existența unui personal de nursing suficient, bine pregătit și stabil și dedicat.
Pacientul critic are nevoie de supraveghere continuă, de tratamente administrate la minut, de aparatură complexă, de mobilizare, prevenirea escarelor, prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale și de intervenție imediată atunci când apare o complicație. Toate acestea nu pot fi făcute în siguranță dacă un asistent are în grijă mai mulți pacienți decât permite practica modernă, la noi, normativul de personal din Ordinul MS 1500/2009, pe care MS recunoaște că este necesar unui act medical de calitate, dar niciodată atins in practică de vreun spital din țara noastră!
Din păcate, în multe secții ATI din România există un deficit cronic de personal. Colectivele funcționează de ani de zile sub normativ, iar cei rămași compensează prin eforturi extraordinare. Dar buna-voință și sacrificiul nu pot înlocui personalul lipsă.
Consecințele sunt previzibile: oboseală profesională, burnout, plecări din secțiile cu cea mai mare complexitate sau chiar din sistem, dificultăți în integrarea noilor angajați și, inevitabil, creșterea riscurilor pentru pacienți.
Problema nu este lipsa vocației. Nu este nici lipsa responsabilității. Problema este că sistemul s-a obișnuit să funcționeze permanent sub limita de siguranță.
Dacă ne dorim cu adevărat o terapie intensivă performantă, trebuie să înțelegem că investiția în personalul de nursing nu este o cheltuială, ci una dintre cele mai eficiente măsuri pentru creșterea siguranței pacientului și a calității actului medical.
În ATI, oamenii salvează oameni. Iar când oamenii lipsesc, nici cea mai performantă aparatură nu poate compensa!
Miza este mult mai mare: siguranța pacientului critic.
Pacientul critic are nevoie de supraveghere continuă, de tratamente administrate la minut, de aparatură complexă, de mobilizare, prevenirea escarelor, prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale și de intervenție imediată atunci când apare o complicație. Toate acestea nu pot fi făcute în siguranță dacă un asistent are în grijă mai mulți pacienți decât permite practica modernă.
Mai este un aspect despre care se vorbește foarte puțin.
Terapia intensivă nu este o secție în care poți deveni competent doar prin bunăvoință și câteva luni de acomodare.
Încă din 2017 există un act normativ care reglementează formarea asistenților medicali de terapie intensivă. Din păcate, în multe locuri această formare sistematică nu există sau este aplicată incomplet.
Ajung în ATI absolvenți ai școlilor postliceale sau ai facultăților de asistență medicală, direct într-un mediu ultratehnologizat, în care fiecare gest poate avea consecințe vitale. Ei învață, de cele mai multe ori, prin observație și imitație, de la colegii mai vechi, încercând să reproducă proceduri complexe fără a înțelege întotdeauna mecanismele fiziopatologice și rațiunea medicală din spatele lor.
Este o presiune uriașă atât pentru cei care învață, cât și pentru cei care îi formează, în paralel cu îngrijirea unor pacienți aflați între viață și moarte.
Pandemia a ilustrat foarte bine această realitate. Mulți asistenți au venit atrași de salariile mai mari. Unii au rămas și au devenit profesioniști remarcabili. Dar alții au descoperit un univers pe care nu și-l imaginaseră. Îmi amintesc colegi care spuneau, sincer și șocați: „Nu credeam că poate exista atâta suferință.”
Și au plecat.
Nu pentru că erau nepregătiți sau lipsiți de caracter. Ci pentru că Terapia Intensivă înseamnă o încărcătură emoțională și profesională pe care nu oricine o poate duce ani la rând.
De aceea, personalul ATI nu poate fi înlocuit peste noapte. O asistentă sau un asistent cu 10–15 ani de experiență reprezintă rezultatul unui proces lung de formare, acumulare și maturizare profesională. Când pleacă, nu se pierde doar un post ocupat. Se pierde experiență, se pierde capacitate de mentorat și se pierde, inevitabil, din siguranța întregii echipe.
Dacă vrem să avem terapie intensivă de calitate, trebuie să investim nu doar în aparatură și clădiri, ci și într-un program real, continuu și standardizat de formare și păstrare a personalului de nursing. Fără acesta, vom continua să reconstruim mereu de la zero ceea ce am fi putut păstra.
- va urma
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.