Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Tinerii medici sunt împinși spre privat sau în străinătate: posturile în sănătate sunt blocate, se scot la concurs cu țârâita, dar rectorii vor să-i oblige să rămână în România. „În ce realitate trăiesc?”

medic rezident

foto: Profimedia

Sunt, în abordările de zilele acestea și mai de mult, fracturi de logică. Acestea împiedică analiza corecta a situației, drept pentru care și soluțiile „șchioapătă”!

- posturile în sănătate sunt blocate de ani buni și se scot la concurs cu țârâita, prin așa zise memorandumuri! Ce șanse au avut să se angajeze la stat, de exemplu, absolvenții specializării promoția 2025, după 1 ianuarie 2026? Minime! În afara celor care aveau deja post ocupat la concursul de intrare în rezidențiat (puțini), mii de medici tineri au doar calea angajării la privat, să facă (doar) gărzi în mai multe spitale și să își întrețină și tinerele familii din acest venit sau să plece în străinătate! Dacă se regăsesc în sistem 1.000-1.500 de absolvenți anual e foarte bine, dar nu cred că este cazul promoției luată de exemplu, 2025! 

Pare ironică susținerea unor rectori pentru obligativitatea absolvenților la buget, să practice medicina o vreme în România! Când posturile sunt blocate? Când avem tineri medici cu înaltă calificare practic șomeri?! Când sunt împinși de nevoie să plece din sistemul de stat sau chiar din țară?! În ce realitate trăiesc acești rectori? 

Cum au gândit punerea în practică a dorinței lor!?

În viața reală tinerii medici găsesc soluții care nu sunt...soluții! Unii intră într-un nou rezidențiat, schimbă specialitatea sau doar vor să aibă un salariu până se scoate post la concurs în specialitatea absolvită. Alții încep și un al treilea rezidențiat, tot din lipsă de alte opțiuni! Cum îi obligi să profeseze în țară?

Cât privește specialitatea mea, ATI, există prevăzut în anexele ordinului MS 1500/2009, necesarul de personal pentru buna funcționare a unei secții. Nu am știre să existe secție în țară cu încadrarea completă conform normativului. Understaffing este cauza de scădere a calității actului medical, înseamnă riscuri suplimentare pentru pacienți, inclusiv de infecții nosocomiale. Crește încărcarea cu muncă a personalului existent și, se pleacă din locurile cu muncă de mare complexitate sau chiar din sistem.

Anvelopa salarială este o realitate dar, în ATI încadrarea cu personal este mult sub ce cere normativul și nu salariile sunt problema, ci subfinanțarea sănătății. Avem o alocare din PIB încă redusă față de nevoile de servicii de sănătate ale populației; specialiștii ATI, de ex., se formează greu, in ani lungi de studii și practică și se pierd foarte ușor. Mai ales că cei care fac politici publice de sănătate nu par preocupați să îi rețină.

Obligativitatea practicii în țară e un deziderat al unora care nu par să cunoască problemele reale ale tinerilor medici specialiști! Și atunci, îi rog să nu mai dezinformeze politicienii și opinia publică!

E ironic sau chiar ridicol să le vorbești de această obligativitate când nu li se oferă decât rarisim șansa ocupării de posturi prin concurs!...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

clasa - copii - invatator

Nu știu dacă scrisorile ajung acolo unde pleacă prea devreme oamenii pe care îi iubim. Îmi place însă să cred că da. Îmi place să cred că, dintre toate lecțiile pe care mi le-ați predat, ați lăsat una care învinge și timpul: aceea că lucrurile spuse din inimă nu se pierd niciodată. foto: Profimedia

Citește mai mult

asigurare sanatate - medic

Telefonul a venit într-o dimineață obișnuită. Analizele confirmaseră ceea ce medicii bănuiau deja: un bărbat de 45 de ani, tată a doi copii, fusese diagnosticat cu o formă de cancer. În câteva minute, viața lui și a familiei sale s-a împărțit în două: înainte și după diagnostic. Este un scenariu frecvent întâlnit în practica companiilor de asigurări de sănătate. Foto: Profimedia

Citește mai mult