Scriam, în 2021, despre aparatul de stat, cu toate brațele sale, care a ajuns „too big to fail” (în traducere adaptată la noi - prea mare pentru a-și permite cineva să-i recunoască ineficiența și pentru a-și asuma o restructurare profundă a sa).
În anii de creștere economică mare, cu peste 5%, cu deficite publice ținute sub 3%, când capacitatea economiei de a absorbi sute de mii de disponibilizați era reală, guvernele României au angajat mai mult, au crescut salariile în administrație și au pompat în festivalul cheltuielilor.
În vremurile respective, când am ratat cele mai bune momente de restructurare masivă a instituțiilor publice, blestemul a purtat un nume: alegeri (locale, parlamentare, prezidențiale).
Mașinăria de vot pe care o reprezintă salariații bugetari provoacă frisoane oricărui politician care vrea să nu fie penalizat de electorat. Circulă calcule prin sediile partidelor care estimează că atunci când deranjezi un bugetar, factorul de multiplicare al nemulțumirii este cel puțin 2 sau chiar 3 (soțul/ soția, minimum un părinte). Faceți socoteala, ies milioane de votanți disciplinați, care vin la urne și pot înclina balanța într-o direcție sau alta.
PNRR - sacul de bani promis de Comisia Europeană statelor membre UE nu înseamnă numai fonduri nerabursabile sau împrumuturi cu dobânzi simbolice. PNRR - este, în conceptul său, un program unde banii sunt condiționați de reforme. Digitalizarea, atât de pomenită de politicieni, ar trebui să vină la pachet cu sume mari în euro pentru investiții, coroborat cu o amplă reformă a aparatului bugetar.
Pandemia, conflictul din Ucraina, criza energetică, inflația care se arată în toată lumea- toate acestea transformă misiunea restructurării administrației într-una aproape imposibilă. La cum arată astăzi economiile lumii și având în vedere pericolele care se văd la orizont (de la sincopele din lanțurile de aprovizionare, până la problemele cu anumite categorii de alimente care riscă fie să fie extraordinar de scumpe, fie să dispară de pe rafturi) - reforma aparatului bugetar poate cauza multe probleme sociale. Politicienii au evitat tot timpul acest subiect. Astăzi, curajul lor de a vorbi despre aceasta a dispărut total.
În schimb, își fac loc pe agenda publică discuțiile legate de creșterea impozitelor și taxelor, despre impozitarea progresivă. Consilierul BNR, Adrian Vasilescu, o spune cel mai limpede: „Eu cred că ne vom îndrepta inevitabil - este o părere personală, nu vorbesc în numele Băncii Naționale - ne vom îndrepta inevitabil către impozite mai mari, pentru că la această oră suntem țara cu impozitele raportate la PIB pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Adică, veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Avem venituri de 27% și dorim cheltuieli de 40%. Nu se leagă”, a spus Adrian Vasilescu, pentru Digi24.
Că România cheltuiește mai mult decât produce - asta se vede cu ochiul liber. Că ne împrumutăm la dobânzi astronomice - asta e, iarăși, ușor de verificat în surse publice. Și dincolo de simpatiile politice, la fel de clar este că România nu mai are de foarte mulți ani - cum spune liderul PSD Marcel Ciolacu- sistemul fiscal cotă unică, așa cum este acesta definit la manual.
Revenind la domnul consilier Adrian Vasilescu, acesta spune că „E greu să faci creșteri de impozit, pentru că și așa populația este sleită de inflație, puterea de cumpărare a scăzut, dar România a întârziat cu această măsură. Ea trebuia luată mai demult (...) Depinde cum se va înțelege guvernul cu populația, coaliția, care ar trebui să voteze în Parlament o asemenea măsură, cu populația”.
Iar aici, se ridică mai multe întrebări care au o componentă de etică (socială), din care trei sunt cele mai importante:
1. Unde este cu adevărat întârzierea despre care face vorbire domnul Adrian Vasilescu? La creșterea impozitelor sau la reforma administrației și restructurarea cheltuielilor publice? De ce să crești taxele și impozitele dacă România are cel mai redus grad de colectare al TVA (de exemplu) din Uniunea Europeană? Pasul logic ar fi să depui absolut toate eforturile (digitalizare, e-factura, controale, sisteme de raportare) care să facă aproape imposibilă fraudarea taxei pe valoarea adăugată. O altă măsură ar fi implementarea scanerelor în vămi (măsură promisă la fiecare preluare de mandat de la Ministerul Finanțelor și care intră imediat într-o zonă crepusculară și dispare- o atitudine a decidenților care te pune pe gânduri).
2. De ce să crești taxele și impozitele, dacă tu, ca stat, achiți lunar salarii (în multe locuri peste nivelul celor primite de managerii din privat) unor categorii de inși numiți politic, incompetenți, neșcoliți, leneși, refractari la digitalizare, care stau unii peste alții în birouri? De ce să umbli la impozitare pe motiv că ai venituri de 27% și cheltuieli de 40%, când nu reușești să rezolvi de mulți ani problema pensiilor speciale și pensiilor acordate anticipat într-un sistem totalmente inechitabil și perpetuat de decenii încoace? (o rană deschisă pe care nimeni nu-și asumă să o închidă).
3. De ce să nu ajungem cu cheltuielile publice la 32-34% pentru început, prin reducerea risipei, pentru ca mai apoi să discutăm despre creșteri de taxe și impozite?
Sigur că dezbaterea temei nivelului taxelor și impozitelor din România este una care merită și timp și efort pentru analiză aprofundată.
Este inadmisibil, bunăoară, ca impozitul pe proprietăți, mai ales în orașele potente financiar, să fie atât de jos. În București, în zone centrale, acesta nu trece nici măcar de modica sumă de 1 leu pe zi/ apartament (365 de lei/ an). Creșterea impozitelor locale la un nivel decent în funcție de zone ar aduce sume imense care le-ar permite autorităților să facă investiții și să-și susțină cheltuielile.
Se poate discuta despre eliminarea scutirilor de taxe și impozite în anumite industrii - în fapt, niște bombe sociale (pentru că salariații beneficiari din construcții, de exemplu, nu au contribuții și vor avea o problemă reală legată de pensie, inclusiv Pilonul II).
Se poate vorbi și despre uniformizarea TVA, despre creșterea nivelului de impozitare pe venit a microîntreprinderilor- acolo unde acestea achită deja 1% pe cifra de afaceri, un nivel de 3% ar fi ușor de suportat. Acolo unde acestea achită 3%, procentul poate crește fără probleme la 5%.
Se poate dezbate și despre nivelul taxării muncii în România, unul dintre cele mai ridicate din UE și se poate discuta și despre impozitarea capitalurilor, dar și despre scheme care să-i încurajeze pe acționari să-și păstreze profiturile în firme pentru a le reinvesti. Se poate gândi o strategie de deduceri în cazul impozitării progresive, ca să încurajezi prevenția în sănătate (abonamente medicale la clinici private, asigurări de viață, controale periodice la medic în funcție de riscurile dezvoltării unor afecțiuni). De asemenea, un plan inteligent pentru încurajarea educației continue, deducerii unor cursuri suplimentare- toate acestea ar aduce câștiguri pe termen lung societății.
Pe scurt, se poate vorbi despre orice și fiecare discuție de acest fel este binevenită.
Însă cea mai mare problemă rămâne: de ce nimeni nu are curajul ca la pachet să propună tăierea (reală) a risipei pe care o face acest monstru care se numește aparat administrativ?
De ce nu face statul din digitalizare o prioritate zero, de ce nu impune standarde de cost (număr fix de salariați plătiți de la buget raportat la numărul contribuabililor dintr-un UAT, pe grilă de venituri și sporuri fixă)? De ce nu-și propune statul să ajungă cu colectarea TVA la nivelul celorlalte state UE, ca apoi să crească impozitarea?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sigur, dacă e vorba de creșterea taxelor sunt categoric ÎMPOTRIVĂ, mai ales în aceste vremuri. De asemenea ar trebui reduse cheltuielile administrative (inclusiv reducerea personalului) și oprită risipa de orice fel. Dar fără schimbările economice amintite mai sus, totul va însemna doar o simplă supraviețuire la linia de plutire, la un nivel de trai din ce în ce mai prost.
Și referitor la postarea ta, ești cam incoerent. Știi ce înseamnă asta? Înseamnă că afirmi în același timp și un lucru și contrarul lui. Adică spui și că ai ales să pleci din țară și că ai fost gonit din țară. Ai ales să pleci la mai bine, dar n-o să uiți că ai fost izgonit?!?!?! La mai bine?!?! Cumva ești ca Napoleon exilat pe insula Sf. Elena, dar ai și vrut-o și te-ai străduit să ajungi acolo. Inteligentă treabă :-) :-) :-)
1. Pai trebuie sa cresti taxele si impozitele pentru ca nu sti sa le colectezi pe cele existente. Intr-adevar digitalizare poate ajuta, dar nu poate ajuat deloc daca cei care fraudeaza nu trec produsele si banii prin sistem pentru ca cu sau fara sistem oricum nu ii vezi. Aici discutam deja de acte penale care nu se trateaza cu digitalizare.
2. Vezi punctul 1.
3. Pentru ca nu avem competente, abilitati si mai ales dorinta sa face acest lucru.
Concluzii: Noi de tot vaitam si le dam solutii, dar TOATE institutiile de stat si TOTI angajatii de aici nu doresc schimbare. Pentru ce? Ca sa o duc eu mai bine? Pai de ce cetateanul sa o duca mai bine? Atunci nu mai depinde de mine de stat. Imi pierd puterea asupra lui si privilegiile? Ce este atat de greu de inteles de ce nu se doreste schimbare?
Solutia? Simpla: trebuie lasat intreg sistemul sa crape. Trebuie sa existe o nesupunere sociala generala pana cand vom intra ca tara intr-o insolventa generala sau chiar faliment. Abia atunci, poate se va schimba ceva.
Pana atunci cainii latra si caravana trece, cam aici suntem noi..