Foto: Cătălin Urdoi/ Inquam Photos
Am un motiv de mândrie. Și anume acela că, într-o perioadă în care discuțiile gravitau obsesiv în jurul unei autostrăzi pe Valea Oltului sau pe Valea Prahovei, am fost una dintre extrem de puținele voci care a semnalat încă din 2014 importanța imensă pe care ar avea-o pentru România construirea unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania.
Într-un articol în ZF din mai 2014, intitulat „Cea mai importantă autostradă” conchideam:
„În condițiile în care regiunea de la estul Carpaților Orientali beneficiază în momentul de față de cel mai scăzut cost al forței de muncă și de un centru universitar de excelență, o autostradă care să o lege de Transilvania ar fi scânteia care ar putea duce la dezvoltarea explozivă a zonei, din care, prin extensie, ar beneficia și Transilvania, România, și nu în ultimul rând Republica Moldova. Asta înseamnă că o autostradă peste Carpații Orientali ar trebui să fie de fapt prioritatea zero a României."
Între timp lucrurile s-au mișcat. Din păcate nu în direcția construirii unei autostrăzi est-vest, dar din fericire în direcția creării unui curent de opinie din ce în ce mai puternic de natură a pune o presiune puternică în scopul demarării acestui proiect. Modelul folosit are precedent și s-a dovedit un mare succes. L-am explicat pe larg în „Le miracle economique Moldave" făcând referire la mobilizarea exemplară a Bretaniei în scopul scoaterii provinciei franceze din izolare prin conectarea la sistemul de autostrăzi francez.
„Lipsa dezvoltării economice a Bretaniei nu a justificat construcția de autostrăzi, la sfârșitul anilor '60 fiind singura regiune franceză care nu avea nici măcar un kilometru de autostradă. Într-un cerc vicios, această situație făcea ca nici investitorii să nu fie atrași de această zonă, ceea ce ducea la sărăcie și depopulare prin migrație și emigrație.
Principala forță de mobilizare în direcția schimbării a fost Comitetul de studii și coordonare a intereselor bretone (Le Comite d’etude et de liason des interest bretons), creat la inițiativa unor lideri locali încă din 1950, perioadă în care 90% din gospodăriile rurale din Bretania nu aveau apă curentă, în comparație cu 34% în restul Franței. De remarcat rapiditatea cu care un astfel de grup de lobby s-a format imediat după război, realizând pericolul în care se află această regiune a Franței prin decuplarea de vectorul de dezvoltare al restului țării.
La apogeul existenței sale, în anii 60, depășind diferențele politice, comitetul reunea toți parlamentarii care reprezentau Bretania, reprezentanții locali ai marilor orașe bretone, organizațiile sindicale din regiune, organizațiile patronale, camerele de comerț și industrie, universități și asociații culturale. Lobby-ul intens făcut s-a concretizat în decizia istorică a generalului De Gaulle, care în februarie 1969 a promis dezenclavizarea rutieră a Bretaniei.”
Iată, în sfârșit, și Moldova, „Bretania” noastră, mobilizându-se pentru a ieși din izolare. Văd deja un bulgăre de zăpadă în creștere care, din acest moment, nu are șanse să mai fie oprit, fără ca cei care ar încerca acest lucru să își asume riscul de a fi măturați. Iar vestea bună este că există fonduri europene pentru așa ceva, în timp ce cofinanțarea internă s-ar putea realiza din diverse fonduri, inclusiv unele care până acum, din motive de mărime, au fost ignorate: fondurile de pensii administrate privat.
Pilonul 2 are în momentul de față 10 miliarde de euro în administrare, iar valoarea lor va continua să crească într-un context legislativ favorabil. O alocare de doar 5% a fondurilor de pensii în infrastructură ar duce la 500 de milioane de euro care ar putea fi alocați și în construcția de autostrăzi. Adică, cam o cincime din bugetul preconizat (extrem de generos spun unii) al autostrăzii Tg. Mureș-Iași. Ce poate fi mai frumos decât cercul virtuos în care fondurile de pensii generează dezvoltare, creștere economică, implicit creștere de salarii, care se întorc ulterior și în economiile din fondurile private de pensii, care apoi au mai mulți bani pe care să îi investească în dezvoltare?
Altminteri un model consacrat în multe țări dezvoltate.
Însă pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de cel puțin două lucruri. În primul rând ca proiectele să fie demarate profesionist prin studii de fezabilitate, solicitări de finanțare din fonduri europene etc.
În al doilea rând, crearea unui cadru care să convingă administratorii fondurilor de pensii private că investițiile sunt sigure și asigură un randament rezonabil pentru clienții lor. Privind la practica din țările dezvoltate, vom observa că marea majoritate a fondurilor de pensii care au investit în infrastructură au făcut-o prin intermediul unor fonduri de investiții specializate în infrastructură. Explicația este simplă. Pentru astfel de investiții este nevoie de experți specializați care nu are sens să fie angajați de administratorii de pensii pentru niște proiecte punctuale. Ar fi prea costisitor.
Doar administratorii cei mai mari din lume își permit acest lux, restul preferând să utilizeze astfel de vehicule investiționale, precum fondurile de investiții dedicate și conduse, nota bene, de profesioniști. Rămâne de văzut în ce măsură astfel de vehicule credibile ar putea apărea și în România.
O alternativă, cred, mai la îndemână ar fi permisiunea acordată fondurilor de pensii de a participa în credite sindicalizate alături de instituții multilaterale prestigioase precum BERD sau IFC, de a căror experiență în materie de analiză de credit ar putea profita. O altă variantă ar fi achiziția de obligațiuni emise de administrația locală pentru finanțarea unor proiecte de infrastructură locală.
În final, cred că ar trebui să reținem două lucruri. Există 10 miliarde de euro capital autohton care ar trebui puși mai bine la treabă ca să finanțeze dezvoltarea economiei românești. Aceasta însă nu poate fi făcută decât prin existența unor proiecte credibile, care să asigure un randament corespunzător celor 7,5 milioane de investitori care le-ar finanța.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar cea mai importanta autostrada din Romania, este -de departe- Arad/Sibiu/Brasov/Buzau/Braila. Cu derivatii spre Galati, Tulcea si Constanta.
Pina cand aceasta autostrada nu se construieste, nimic nu poate fi normal in tara. Totul e artificial.
In ce priveste constructia de autostrazi, in general, cred ca singura solutie eficienta este privatizarea proiectarii, constructiei si exploatarii infrastructurii. In 30 de ani, am vazut ca statul face prea putin, prea scump, prea incet si nu pe traseele cele mai importante. (Vedeti cazul Chinei contemporane. Sau in istoria SUA, dupa cum mi s-a atras atentia.)
In rest, vorbe de claca.
Poate ca liberalii vor intelege comandamentul economic al problemei si vor descatusa fortele capitalului privat, in domeniu.
Romania, in schimb, a dovedit de nenumarate ori in astia 30 de ani trecuti de la Revolutie, ca nu are capacitatea administrativa si tehnica de a duce la capat asemenea lucrari complexe. Se spun multe de coruptie, de prostie, de rea-vointa samd. Problema este ca si daca s-ar rezolva toate problemele mentionate mai sus, mai putin prostia, ca aleia n-ai ce sa-i faci, tot nu s-ar rezolva nimic. Este mult prea tirziu pentru reconstruire. Aparatul de stat este la pamint, dupa atitia ani de promovat si angajat numai imbecili, si nu are cum sa se refaca in lipsa unui sistem de invatamint functional. Care sistem este si el dus cu totul. Oamenii aia din ministere, primarii, agentii si alte institutii. care ar trebui sa se implice in construirea de infrastructura, pur si simplu nu pot sa redacteze un proiect ca lumea, sa urmareasca implementarea lui, sa rezolve problemele aparute pe parcurs, sa controleze sa faca, cu alte cuvinte, tot ceea ce presupune construirea de infrastructura. Se da vina mereu pe coruptie, si este si aia, slava Domnului, dar nu va bate la ochi faptul ca, cu coruptie sau fara, oamenii tot nu pot sa faca ceva care sa stea in picioare? Asa ca au renuntat de mult sa mai incerce, ca e periculos, si acum se ocupa numai cu avizarea punerii si schimbarii de borduri si gazoane. Pentru ca asta e nivelul statului roman de acum, nu de alta. Sa crezi ca nu vrea sa faca, de-al dracu ce e Dragnea sau altul, inseamna sa fii orb la ce se intimpla in jurul tau.
Asa ca nu, nu se va intimpla nimic, Moldova nu va deveni o noua Bretanie, ci vor ramine toate asa cum sint acum. Nu numai ca nu se va construi nici o autostrada prin munti spre Moldova - apropo, nu stiu cum poate cineva sa-si imagineze ca o asemenea lucrare complexa se poate face la noi, cind si autostrazile facute pe linga dealuri se darima pe noi - dar am mari indoieli ca si cea spre Sibiu va deveni vreodata realitate. Iar cea spre Moldova este mult mai greu de facut decit cea spre Sibiu. Asta este statul nostru de acum, asta este tara pe care ne-am facut-o de 160 de ani incoace, si nu are rost sa ne amagim singuri. Sigur, e frumos sa lansam campanii media, sa ne tot intrecem in simboluri si vorbe, la asta ne pricepem mai bine ca oricine altcineva, dar cind vine vorba de facut ceva concret, de construit ceva, pe care sa punem mina si sa urlam ca este, n-am fost niciodata in stare, asta cu exceptia perioadei comuniste, cind tovarasii au pus tuturor un Nagan la ceafa si i-au fortat sa faca treaba, ca, daca nu, dracu ii lua. Asa ca "si eu'' spun ca cel mai mare obiectiv pe care il mai putem construi acum, este un rind frumos de borduri, dublate de un gazon dragut, eventual si cu niste floricele, pe linga un drum desfundat spre Moldova. Sa ne fie de bine, ca asta e tara pe care ne-am facut-o si pe care o meritam cu virf si indesat, si chiar mai rau de atit.
Toate mecanismele democratice de finantare, sunt in mana catorva persoane care se comporta ca niste buticari, care trebuie sa decide daca reamenajeaza prin imprejurimi. Cel asta este perceptia.
SiEu ... intr-un fel reflecta raporturile politice din Romania, unde autoritatea statului este la pamant, la iarba verde, de unde se duc acum negocierile, si nu la mustata, cum era inainte.
As fi putut fi de acord cu dvs. daca nu as fi experimentat pe viu felul in care se fura si se risipesc fondurile publice de catre Functionarul Public la brat cu Demnitarul Public.
Capitalul finantator cere la schimb, justificat, venit prin dobanda, dividende...
In cercul stramt si finit al economiei nationale combinatia dintre cei doi factori va impovara in final tot pe cei care produc valoarea prin munca, munca adevarata; care vor deveni tot mai epuizati si exasperati.
Va invit sa va mai ganditi.