Foto: Profimedia
”Ce s-ar întâmpla dacă mi-aș imprima o zvastică pe tricou?”
Asta e întrebarea care mă macină de mai bine de șase luni. Și nu, nu mă gândesc să-mi imprim simbolul regimului lui Adolf ca să dorm cu el, ci ca să ies și eu pe stradă și să salut dubios, cu mâna întinsă ferm, iar dacă mă întreabă cineva de ce salut așa, să spun că am decis să practic salutul roman. Sunt curioasă cam câte ore aș rămâne în libertate dacă aș face așa ceva. Că, uite, mă tot uit la Simion și mă întreb de ce el poate, de exemplu, să amenințe public jumătate de țară și să fie liber. Sau de ce poate face apologia legionarilor la televizor și să se ducă liniștit acasă, ca și cum ar fi vorbit despre ateliere de lucru manual.
Sunt atâția ani de când în România extremismul se practică la liber. De când organizații legionare se înființează și se conectează fără probleme, fac evenimente și au goarne în partide și structuri de forță. Iar acum vedem cum un lider de partid și fost candidat la prezidențiale îndeamnă liber la destabilizare socială și nu pățește nimic. Sigur, el își cheamă adepții în stradă, dar le spune din timp că el nu va fi acolo cu ei, pentru că teme să nu fie arestat.
Deci însuși George Simion se așteaptă să fie arestat. Și cu toate astea e bine, liniștit, la el acasă. Și nu e numai despre Simion, deși comportamentul lui deviant din ultimele săptămâni ne pune serios pe gânduri, ci despre toate personajele care ne-au făcut viața un coșmar în ultima jumătate de an.
De exemplu, Călin Georgescu. Care, deși acuzat că a făcut deliberat jocurile unui stat străin în România, fapt ce a dus la anularea alegerilor, a putut să meargă liniștit și să voteze alături de noul candidat al Rusiei în alegerile prezidențiale și să țină chiar discursuri în secție înaintea acestuia și alături de el. Deși, practic, el era motivul pentru care ne aflam în pericolul de a fi acaparați sub influența Rusiei.
În același timp, dosarele pentru care este cercetat Călin Georgescu trenează. Nimeni n-a ajuns la niciun rezultat, deși individul se comportă exact așa cum ar face-o o marionetă rusească în România. Nu se ascunde, nu-și măsoară cuvintele, nu încearcă să joace discret. Își asumă totul cu o deschidere absolut iritantă. Și cu toate astea, Călin Georgescu doarme liniștit în vila lui din Mogoșoaia, cumpărată cu câteva luni înainte de prezidențialele la care a participat, dintr-un salariu modest de profesor și din niște venituri minime încasate de doamna lui spirituală.
Despre Lulea și Șoșoacă cred că nu are niciun sens să mai vorbesc. Apologia comunismului și a fascismului constituie ceva de neimaginat la nivelul unor reprezentanți ai neamului în Parlamentul României și în Parlamentul European. Și totuși aceste lucruri se întâmplă. Nu discret, nu pe ascuns. Tare, ferm, public, asumat. Și, deși avem legi care pedepsesc cu închisoarea astfel de comportamente, aceste personaje continuă să devieze liber, fără rețineri.
Și dacă am ajuns aici, în punctul în care aproape am alunecat din democrație și suveranitate într-un totalitarism patronat de ruși, asta s-a întâmplat pentru că în România nu mai avem de mulți, mulți ani justiție. La noi legea nu se mai aplică decât secvențial și preferențial. Aș spune că legea la noi e pentru căței, dar nici măcar pentru toți cățeii. Numai pentru ăia care mai au puțin și mor de la vreo boală incurabilă.
O spun cu hotărâre de câțiva ani buni: faptul că suntem aici are legătură directă cu faptul că n-a plătit nimeni pentru Revoluție, pentru Colectiv, pentru mineriade, pentru 10 august, etc. Injustiția alimentează extremismul. Îl ține în viață și îi dă în fiecare zi elemente noi de digerat. Astfel că el poate crește, devenind uriaș și mult prea puternic pentru a mai fi înlăturat prin câteva decizii punctuale.
Și lucrurile sunt și acum la fel de simple. Dacă statul român continuă să stea pe margine și să se uite cum Simion ne amenință public sau cheamă oamenii la revoluții, la care el nu participă ca să nu fie arestat, atunci statul român își merită, pe termen mediu și lung, disoluția. Dacă statul român stă pe margine și zâmbește îngăduitor când unul ca Lulea face la televizor apologia comunismului, atunci statul român merită tot ce i se va întâmpla rău și foarte rău în următorii ani. Dacă dosarele lui Georgescu rămân suspendate într-un purgatoriu al dosarelor nerezolvate, atunci statul român să se aștepte să fie foarte curând al altcuiva. Și dacă statul român continuă să contempleze de pe margine cum românii se amenință între ei cu furcile, topoarele și moartea, aplicând pedepse numai celor care au ghinionul să fie raportați de alți oameni, atunci statul român să știe că nici la aparate nu mai poate fi ținut prea mult.
Cu alte cuvinte, dacă statul român nu începe să se comporte ca un stat care are coloană vertebrală, constând în legi clare care se respectă, atunci vom ajunge mai repede decât ne așteptăm și anticipăm în punctul din care am plecat în noiembrie 2024. Și dacă statul român ne mai păzește mult cu ochii larg închiși, nici nu prea are mult sens să ne mai facem planuri de viitor. Nu aici. Dar, ca și plan curajos, cred că totuși îmi pot imprima o zvastică pe tricou, la o adică. E puțin probabil să mi se întâmple ceva, într-un stat în care nimeni nu mai respectă pe nimeni și niciunii nu mai cred în lege.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.