Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Simo, Iri, Sora au dat nanana la Madrid!

Iată că nu întâmplător la Madrid a realizat tenisul românesc, anul trecut, cea mai bună performanță colectivă de mare turneu din istoria sa: 4 jucătoare în sferturile de finală. Și acum, ceva în aerul înalt al podișului madrilen, în liniștea vie a tribunelor, e pe sufletul fetelor noastre.

Aflată la un pas de înfrângere, 6-5 în tie-break-ul setului 2, după ce pierduse primul set 4-6 în fața suedezei Johanna Larsson, Irina Begu și-a strâns inima într-o lovitură curajoasă, i-a reușit, și a egalat la seturi. În decisiv, Irina a construit un joc solid, impunător, cu servicii tari pe primul și înalte cu efect pe al doilea, a presat-o pe Larsson cu forehand-uri aspre și a închis spre fileu cu drive-volé-uri imparabile. A ajuns să conducă 4-1 cu două break-uri. Aici, Larsson a avut o zvâcnire, a dat drumul la lovituri cu sentimentul „ce mai am de pierdut” și s-a dus la 3-4.

Servește Irina, face 30-15. Servește încă o dată foarte bine, Johanna respinge scurt și fâlfâit la 2-3 m de fileu, Irina vine cu „securea” sus ca să termine fără probleme și... pocnește mingea în burta fileului! Una dintre acele greșeli incredibile, când și să vrei e greu să dai în plasă de acolo!

În loc de 40-15, 30-30. Am înlemnit. Știam că următorul e punctul de inflexiune al setului și meciului: ori îl face Larsson și ia prim-planul mental venind din urmă, ori Irina rezistă, face 5-3 și de acolo nu mai pierde. Următoarele două puncte nu le-a pierdut Larsson, le-a câștigat Irina, cu forță și calm...

Tot mentalul a contat decisiv în confruntarea Simonei cu Roberta Vinci. După un prim set, în care Simona și-a pus în valoare hiperdeplasarea și a atacat fără să ezite orice „gaură” ivită în raliurile italiencei, Vinci a dat drumul la întreg arsenalul de lovituri și experiența ei de mare jucătoare veterană. Slaisuri de rever adânci și apăsate, servicii tari și cu kick, drepte explodate pe linii – pur și simplu, finalista de US Open juca excepțional, era „în zonă”. Așa a izbutit să câștige 6-2 setul 2 și să conducă 5-2 în decisiv...

Cum a ieșit Simona din „groapă”? Spuneam, în discuția de săptămâna trecută cu Cristi Mândru, că sunt înfrângeri după care nu încetez s-o iubesc pe Simona. Cred că Simona Halep a învins în acest meci aproape pierdut pentru că n-a fost frustrată și furioasă în fața jocului excepțional cu care Laura Siegemund a învins-o în semifinala de la Stuttgart. Starea aceea de calm pozitiv și profesionist am văzut-o și în fața „furiei” Vinci. 

Simo n-a ridicat ochii spre cer, n-a zâmbit cu resemnată disperare la mingile „norocoase” ale Robertei, s-a gândit, rapid și lucid, ce se mai poate face.

Și a început să-i înalțe cu răbdare mingi mai liftate pe rever, greu de tăiat, a întâmpinat venirile spre fileu „la intimidare” ale italiencei, pasând-o pe rever și forehand în cros cu mână rece, de parcă ea ar fi condus pe tabela de marcaj. A sfărâmat-o psihic literalmente pe Vinci, care n-a mai fost capabilă să facă decât 2 puncte în tie-break.

Victoria clară a Soranei Cîrstea în fața americancei Catherine Bellis n-am văzut-o, dar cunosc prea bine jocul Soranei ca să nu știu cum a învins: când loviturile ei mereu agresive, iuți, „ascuțite”, și cu dreapta, și cu reverul, prind terenul într-un procentaj bun, și dacă îi mai și intră primul serviciu, nu prea poate fi bătută.

Abia ieșite din duș după simpluri, Begu și Halep și-au pus la un loc valoarea și încrederea în sine ca să le dovedească pe Hibino și Rosolska, întorcând setul 2 de la 1-5 la 7-5! Dublul lor de succes este cu atât mai îmbucurător cu cât înseamnă depășirea animozității dintre Simona și Irina, artificial creată de o terță persoană. 

Dacă punem la socoteală și meciul pierdut dramatic de Monica Niculescu, în 3 seturi, după 3 ore de joc în fața fostului nr. 1 mondial Caroline Wozniacki, putem spune că tricolorele sunt, din nou, frumoase la Madrid!

Și să nu-l uităm pe Copilul nostru. Marius a ieșit cu fruntea sus din meciul cu liderul mondial, Andy Murray, după ce i-a arătat niște servicii și backhand-uri care l-au făcut pe ursuzul scoțian să-l felicite pe arădean!

Cât despre splendidul meci sălbatic dintre „prădătoarele” Sharapova și Bouchard, e păcat să-l pun în cuvinte. Merită să-l vedeți, fie și înregistrat. Și să nu ratați cadrul strângerii de mână de la final, când „Genie” Bouchard s-a înfipt o fracțiune de secundă în plus cu ochii în ochii Sharapovei...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult