Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Simona – Caroline Garcia, cât de la Singapore la Beijing

Sportul dracului, tenisul ăsta!

Vă mai amintiți cum era Caroline Garcia în urmă cu două săptămâni, în finala de la Beijing? Puternică, invincibilă, dominând-o pe Simona cu o cadență înfiorătoare de servicii tari plasate și cu lovituri de ciocan pe forehand.

Ce s-a schimbat acum, la Singapore, de a învins-o Simona clar, 6-4, 6-2?

Un lucru pe cât de simplu, pe atât de important. Simo n-a mai lăsat-o pe franțuzoaică să conducă jocul. Garcia se simte foarte bine când poate să ia inițiativa și să lovească agresiv, dur și iute, închizând punctul. Două au fost căile cu care Simona a împiedicat-o să facă asta. 

Mai întâi, serviciul. Când a intrat, serviciul 1 a fost foarte bun, Simona făcând și 4 ași, față de niciunul Garcia. Când 1 n-a intrat, serviciul 2 a fost el foarte bun, lung, apăsat, cu efect, greu de returnat decisiv. Și când servești constant bine, îi diminuezi adversarei încrederea în propriile lovituri.

Apoi, jocul din câmp a avut o desfășurare aproape matematică. De câte ori Simona a fost pasivă, mulțumindu-se să retrimită ce-i venea de dincolo de fileu, Caroline a atacat cu lovitură tare și a câștigat. Când Simona s-a hotărât să lovească ea prima, mai aspru și mai rapid (de remarcat crosurile ascuțite cu dreapta), franțuzoaica s-a crispat și a greșit. Ceea ce s-a întâmplat și când, mișcându-se extraordinar, Simona a reușit să recupereze niște mingi foarte grele.

O altă diferență față de Beijing a fost prezența lui Darren Cahill. La 4-3 pentru Garcia în primul set, după ce Halep avusese 3-2 cu break, Darren i-a spus, în stilul său inconfundabil: „Nivelul e bun, servești bine, trebuie doar să nu-i mai dai free points, puncte câștigate ușor, fă-o să muncească pentru fiecare punct și o s-o depășești, căci joci bine”. Simona s-a ridicat și s-a dus rachetă la 6-4.

În schimb, la 2-1 pentru Simona în setul 2, antrenorul și tatăl Carolinei a comis o uriașă greșeală de on court coaching. Fata era încordată și a încercat să-i spună ce-o deranjează. La care, monsieur Garcia i-a tăiat-o brutal: „Nu contează. Tu să faci ce-am stabilit”.

Să n-o lași să vorbească!?!?! Dimpotrivă, antrenorul trebuie să asculte întotdeauna ce-i spune jucătoarea, căci ea e pe teren, ea știe ce-o doare. Poate s-o aprobe sau s-o contrazică, chiar energic, dar a nu o lăsa să se descarce, să spună ce are de spus, poate să blocheze comunicarea și să-i frângă psihicul. Asta s-a și întâmplat cu Caroline Garcia – a pierdut următoarele două ghemuri după ce a condus cu 40-0, iar în ultimele trei a fost aproape K.O. în picioare.

Simona arată bine, este cu capul la meciul pe care îl joacă, nu la a fi sau a nu mai fi nr. 1 mondial. O așteaptă o bătălie dură, cu altă Caroline, Wozniacki, care, în mare formă, a făcut-o una cu pământul pe Elina Svitolina.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult