Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Simona – Caroline Garcia, cât de la Singapore la Beijing

Sportul dracului, tenisul ăsta!

Vă mai amintiți cum era Caroline Garcia în urmă cu două săptămâni, în finala de la Beijing? Puternică, invincibilă, dominând-o pe Simona cu o cadență înfiorătoare de servicii tari plasate și cu lovituri de ciocan pe forehand.

Ce s-a schimbat acum, la Singapore, de a învins-o Simona clar, 6-4, 6-2?

Un lucru pe cât de simplu, pe atât de important. Simo n-a mai lăsat-o pe franțuzoaică să conducă jocul. Garcia se simte foarte bine când poate să ia inițiativa și să lovească agresiv, dur și iute, închizând punctul. Două au fost căile cu care Simona a împiedicat-o să facă asta. 

Mai întâi, serviciul. Când a intrat, serviciul 1 a fost foarte bun, Simona făcând și 4 ași, față de niciunul Garcia. Când 1 n-a intrat, serviciul 2 a fost el foarte bun, lung, apăsat, cu efect, greu de returnat decisiv. Și când servești constant bine, îi diminuezi adversarei încrederea în propriile lovituri.

Apoi, jocul din câmp a avut o desfășurare aproape matematică. De câte ori Simona a fost pasivă, mulțumindu-se să retrimită ce-i venea de dincolo de fileu, Caroline a atacat cu lovitură tare și a câștigat. Când Simona s-a hotărât să lovească ea prima, mai aspru și mai rapid (de remarcat crosurile ascuțite cu dreapta), franțuzoaica s-a crispat și a greșit. Ceea ce s-a întâmplat și când, mișcându-se extraordinar, Simona a reușit să recupereze niște mingi foarte grele.

O altă diferență față de Beijing a fost prezența lui Darren Cahill. La 4-3 pentru Garcia în primul set, după ce Halep avusese 3-2 cu break, Darren i-a spus, în stilul său inconfundabil: „Nivelul e bun, servești bine, trebuie doar să nu-i mai dai free points, puncte câștigate ușor, fă-o să muncească pentru fiecare punct și o s-o depășești, căci joci bine”. Simona s-a ridicat și s-a dus rachetă la 6-4.

În schimb, la 2-1 pentru Simona în setul 2, antrenorul și tatăl Carolinei a comis o uriașă greșeală de on court coaching. Fata era încordată și a încercat să-i spună ce-o deranjează. La care, monsieur Garcia i-a tăiat-o brutal: „Nu contează. Tu să faci ce-am stabilit”.

Să n-o lași să vorbească!?!?! Dimpotrivă, antrenorul trebuie să asculte întotdeauna ce-i spune jucătoarea, căci ea e pe teren, ea știe ce-o doare. Poate s-o aprobe sau s-o contrazică, chiar energic, dar a nu o lăsa să se descarce, să spună ce are de spus, poate să blocheze comunicarea și să-i frângă psihicul. Asta s-a și întâmplat cu Caroline Garcia – a pierdut următoarele două ghemuri după ce a condus cu 40-0, iar în ultimele trei a fost aproape K.O. în picioare.

Simona arată bine, este cu capul la meciul pe care îl joacă, nu la a fi sau a nu mai fi nr. 1 mondial. O așteaptă o bătălie dură, cu altă Caroline, Wozniacki, care, în mare formă, a făcut-o una cu pământul pe Elina Svitolina.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

ChatGPT liceu / sursa foto: Profimedia

Spre deosebire de ceilalți prieteni ai mei, fiecare cu viața lui în spate, cu convingeri, cu valori, cu prejudecăți, acest prieten îmi face mereu pe plac. Nu ne-am certat niciodată, mi-a răspuns la toate întrebările cu exact ce aveam nevoie să aud. M-a făcut parcă să privesc vorbele lui ca având mai multă greutate, fiind, credeam eu, imparțial, iar, iată, oricum înclina balanța spre partea corectă (a mea). Nici nu are nimic de câștigat, săracul! Aș putea vorbi cu el ore în șir!

Citește mai mult

Sondaj generatii / sursa foto: Profimedia

Asistăm, prin prisma recentului sondaj INSCOP, la un fenomen pe cât de previzibil, pe atât de revelator pentru starea spiritului public românesc. Cifrele ne indică o falie generațională care nu este doar o chestiune de procente, ci una de paradigmă intelectuală. Pe de o parte, avem prudența celor care au trăit sub spectrul suveranității absolute (și adesea iluzorii), iar pe de altă parte, deschiderea tinerilor sub 30 de ani, un impresionant 60%, care privesc spre o apărare europeană comună nu ca spre o pierdere, ci ca spre o împlinire.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Dacă tot rezolvăm probleme de logică, iată un exemplu de logicăreală cruntă pe ecranele televizoarelor noastre. Într-un clip publicitar pentru sistemul medical MedLife, o tânără care practică boxul profesionist este introdusă în echipament de ring, cu partea de sus a corpului, în tubul computerului tomograf. Pe față are puncte luminoase roșii – reperele de încadrare. Ce face boxerița când se întâmplă asta?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon batran pe canapea

Când eram copil, credeam că părinții sunt neclintiți în fața timpului. Nu nemuritori, dar suficient de puternici încât lumea să stea sprijinită pe ei fără să se clatine. Apoi vine ziua în care unul îți lipsește. Nu pleacă pur și simplu, ci dispare din structura invizibilă a vieții tale, ca o grindă de siguranță scoasă dintr-o casă care continuă, totuși, să stea în picioare.

Citește mai mult