Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Simona iubește!

Simona Halep - Madrid

Foto Getty Images

Simona a câștigat primul set, dar în setul 2, lansând lovituri tari și riscante, Gauff face 4-1, apoi 4-2 și 40-0, trei mingi de 5-2 pe propriul serviciu. Tânăra Coco se „aiurește” însă, la fileu, și apoi comite dublă greșeală: 40-30. Gauff servește bine, Simona returnează adânc, americanca respinge cu dificultate, mingea vine țopăită, înăltuță. Simona se așază cu dreapta și dă tare, inside-in, în lung de linie. Coco agață la limită și „umflă” mingea cu dreapta tăiată.

De nenumărate ori, de-a lungul timpului, atitudinea Simonei Halep într-un astfel de moment era să aștepte acolo unde executase lovitura, să lase să cadă mingea „plutitoare” venită de la adversară, și să mai dea încă o dată, cel mai probabil în partea opusă, cu dreapta inversă. ACUM, SIMONA A ȚÂȘNIT FĂRĂ PIC DE EZITARE LA FILEU ȘI A EXECUTAT DREAPTA INVERSĂ DIN AER, DRIVE VOLÉ, IMPARABIL.

Secvența aceasta este Emblema Schimbării pentru jocul Simonei.

Cum spuneam, în setul 2, Gauff a avut o perioadă în care a dominat, ajungând la 4-1. Pericolul într-o astfel de situație este ca, subconștient sau conștient, creierul să se retragă temător spre jocul „vechi”, cunoscut, că de-acolo ar putea veni salvarea. Or, exact asta nu s-a întâmplat. Simona nu a intrat în defensiva ei clasică, de „siguranță”, încercând să forțeze greșeala lui Gauff, a continuat agresiv, a contrat, și-a asumat erori active, n-a lăsat-o pe Coco să se suie pe ea. Asta a lovit-o pe tânăra și talentata americancă mai dur decât orice as sau forehand devastator. La 4-4, dezamăgirea și frica au paralizat-o – a ajuns să servească cu primul serviciu moale ca în meciurile de amatori, parcă ar fi avut în mână o plasă de prins fluturi – fluturii din stomac!

Ce am înțeles din toate astea? Stimați iubitori ai tenisului, în ultimele luni am descris de câteva ori acest fel de joc (martori sunt articolele și declarațiile de presă), pe care îl doream aproape cu disperare pentru Simona. Însă, dincolo de cuvinte, Patrick Mouratoglou a reușit un lucru exceptional: a convins-o pe Simona că jocul acesta este al ei, i se potrivește, că joacă nu pentru că așa a zis antrenorul, ci pentru că îl simte și îl iubește. De aceea i-a rămas fidelă când a fost greu!

Simona Halep și Patrick Mouratoglou au construit împreună, într-un timp surprinzător de scurt, o mașinărie vie, puternică și sensibilă, capabilă să învingă în multe meciuri de acum înainte…

Editorial publicat mai întâi pe gsp.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult