1. Pe vremuri, nu atât de îndepărtate, Simona ar fi pierdut sec meciul cu Pavlyuchenkova, în 2 seturi scurte. Având în față o atacantă masivă, cu lovituri tari și ascuțite, aflată în mare formă, se panica, nu mai știa ce să joace și devenea o pradă ușoară.
Ce splendidă diferență am văzut azi-noapte! Puternica Anastasia a făcut un meci mare, cu lovituri excepționale, a vrut să câștige mai mult decât Simona. Deși avea scuze la dispoziție – nu a mai participat la niciun turneu de la Wimbledon încoace, dureri din pricina bătăturilor în talpă –, nr. 1 mondial n-a abandonat nicio clipă. N-a disperat, nu s-a crizat, n-a înjurat, s-a bătut pentru fiecare punct, oricât de bine lovea rusoaica, și lovea!
Setul decisiv a fost, ca să zic așa, împotriva naturii. Pavlyuchenkova a condus cu 4-2, strângea pumnul și venea tăvălug, simțind victoria. Pe care Simona a refuzat pur și simplu să i-o dea. Pe lovituri năprasnice ale Anastasiei, s-a aruncat în niște recuperări tăiate cu dreapta de credeam că nu văd bine. Aproape că nu mai conta dacă reușea să câștige punctul sau nu, semnalul de rezistență îndârjită, până la capăt, pe care îl transmitea peste fileu era teribil!
Penultima minge a meciului a fost vrăjitorie curată. Pavlyuchenkova a plesnit un forehand în cros la vinclu după care eu nu mai așteptam decât să aud bubuitul mingii în panoul de pe marginea terenului.
Simona a țâșnit și s-a întins imposibil, parcă și-a lungit trunchiul și brațul ca în desene animate. A ridicat un lob uriaș, care s-a dus 90% din traiectorie prin afară, ca să prindă apoi, cu efectul imprimat de poignet-ul Simonei, colțul terenului advers...
Rusoaica, buimăcită, a aruncat mingea înapoi ezitant, iar după ce românca a câștigat punctul, a rămas cu brațele căzute, uitându-se la ea ca la o arătare...
S-o învingă pe Venus Williams a fost apoi parfum de tei pentru Simona, marea campioană neavând cum, la 38 de ani, să susțină două meciuri tari, cu Cîrstea și Halep, la interval de câteva ore.
2. De pe patul de suferință, domnișoara Buzărnescu găsește potrivit și plin de sens să-și sictirească tatăl în public.
Domnul Buzărnescu a îndrăznit să vadă ce-a văzut și subsemnatul, fără să fie nevoie pentru asta să se afle pe teren, în locul ei, cum pretinde domnișoara Buzărnescu: în momentul accidentării, meciul era ca și pierdut, din pricina epuizării fizice evidente a domnișoarei Buzărnescu.
Uzura fusese vizibilă încă din meciul anterior, cu Qiang Wang. Gândul nu poate să nu te ducă la numărul impresionant de meciuri de simplu și dublu jucate non-stop de domnișoara Buzărnescu în acest an, și la concluzia că lipsa de control asupra picioarelor pe fond de oboseală a provocat accidentarea.
Domnișoara Buzărnescu ține însă neapărat s-o scoată vinovată pe arbitră, care nu a întrerupt meciul la cererea ei, pentru ca niște picături de ploaie să fie șterse cu prosoape. Adică, arbitra a examinat suprafața de joc, și, fiind dușmanca de moarte încă din copilărie a Mihaelei Buzărnescu din România, țară mică, ce și-a zis: „Stai, că ți-o fac eu!”.
Ploaia ne udă pe toți, dar dacă cutezi să te întrebi pe cine ar fi avantajat, incorect, oprirea meciului, eventual pe jucătoarea aflată în cădere fizică, atunci ești neromân, nu?
Iar dacă iei în considerare posibilitatea unui nou episod din ciclul: „Morții mă-tii! Te urăsc, arbitro!”, ești de-a dreptul soroșist?
Să zicem că domnul Buzărnescu n-ar avea dreptate și că rezervele corporale ale domnișoarei Buzărnescu sunt fără sfârșit. Chiar și așa, exprimarea fiicei sale: „Este aberant. Văd că își dau toți cu părerea prin țară. Eu am fost pe teren, nu ei. În plus, tatăl meu este la București, nu este aici, cu mine!” în cunoscutul cotidian de sport... Libertatea, m-a pus rău pe gânduri: să-i comunici, public, omului care ți-a fost sprijin o viață, care a sacrificat totul pentru tine, care a continuat să creadă în tine când erai clasată ca bătrână și terminată, că aberează, că se numără printre „toți care-și dau cu părerea” și că e la București, n-are dreptul să deschidă gura, că nu joacă el la Montreal, parcă nici nu-mi vine să spun cum și cât de urât mi se pare...
Cum am zis, Mihaela Buzărnescu este o jucătoare de clasă mondială. Chiar dacă ratează US Open, acesta nu e cel din urmă Grand Slam. Îi doresc refacere grabnică, ca să continue minunata ei aventură spre vârfuri. Poate, dacă nu se supără, cu o planificare mai atentă a turneelor și dozare a efortului.
Un singur lucru însă n-am să mai pot face în ce voi scrie despre domnișoara Buzărnescu de-acum înainte: s-o numesc Michi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
