
Foto: Profimedia
După episodul absolut șocant din Biroul Oval, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns în Marea Britanie, unde s-a întâlnit cu premierul britanic, Keir Starmer, la Londra. Discuțiile au adus speranțe noi Ucrainei, căci Marea Britanie ar intenționa ca, împreună cu Franța, dar și alți actori statali, să elaboreze un plan comun de oprire a focului, care să fie adus la cunoștința lui Donald Trump. Europa vrea să joace, se pare, rolul de intermediar între SUA și Ucraina, după întâlnirea tensionată de la Casa Albă.
Premierul britanic, Keir Starmer, a prezentat concluziile discuțiilor pe care le-a avut cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și susține că Londra și Paris vor prelua inițiativa în elaborarea unui plan „de oprire a focului” în războiul din Ucraina, care va fi apoi prezentat președintelui american Donald Trump.
Demersul de a intermedia discuțiile pe marginea acestui context vine după întâlnirile pe care Zelenski le-a avut la Paris cu Emmanuel Macron și cele care s-au petrecut la Londra cu Keir Starmer. Potrivit BBC, Stramer a spus că, în afara Marii Britanii și Franței, în acest plan comun ar mai putea fi implicați și alți actori statali.
Vizita lui Zelenski la Londra a fost, se pare, încununată de succes, de vreme ce Regatul Unit a aprobat acordarea unui nou împrumut în valoare de 2,6 miliarde de lire sterline Ucrainei pentru a putea ține mai departe piept Rusiei. Acest împrumut ar urma să fie rambursat din activele rusești înghețate.
În acest context, Zelenski a mulțumit poporului britanic pentru susținerea financiară și morală a cauzei ucrainene.
„Mulțumesc echipei dumneavoastră și sunt foarte fericit că Majestatea Sa Regele a acceptat întâlnirea cu mine. Și sunt recunoscător că ați organizat un summit atât de important. Suntem foarte fericiți, în Ucraina, că avem un astfel de summit strategic. Noi, ucrainenii, suntem foarte bucuroși că ne sunteți un partener strategic atât de important." a spus Zelenski la Londra.
Keir Starmer a subliniat și el faptul că poporul britanic e alături de Ucraina și că această susținere a fost confirmată de reacția britanicilor la vizita lui Zelenski.
„Permiteți-mi să vă spun că sunteți foarte, foarte binevenit aici, în Downing Street și, după cum ați auzit din ovațiile de afară, aveți sprijinul total al Regatului Unit. Și suntem alături de dumneavoastră, de Ucraina, atât timp cât va fi nevoie. Sper că ați auzit o parte din aplauzele din stradă, că oamenii din Regatul Unit au ieșit să demonstreze cât de mult vă susțin, cât de mult susțin Ucraina. Și dorința noastră absolută e de a fi alături de dumneavoastră cu o determinare de nezdruncinat și de a obține ceea ce amândoi dorim să obținem, o pace durabilă pentru Ucraina, bazată pe suveranitate și securitate. E atât de importantă pentru Ucraina, atât de importantă pentru Europa și atât de importantă pentru Regatul Unit."
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ca procent din PIB, cheltuielile cu apărare ale Europei reprezintă mai puțin de 60% din cele ale SUA (totalizând 1,9% din PIB în acest an, faţă de 3,3% din PIB în cazul SUA)
Citat Ziarul Adevarul
Mare greșeală! A urmat iadul, cum va urma și acum, fără niciun dubiu.