Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Spitalul spațial

Treaba mea este să stau cu capul băgat zi de zi, de-o viață, în dejecțiile României. Și să scriu despre ele.

De aceea, când se întâmplă, foarte rar, să dau peste un lucru bun, bine făcut, cu însuflețire și încăpățânare, mi se pare suprareal. În spitalul „Dăruiește viață!” m-am simțit ca într-o navă spațială așezată pe pământ, în sudul Bucureștiului.

Construit de la zero de ONG-ul cu același nume, înființat de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, spitalul de oncologie și radioterapie pentru copii bolnavi de cancer este finanțat din donații ale unor persoane fizice și juridice. Când s-a turnat fundația, donatorii au putut să-și pună niște gânduri pe hârtii îngropate într-o capsulă a timpului. Astăzi, după 4 ani, sunt 350.000 de donatori, fiecare după puteri.  

Rațiunea pusă la baza construcției sună așa: „Pacientul trebuie să se simtă om și în spital, mai ales când e vorba de un copil. Și mai ales când e vorba de un copil cu cancer”. În spitalele românești, în special cele de stat, bolnavul nu mai e tratat ca un om, ci ca un număr. Viața lui se restrânge, marcată de suferință și izolare. Pe lângă boală, spitalul apasă și mai greu psihicul pacientului. Psihic care e considerat, în țările cu sistem de sănătate avansat, din ce în ce mai important pentru succesul unei terapii. Saloanele sunt concepute pentru unul sau doi copii, alături de care pot locui unul sau ambii părinți. Au grup sanitar propriu. Camerele pentru transplant, pentru o persoană, separate de exterior prin ecluze de presiune, au un perete de sticlă prin care copilul poate comunica vizual și auditiv, prin interfon, cu alți copii, aflați într-un salon de joacă, decorat cu plante stabilizate. Dacă nu se dorește contactul, peretele poate fi opacizat.

Există și o sală de proiecții cinematografice, spectacole și alte evenimente pentru copii și părinți. Pe acoperișul clădirii, unde este situată uzina care asigură electricitatea, căldura, aerisirea spitalului în regim închis (ferestrele nu se deschid, ceea ce e bine, la câtă poluare e în zonă), este prevăzut un spațiu pentru lunete și telescoape, un mic observator astronomic de unde copiii să poată privi stelele...

Spațiile de terapie intensivă sunt, și ele, pentru o singură persoană. Materialul preponderent din care au fost făcute, ca și blocul operator, este sticla, rezistentă, opacă sau transparentă, și ușor de igienizat. Asistența operațiilor este puternic digitalizată, chirurgul fiind plasat în centrul unui agregat electronico-informatic de intervenție. 

Încăperile destinate personalului medical au uși albe, cele ale pacienților, uși galbene. E multă lumină, în toate culorile curcubeului. În septembrie ar trebui să vină primii pacienți. Parcă aștept să văd copii în costume spațiale, jucându-se de-a Star Trek...

„Dăruiește viață!” – un spital care îți dă sentimentul că intri în el ca să trăiești, nu ca să mori. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult