Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Spitalul spațial

Treaba mea este să stau cu capul băgat zi de zi, de-o viață, în dejecțiile României. Și să scriu despre ele.

De aceea, când se întâmplă, foarte rar, să dau peste un lucru bun, bine făcut, cu însuflețire și încăpățânare, mi se pare suprareal. În spitalul „Dăruiește viață!” m-am simțit ca într-o navă spațială așezată pe pământ, în sudul Bucureștiului.

Construit de la zero de ONG-ul cu același nume, înființat de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, spitalul de oncologie și radioterapie pentru copii bolnavi de cancer este finanțat din donații ale unor persoane fizice și juridice. Când s-a turnat fundația, donatorii au putut să-și pună niște gânduri pe hârtii îngropate într-o capsulă a timpului. Astăzi, după 4 ani, sunt 350.000 de donatori, fiecare după puteri.  

Rațiunea pusă la baza construcției sună așa: „Pacientul trebuie să se simtă om și în spital, mai ales când e vorba de un copil. Și mai ales când e vorba de un copil cu cancer”. În spitalele românești, în special cele de stat, bolnavul nu mai e tratat ca un om, ci ca un număr. Viața lui se restrânge, marcată de suferință și izolare. Pe lângă boală, spitalul apasă și mai greu psihicul pacientului. Psihic care e considerat, în țările cu sistem de sănătate avansat, din ce în ce mai important pentru succesul unei terapii. Saloanele sunt concepute pentru unul sau doi copii, alături de care pot locui unul sau ambii părinți. Au grup sanitar propriu. Camerele pentru transplant, pentru o persoană, separate de exterior prin ecluze de presiune, au un perete de sticlă prin care copilul poate comunica vizual și auditiv, prin interfon, cu alți copii, aflați într-un salon de joacă, decorat cu plante stabilizate. Dacă nu se dorește contactul, peretele poate fi opacizat.

Există și o sală de proiecții cinematografice, spectacole și alte evenimente pentru copii și părinți. Pe acoperișul clădirii, unde este situată uzina care asigură electricitatea, căldura, aerisirea spitalului în regim închis (ferestrele nu se deschid, ceea ce e bine, la câtă poluare e în zonă), este prevăzut un spațiu pentru lunete și telescoape, un mic observator astronomic de unde copiii să poată privi stelele...

Spațiile de terapie intensivă sunt, și ele, pentru o singură persoană. Materialul preponderent din care au fost făcute, ca și blocul operator, este sticla, rezistentă, opacă sau transparentă, și ușor de igienizat. Asistența operațiilor este puternic digitalizată, chirurgul fiind plasat în centrul unui agregat electronico-informatic de intervenție. 

Încăperile destinate personalului medical au uși albe, cele ale pacienților, uși galbene. E multă lumină, în toate culorile curcubeului. În septembrie ar trebui să vină primii pacienți. Parcă aștept să văd copii în costume spațiale, jucându-se de-a Star Trek...

„Dăruiește viață!” – un spital care îți dă sentimentul că intri în el ca să trăiești, nu ca să mori. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult