Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Statele Unite ale Europei: acum ori niciodată, sub presiunea Rusiei și a populismului

Europa Unită

Foto: Mauro Scrobogna/Associated Press

Lucram la altceva și am lăsat televizorul pornit; am prins frânturi din discursul lui J. D. Vance și apoi al lui Donald Trump de la spectacolul de pe stadion, care a fost, de fapt, despre ideologia MAGA — cea care „a salvat deja SUA” — nicidecum despre pretextul servit celor prezenți atunci când au fost invitați acolo.

La un moment dat m-am oprit din ce făceam și m-a cuprins un sentiment de confuzie, copleșit de „gas-lighting-ul” (tot mai util termenul acesta) practicat de cel care ar trebui să fie cel mai puternic om al planetei. Am asociat inevitabil acest sentiment cu sondajul publicat de CURS, în care Călin Georgescu este considerat de 40% dintre respondenți drept un politician de încredere, iar 34% ar vota cu AUR dacă duminica viitoare ar fi alegeri. La aceasta se adaugă faptul că în Germania, AfD apare în unele sondaje pe primul loc, iar în Franța FN este mai puternic ca niciodată. În același timp, în Republica Moldova urmează, peste câteva zile, alegerile care pot arunca țara din nou departe de UE și NATO.

Confuzia mea vine din faptul că reacțiile la ceea ce se întâmplă nu par deloc pe măsură. Consider că Trump și adepții MAGA au câștigat de două ori alegerile și pentru că democrații nu au reușit să vină cu alternative plauzibile de candidați. După ce au pierdut în 2016, l-au aruncat pe Joe Biden în luptă și, pentru a dovedi că nu au înțeles prea multe, l-au lăsat să candideze din nou, doar pentru a se răzgândi și a-l înlocui cu o candidată care nu era cu mult mai bună.

La noi în țară, o știre care nu a stârnit prea mare interes este legată de faptul că un partid care „s-a născut talent” riscă să „moară speranță”: noul președinte REPER și-a dat demisia la câteva zile după ce a fost ales în funcție (sau nu a fost ales? Mulți nici nu au înțeles ce s-a întâmplat acolo). În plus, o altă mare speranță a multor români, atunci când a primit mai multe portofolii într-un guvern, inclusiv pe cel al Apărării Naționale, iar singurul „specialist” pe care l-au găsit în domeniu a fost Ionuț Moșteanu. Ar trebui să ne întrebăm: cu ce ești diferit, din acest punct de vedere, față de AUR, dacă nu poți aduce oameni cu experiență în domeniu atunci când ai ocazia să faci ceva cu adevărat bun pentru societatea ta?

La nivel european, ceea ce se întâmplă acum ar trebui tratat drept un semnal de alarmă: Rusia ne testează să vadă cum reacționăm la bullying, iar SUA nu mai reprezintă partenerul predictibil de altădată, fiind mai imprevizibile ca niciodată. „Dragonul” chinezesc pare liniștit acum, dar s-ar putea să-și arate colții atunci când va considera că a venit momentul potrivit.

Europenii — atât la nivel înalt, cât și la nivelul cetățenilor de rând — ar trebui să se gândească mai serios ca oricând la formarea Statelor Unite ale Europei. Uniunea Europeană, în ultimele decenii, a fost și rămâne probabil cel mai bun loc în care poți trăi, din întreaga istorie a umanității noastre, lucru confirmat și de numărul celor care vor să se stabilească aici.

Societatea civilă ar trebui să facă din formarea Statelor Unite ale Europei o prioritate, să dezvolte politici publice care să sprijine această idee și să o promoveze în școli și universități. Aproape că ne aflăm în punctul de „acum ori niciodată”.

Putem presupune că există deja mulți oameni care visează la acest proiect, dar cea mai mare piedică o reprezintă tot politicienii. Uitați-vă doar la ce se întâmplă la noi, cu „olguțele” care își simt amenințată puterea politică și financiară. Și, vai!, câte astfel de „olguțe” sunt împrăștiate prin întreaga Europă și prin întreaga lume. Tocmai de aceea ar trebui să fim mai atenți la modul în care construim opoziția față de ceea ce se întâmplă acum.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    "Uniunea Europeană, în ultimele decenii, a fost și rămâne probabil cel mai bun loc în care poți trăi, din întreaga istorie a umanității noastre"
    Molenbeek, Malmo, suburbiile Parisulul etc intră la categoria "cele mai bune locuri de trăit"?
    • Like 4
  • Mihai check icon
    Faptul că ar trebuie formate Statele Unite ale Europei este una, a stabili modul în care se va realiza așa ceva este cu totul altceva și va dura la nesfârșit. Apoi că Europa este cel mai bun loc de trăit din lume, este o păcăleală care se tot perpetuează pe internet. Cel mai bun loc de trăit este unde ai bani și unde statul te lasă să faci bani, ceea ce nu este cazul moneta în Europa, nu degeaba se înghesuie care unde poate să ajungă în SUA. Dacă ești însă un imigrant venit pe barcă, leneș și fără calificări și probabil musulman, atunci cu siguranță că așa este.
    • Like 0
    • @ Mihai
      Nu, n-ar trebui formate ”Statele Unite ale Europei”. E ceva forțat. Ideea de Uniune Europeană între state independente și cu destulă suveranitate rămasă e mult mai naturală și corectă. SUA s-au format într-adevăr ca stat federal, dar acolo inițial nu era o națiune solidă, ci un mozaic de emigranți, e adevărat că majoritatea din arhipelagul Britanic, dar nu numai. Națiunea americană s-a format treptat și nu fără probleme, ca de exemplu Războiul Civil, dar nu numai. Deci bias-ul SUA a fost de la început englezesc, îmbogățit de multe alte naționalități. În Europa însă avem NAȚIUNI separate, deja puternice și bine definite. Nu sunt populații disparate care își încep drumul de la zero, ca în SUA. Efectiv e contra naturii să strângi cu forța în același pat al lui Procust națiunile germană / austriacă, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, națiunile nordice, națiunea română etc Ca să nu mai zic că e nefiresc să lipsească din acest mozaic națiunile britanice (englezi, scoțieni, irlandezi). Cum îi pui pe toți în aceeași oală? Și mai ales de ce? Ca să imităm SUA? Ca să câștigăm o putere geopolitică și economică mai mare? Ca să îi facem pe plac Ursulei? Dacă vom avea aceleași politici păguboase oricum va fi degeaba. Slăbiciunea statelor europene provine acum nu din lipsa unității administrative, ci din politicile păguboase impuse de la nivelul UE și acceptate bucuros de către regimurile naționale progresiste. Opinia mea e că cel mai bine ar fi o uniune mai relaxată, focusată pe libertatea de mișcare și libertatea comercială, nu pe impunerile forțate de la centru și care sunt de multe ori contra intereselor naționale. Dar sigur că proiectul ”Europa federală” e forțat prin definirea unei situații de criză și a unui dușman comun. N-a prea mers până la capăt cu pericolul pandemiei (supralicitat tocmai din acest motiv), în schimb se încearcă acum forțarea notei cu pericolul rusesc. Ideea e că vom vedea mereu un pericol sau altul (mai mult sau mai puțin închipuite sau exagerate) pentru Europa, doar-doar asta ne va ține, înfricoșați, strâns uniți. Din ce în ce mai uniți, până la federalizare. Dar repet, asta NU e ceva natural. E o manipulare ordinară pentru un anume scop. Care scop nu e în interesul superior al statelor, ci al puterii birocraților de la Bruxelles, în frunte cu Ursula. UE există demult. De ce să nu fie în continuare cum a fost și până acum? Că era bine așa cum era. Și oricum în jurul nostru, deși s-au schimbat multe în geopolitică și în economia mondială, totuși nu s-a schimbat nimic faptic care să ne afecteze pe noi europenii așa de tare încât să ne dorim uniunea federativă. Doar propaganda s-a schimbat.....
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      Sigur că da, dar dacă vine vorba de uniunea euroasiatică acolo ar trebui să aderăm că acolo găsim tot ce dorim, adică ortodoxie și marea familie BRICS alături de marele popor chinez. Că pe birocrații ăia nu puteam să îi schimbăm, nu mai contează că doar avem religia, industria calului și cultivarea cânepii.
      Problema e că dacă avem un stat federal european, atunci nu mai ține propaganda putinistă cu țările de mâna a doua și așa mai departe. Trebuie inventate mizerii noi de prostit păcălicii frustrați și atunci e mă greu de negociat zone de influență pentru dictaturile orientale.
      • Like 2
    • @ Mihai
      Așa cum aminteam și cu altă ocazie, ai rămas încremenit în proiect :-) :-) Eu vorbesc normal, firesc, rezonabil, dar tu nu și nu, ca în reclama aia haioasă de mai demult: batman, batman!:-) :-)
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      Rezonabil din punct de vedere al dictaturii muscale pe care o slujești fie din ipostaza de trădător plătit fie din cea de idiot util.
      • Like 3
    • @ Mihai
      Așa, așa! Fii vigilent cu cozile astea de topor rusești, care suntem! :-) :-)
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      Normal ca trebuie sa fie cineva vigilent pentru că colegii din servicii deși sunt bine plătiți, dorm în picioare, n-au ei treabă.
      • Like 2
    • @ Dan Cojocaru
      Degeaba te dai de ceasul morții să propagi ideea că pericolul rusesc e fals. Ori nu pricepi realitatea și comunicatele de pretutindeni, ori, așa cum observă majoritatea de pe aici, ești un ticalos propagandist al aservirii țării rușilor, un "suveranist" abject susținător al ticăloșilor c.g., simion și al celorlalte scursuri. Și sunt convins că pricepi foarte bine totul. Rămâne a două alternativă. Asta ai fost toată viața ta și ai o plăcere bolnavă de a contrazice pe oricine nu-i de acord cu tine. Ești un sadic, gata să nenorocești o țară numai "să încerci și cu altii". Nu te gândești că dacă iese mai prost nu mai poți reface greșeala. Ai exemplul clar al sua dar îl ignori. Eu ți-aș propune să-ți schimbi hobby-ul și să te apuci de grădinărit, fie și doar în fața blocului sau în balcon, sau orice altceva dar să renunți la a posta inepții și ticăloșii. Nu-ți iau "dreptul la libera exprimare" ci, pentru binele tău, îți dau un sfat. Îmbătrânește frumos nu ca o javra trădătoare.
      • Like 2


Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

Dieta fertilității.

În ultimii ani, interesul pentru alimentația care sprijină fertilitatea a crescut semnificativ. Cu toate acestea, ideea unei „diete minune” care să garanteze sarcina este un mit. Specialiștii în medicină reproductivă subliniază că succesul depinde de un cumul de factori: echilibrul hormonal, sănătatea generală și alegerile alimentare corecte, completate de tratamentele moderne. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon tăxi - Profimedia

Poate că nu suntem suficient de nemulțumiți ca să vedem cu adevărat ce avem. Poate că, dincolo de nemulțumirile cotidiene și de criticile fără sfârșit, România pulsează cu o vitalitate discretă, cu umor și cu frumusețea unor lucruri care nu se văd imediat, dar care țin locul stabil al unei vieți adevărate. foto: Profimedia

Citește mai mult

Foto CTP

Scriu acest text în primul rând pentru credincioșii ortodocși din România. Pentru cei care cred sincer în cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt un om al științei – ceea ce nu înseamnă automat că sunt și ateu. Cred și eu, dar în altceva: în rațiune, în observație, în experiment, în logică, în dovezi, în demonstrație. Pe baza acestora am analizat la început zicerile lui Dumnezeilă Georgescu. Erau atât de aberante, încât devenea ridicol să raționezi asupra lor. Am renunțat.

Citește mai mult

Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea

Zice cel mai detestat om politic român din aceste zile, că venirea în guvern a doamnei Oana Gheorghiu „nu e un lucru care să ne facă bine” și are maximă dreptate. Nu are cum să facă bine un asemenea om, PSD-ului. E un antidot la zboruri Nordis, la jafuri din banul public, la afaceri necurate și e clar că îi ia cu frisoane, cu grețuri. Țipă Olguța, țipă Manda, țipă Grindeanu că Oana Gheorghiu nu le face bine. E ca și cum ar fi venit o molimă peste ei.

Citește mai mult