Statul român, complice tăcut în campania unui agent de influență al Rusiei

Foto: Tudor Pană/Inquam Photos

Nu știu cine se mai ocupă de statul român în ultimele luni, dar realitatea ne arată că suntem pe cont propriu, în fața unei propagande care a luat proporții absolut colosale și căreia, în acest moment, nu-i mai facem față cu tot fact-checking-ul din lume. 

Cei care credeau că majoritatea capetelor hidrei au fost tăiate după alegerile din mai trebuie să recunoască acum că s-au înșelat. Monstrul crește tot mai mare de la o zi la alta, hrănindu-se cu frica oamenilor de război, de foame și de a fi lăsați pe cont propriu de un stat foarte slab. Fiecare zi de miercuri, ziua în care Călin Georgescu se duce la poliție să dea cu subsemnatul, este un prilej perfect pentru o baie de mulțime. 

Săptămânal, Călin Georgescu beneficiază de o campanie electorală pe care până și Dragnea ar fi invidios. Nu-ți trebuie mari cunoștințe de marketing politic ca să vezi că totul e perfect pus la punct, aliniat cu principiile de imagine care compun o campanie electorală impecabilă. Omul din afara sistemului, îmbrăcat în cămăși de un alb impecabil, cu privirea dârză și vocea hotărâtă, care le spune oamenilor că statul a murit, dar speranța e încă acolo.

Camerele de rezonanță sunt și ele mereu prezente. Două posturi de televiziune sunt mereu prin preajmă, de-a dreapta și de-a stânga individului cu complexe mesianice, multiplicând intențiile lui și ostilizând populația împotriva statului român. Un stat care stă și se uită cum a creat condițiile perfecte pentru ca acest individ să pozeze în eroul poporului, deși el este, după cum serviciul de informații externe al Rusiei a admis, pion al unui stat agresor, care ne privește și pe noi, ca și pe Ucraina și Republica Moldova, ca pe o pradă. Dar poporul nu mai vede asta și nu mai simte asta. El simte că salvarea e la acest personaj îmbrăcat mereu impecabil, care, cu o voce fermă, dar caldă, îi spune că el, poporul, e măreț, e deștept și frumos. Și, sigur, poporul, la fel ca o femeie trecută de prima tinerețe căreia nimeni nu-i mai face complimente, se simte dintr-o dată iubit de cineva. Și aplaudă din suflet. Ridică altare în propriile case. Îi pictează tablouri. Îi închină ode. Îi compune versuri.

Și apoi au fost inundațiile din Suceava și Neamț. Oamenii nu au fost lăsați singuri în fața apelor dezlănțuite, așa cum li se spune constant pe posturile TV care se ocupă serios de promovarea narativelor rusești în România. Acolo, în acele județe, au ajuns miniștri, au ajuns forțe de ordine și au ajuns ajutoare și voluntari. Dar la televizor oamenilor li se spune de două zile că singurul sprijin le vine de la AUR și că moralul le va fi ținut sus de Georgescu. Și oamenii ajung să creadă că autoritățile statului real nu fac nimic și că acolo e plin de oameni din AUR care fac treabă, deși adevărul e cu totul altul. AUR nu are la fața locului mai mult de câteva zeci de persoane, incomparabil cu numărul uriaș de jandarmi și pompieri și polițiști mobilizați acolo de zile bune de statul român. Dar povestea din nou sună foarte bine pentru campania electorală a suveraniștilor. 

”Știți cât sunteți de așteptat, domnule Georgescu, aici?”, întreabă o așa zisă jurnalistă de la televiziunea poporului. 

Georgescu se împiedică și cade. 

”Îl așteaptă foarte multe persoane, sunt oamenii foarte afectați în aceste zone, domnule Georgescu, și așteptau ajutorul dumneavoastră, întrucât nu au venit alți politicieni sau alte persoane care să-i ajute!” , spune, în mod eronat și mincinos, o altă așa-zisă jurnalistă care s-a dus și ea la Broșteni ca să facă audiență cu Georgescu.

Cu o mină serioasă, Georgescu trimite oamenii la lopată. Și apoi, cu hotărâre, anunță că poporul român merită iubire, pentru că e empatic și iubitor.

”Nu e o situație simplă, dar în tot cazul, cu iubire și empatie se rezolvă. Și asta am și precizat, că bunătatea și iubirea au prins aripi astăzi la Broșteni și practic poporul român își dovedește măreția și curajul” - spune Georgescu.

Pe fundal se aude: ”Călin Georgescu Președinte”.

De fapt, nu e despre inundații. Nu este despre suferința oamenilor. Este despre aceeași folosire a durerii colective pentru a crește la nivel de imagine un erou. De data asta nu e nici măcar eroul nostru. E un erou al Rusiei, pe care Rusia și l-a asumat deschis printr-un comunicat al unui serviciu de informații externe. Dar oamenilor le place gândul că sunt iubiți de un erou. Așa că nici nu le mai pasă al cui e. Pur și simplu, îi strigă numele. E și asta o formă a disperării.

Ce e mai important de înțeles, însă, despre această poveste, e unde se află statul român acum? Cum privește statul român această continuă ascensiune a unui pion rus în România? Cum va aborda statul român siguranța lui proprie, atâta vreme cât a permis construirea contextului perfect pentru glorificarea unui om care dă săptămânal cu subsemnatul la poliție?

Și acestea sunt numai niște întrebări de suprafață. Ar mai fi și altele care așteaptă răspuns. Cea mai importantă e de ce propaganda rusă continuă să ruleze pe niște canale care, în mod normal, ar trebui limitate în România? Dar nu vine niciun răspuns de niciunde. De unde eu trag concluzia că, cel mai probabil, statul român nu mai există. E doar ceva ce credem că ar trebui să fie acolo, pentru că sunt mulți ani de când ne-am obișnuit cu el. Dar poate e doar o amintire… 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp