Foto: Profimedia Images
Lipsa aparentă de imaginație sub forma unui exercițiu de consecințe de rangul doi și trei mă încurcă și mă face să cred că vom capitula fără nicio luptă în cursa împotriva acestui extraterestru numit inteligență artificială.
Exemplu: ești mare firmă de FMCG, sau pe românește, de mâncare împachetată. Vine un GCSO și-ți zice că uite, hai să nu mai facem reclame cu agenția de publicitate, să le facem cu Google Nano Bannana, economisim câteva milioane pe an. Aplauze furibunde, se calculează “uplifts” etc., EBIT, free cash flow.
Nimeni nu vine să zică: păi, cumetre, numai tu ai ideea asta? Concurenții tăi care angajează aceeași tipologie de oameni și care știu în orice moment ce faci tu, vor avea și ei aceeași idee briliantă. Prin urmare, cei trei-patru concurenți se hotărăsc să nu mai comande “TVC”-uri de la award winning agencies.
Agențiile astea sunt și ele niște entități economice cu un buget și flux de numerar. O atare lovitură va duce cel mai probabil la restructurări masive sau la o cursă a înarmărilor, pentru că și ele pot să plătească un abonament la platforme AI ca să genereze instant mii de versiuni pe care cine știe ce alt algoritm le poate optimiza.
Ideea este însă că sute, poate mii de oameni: creativi, videografi, luminiști, sunetiști rămân brusc fără slujbă și salariu. Și atunci ce să vezi, bugetul pentru coșul de cumpărături scade și vânzările la raft scad și ele.
Se zice: lasă că se reprofilează și se angajează în altă parte? Unde? La supermarket, casier sau paznic? Păi să nu uităm că și supermarketul vrea și el să “automatizeze”, considerând că nu mai are nevoie de oameni imperfecți și “scumpi” care obosesc, cer concedii, pentru care trebuie să plătești contribuții personale.
Și dacă ai fost creativ și ajungi casier, vei mai cumpăra produsele “bio” cu marjă grasă?
Și, ce, numai vânzătorii de batoane de ciocolată pot avea idei din astea? Companiile de telecomunicații, industria grea, toți vor găsi un use case de “optimizare”. Toate se soldează inevitabil cu mai puțini oameni ca mine și ca tine…
Vor zice strategii: capitalizarea de piață va crește pentru că dinamica “bottom line-ului” se va îmbunătăți. O vreme. Și? Bursele sunt alimentate de ceea ce cred investitorii despre performanța viitoare a companiilor, nu cea curentă sau de peste un trimestru.
O economie de tipul ăsta, dictată de algoritmi AI, trebuie să devină o economie AI pentru AI, caz în care Homo sapiens devine redundant ca valoare economică. Or, sistemul capitalist este fundamental predicat pe ideea de valoare economică a individului.
Vor spune profeții techno-feudalismului și ai “iluminismului întunecat”: să fie UBI (venit de bază universal). E chiar acolo în nume “de bază”, adică de subzistență. De ce ar aloca această specie superioară resurse pentru bunăstarea și “fericirea” uneia net inferioare? Și dacă da, pentru cât timp?
Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, adică acei câțiva care vor acumula mii de miliarde, 10^12 USD sau orice altă denominație viitoare.
Din ăștia se vor găsi destui bolnavi fără să știe de hybris, considerându-se deja pe un traiect de eludare a frontierei ultime, moartea însăși. Câțiva îți spun deja că tot ce poți spera mai bine în următorii ani este să fii electrician și tâmplar care construiește lumea de “nor” a AI-ului cuantic. Până la urmă și noi, oamenii, am folosit boii, măgarii, caii și alte specii pentru construirea “viitorului” nostru luminos, pentru că nouă ni s-a dat pământul să ne înmulțim și să-l stăpânim, nu-i așa?
Ce rămâne? Agricultura de subzistență? S-ar putea ca pământul tău să fie ținta unui câmp de panouri solare pentru Amazon. Pădurea unde să te ascunzi ca acum 30.000 de ani în peșteri — obstacol în calea vreunui “data center” gigantic. Grădină zoologică amenajată de o instanță AI rămasă cu remanența anacronică a “empatiei” și a ecologiei? Să nu uităm că noua specie emană din chimia siliconului în principal, este anorganică, în afara regnului animal și vegetal.
O lume dominată de AI nu are nevoie de un mediu ca să supraviețuiască și să prospere.
Ultimele frontiere ale umanității sunt în curs de colonizare: atenția, intimitatea și, în cele din urmă, apanajul gândirii și al “forului interior”.
Este evident posibil și ca specia să se unească apoteotic cu AI-ul printr-un soi de simbioză: corp, chip AI conectat la algoritm prin “chips”. Dar și o astfel de ipoteză, fericită, este tehnic o condamnare clară a speciei simple, “ne-upgradate”, asta în cazul în care cei care vor avea proprietate și acces vor avea vreun interes să ofere mai mult sau mai puțin generos aceste mijloace de transcendere în empireu.
Eu am învățat un lucru: inteligența nu este același lucru cu înțelepciunea sau bunătatea. La limită, inteligența în forma ei pură este antisocială, pentru că nu tolerează erorile, imperfecțiunile — în fapt chiar umanitatea din noi toți.
Prin urmare, pentru că nu știu pe ce parte va ateriza moneda viitorului meu și al nostru, contribui fervent la acest marș irezistibil, făcând “upskilling” și generând conținut profesional cu debite amețitoare. Constat cu oarecare stupoare că pot produce acum modele sofisticate pe care le făcea doar McKinsey până acum 2-3 ani cu un pluton de oameni, în doar câteva zile. Și dacă pot să fac eu asta, oricine o poate face, și subliniez: oricine.
Am generat o versiune a acestei scrieri cu trei instanțe diferite de LLM. Toate sunt impecabile, dar la niciuna nu am avut sentimentul autenticității și dorința de a o înlocui parțial sau total cu ceea ce am scris aici într-un moment pasager de reflecție dulce-amară.
Nu e nimic nou în ceea ce ruminez aici: Ray Kurzweil, Nick Bostrom, Yuval Harari și alți câțiva or fi spus pe toate mai elocvent decât o fac eu. Pentru mine, textul ăsta are doar valoarea unei meditații cu glas tare, un soi de îngânat în barbă cu inima îndoită.
Cei mai optimiști zic că meciul se joacă, se poate, dar arbitrul?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cât despre plutonul lui McKinsey, lucrurile care ne așteaptă pot fi uimitoare. Momentan, asemenea modele cer resurse amețitoare, pe care le au doar companiile. Tot ele sunt și cele care își reglementează și temperează LLM-urile, dar în viitor oricine poate rula asemenea programe pe calculatorul personal.
Ollama este un LLM care poate fi rulat local. Rezultatele sunt de la modeste spre interesante, iar avantajul e că ceea ce conversezi nu mai rămâne pe serverul unei companii. Este un lucru pozitiv, după cum este și unul negativ. Ne putem aștepta ca pe viitor fiecare să dispună de un asemena program propriu, pe care să-l antreneze cum dorește, însemnând fără nicio opreliște.