Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Suferință, sex, solitudine și semitism anti

Pe vremuri, doi șoareci ronțăiau o rolă de film. Unul zice, clefăind: „Mie mi-a plăcut mai mult cartea”.

Radu Jude avea în față destule dificultăți, hotărând să ecranizeze Inimi cicatrizate, romanul singular al lui Max Blecher. Dincolo de producția complexă și costisitoare a unui film de epocă, stătea natura literaturii lui Blecher, marcată de experiența sanatoriului și a bolii lent letale: introspecție obsesivă, flux al conștiinței, senzorialism, expresionism, sondări ale subconștientului și iraționalului. Eisenstein observa cât de greu este să ecranizezi așa ceva, în comparație cu epicul, dialogurile, descrierile unui roman de Dickens.

Jude a ales soluția livrescă, de sorginte „nuvelvagistă”, a proiectării de texte din opera lui Blecher pe ecran. Care, în ce mă privește, nu a funcționat bine. Cuvintele bolnavului hipersensibil, care simte totul intens, chinuitor, terifiant, albe pe negrul ecranului, creează în minte un univers intuit, vag, difuz dar puternic, care se ciocnește cu imaginile orchestrate de Jude. 

Îmi trebuiau de fiecare dată câteva secunde ca să dau la o parte umbra splendorii maladive a rândurilor blecheriene, pentru a vedea cu adevărat secvența care urma. Ca într-o carte cu poze, cum erau vechile ediții din Jules Verne. Pentru o clipă, m-am îngrozit la gândul unor ilustrații într-un volum de Borges sau Sabato...

Pe scurt, „intertitlurile” și imaginile nu se susțin, dimpotrivă, se „taie” unele pe altele. Ceea ce nu înseamnă că ultimele nu au frumusețea și pregnanța lor.

Sicriul lui Victor plutind în apa de pe fundul gropii, în vreme ce bulgării cad, e mai greu de uitat decât cuvintele care îl descriu în carte.

Bolnavii întinși pe spate în paturile lor mobile, înzăuați în ghips, asistând la înmormântarea unuia dintre ei, sugestia plastică a ideii că ne cărăm coșciugul pe noi în fiecare clipă a vieții.

Piciorul prins în chingi metalice al domnișoarei Solange, ridicat la verticală în timpul amorului, omagiul regizorului pentru femeia de lemn posedată de Casanova al lui Fellini, rămâne și el pe retină.

Emanuel muribund, întins pe targă în mijlocul vagonului restaurant, ticsit la ora prânzului, chelneri care îl ocolesc purtând farfuriile cu mâncare.

Pe Lucian Teodor Rus îl prinde foarte bine rolul principal, ca și pe „neprofesionista” Ivana Mladenovic rolul frumoasei șchioape Solange – chipurile lor pe fundalul valurilor mării parcă sunt de atunci și de acolo.

Plasarea acțiunii pe țărmul românesc al Mării Negre, în loc de Coasta franceză a Mânecii, reconstituirea sanatoriului pentru TBC osos Carmen Sylva, în care se mănâncă sarmale cu mămăligă și copane de pui cu mâna, sunt verosimilizate printr-un admirabil efort scenografic și vestimentar. Filmul izbutește să creeze o atmosferă, să învie pentru câteva ore amintirea unei lumi moarte, îți lasă în suflet un reziduu persistent, ceea ce, la urma urmei, e prima condiție a artei. Faptul că Radu Jude își încearcă în continuare puterile artistice cu filmul de epocă, în locul realismului minimalist, este, de asemenea, demn de admirat.

Nu la fel e cazul cu forțările politico-istorice și de limbaj introduse de regizorul-scenarist din considerente, cred, comerciale și de „corectitudine politică” premiabilă în festivaluri. Oricât de liberă ar fi adaptarea, filmul poartă numele romanului, Inimi cicatrizate.

Cuvinte ca futut, pulă, pizdă, inexistente în dialogurile scrise de Blecher, sunt introduse nepotrivit și vulgar, ca un reflex filmaresc din cinemaul românesc contemporan.

„De ce te-ai pozat cu pula sculată?” îl întreabă Emanuel pe semiparaliticul Victor, privind o fotografie pornografică. Expresia obscenă rămâne agățată, fără legături și urmări. La Blecher în schimb, care folosește cuvintele „tensiune virilă”, imaginea din fotografie va rezona cu priveliștea de apoi a sexului „închircit și vânăt” al lui Victor mort, sfârtecat de operație.

„Am futut-o și eu” spune un bolnav în stare mai bună, echivalentul lui Ernest din roman, despre Solange, complet nepotrivit cu personajul și cu atmosfera. Și, de altfel, ca filologicală, înainte de război se spunea mai degrabă „futat” sau „regulat”.

Iar „pizdă” apare la Blecher în franceză, „bididi”.

„Antisemitism” se rostește în Inimile... lui Jude de peste 10 ori. Pe lângă poantele cu anunțuri publicitare ale timpului, cele mai multe amuzante, scenaristul pune în gura lui Emanuel și Victor tot felul de vorbiri despre legionari, Cioran, I.Gh. Duca, Nicadori, „Mozart” și Marin, numerus valachicus, alegerile din `37, cu Garda de Fier (Totul pentru țară) pe locul 3.

Pe peronul gării de unde pleacă evreul Emanuel spre moarte se aude un cântec legionar.

Evreul Blecher nu face nici măcar o aluzie politică în Inimi cicatrizate. Este un roman al trăirii interioare, al durerii și nebuniei individuale, dincoace de politic. Suferința lui este tot timpul umană, nu evreiască. Transformarea personajului Emanuel într-un militant împotriva naționalismului fascist e declamativă și stridentă.

Cu toate că politizarea legată de antisemitism ar putea fi considerată oportună în contextul resuscitării strigoilor negri și verzi care scot iarăși capul în lume, artistic ea face rău cărții lui Blecher și cocoșează filmul lui Radu Jude.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ioan check icon
    Nu stiu . Si nici nu inteleg. Poate ca nu vreau .In prostia mea,imi inchipui ca intimitatea in sine e o valoare, indiferent cum se manifesta: comportamental, gestic , prin limbaj...
    • Like 0
  • Filmul -ecranizare al lui Radu Jude capătă cu prilejul textului semnat de CTP o cronica exemplara, cu toate ingredientele necesare .
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Adevărul e că filmele americane nu sunt traduse corect. Celebrul "F-word" e evitat în continuare, şi dialogurile acestor pelicule sunt foarte bogate în F-uri.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Dacă ar exista pe „Republica” și posibilitatea acordării unui vot mai nuanțat decât „like”, v-aș acorda un „minus”(-).
      • Like 1
  • O data cu democratia si libertatea, "marii" nostri regizori introduc, in toate filmele, limbajul golanesc, pe care il auzi peste tot, in gura "liceenilor" chiulangii, ce nu vor lua niciodata bacalaureatul, in gura "domnisoarelor" emancipate, in gura smenarilor si teribilistilor de pe sosele, in gura grupurilor de muncitori, ce lucreaza sub ferestrele noastre, pretutindeni. Oare aste inseamna ca suntem liberi? Sunt tare curios cum sunt traduse expresiile in vizionarile festivalurilor de film si apoi, pe ecranele pe care ruleaza. Nu este film fara asemenea scene. De ce trebuie sa nu uitam, nici o clipa primitivismul care ne caracrerizeaza? Ce zice, in special, tanara generatie, dupa ce iese din sala de cinema? Asta este rolul educativ al filmului. "Multumesc", dar nu servesc.
    • Like 2
    • @ Zugravu Mircea
      ”Înseamnă” că putem percepe actualitatea așa cum este ea!
      Limbajul argotic poate deveni opera de arta sau nu, depinde de autor.
      • Like 0
  • check icon
    Multumesc pentru imaginea pictoresca a filmului; Nu merg la golanii, iar filmul asta, dupa descriere, asa pare;
    Ca mai toate filmele romanesti; Actorii- nici nu stiu de ce ar trebui sa s enumeasca actori- "joaca" exact as acum sunt ei in zilele noastre: golani, vorbind "ca de pe sant", cica vor sa intruchipeze lumea reala. Asa o fi- numai ca cei carora li se adreseaza vor o lume "mai buna";
    Se poate, domu` regizor /scenanrist/etc/...? ( aici ma refer la pleiada de filme ale "noii galaxii de regizori si actori tineri"
    • Like 2
    • @
      Valentin check icon
      Nu obligatoriu, pot exista şi niste asperităţi, dar per total poate fi un film bun. Parcă m-aş duce să-l văd.
      • Like 0
    • @
      Filmul lui Radu Jude, nume foarte apreciat în cinematografia noastră actuală, a reținut atenția lui CTP - și a presei culturale- pentru calitățile sale, marcate și în cronica de mai sus; aspectele mai puțin izbutite( limbajul apăsat argotic și neadaptat filologic epocii, politizarea etc.) nu semnifică absolut deloc faptul că filmul nu merită atenția spectatorilor.
      Dimpotrivă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Bine faceți!
      • Like 0
  • check icon
    Cu scenografia nu cred că s-a improvizat prea mult, pentru că sanatoriul cu pricina nu s-a modernizat prea mult în ultima jumătate de veac. Dimpotrivă, e un conglomerat de clădiri sinistre înconjurate de un „parc” a cărui floră predominantă e format din cucută și buruieni arborescente ce eclipsează copacii la umbra cărora au crescut. Numai perspectiva demolării și ciopârțirii imobiliare, la care avusese o tentativă administrația județeană Nicușor Constantinescu, mai contribuia la sentimentul de nostalgie legat de locația cu pricina. Cât despre film, din descriere, aduce ușor cu ecranizarea „Întunecare” după romanul lui Cezar Petrescu. Aduce, în sensul că mi-a adus mie aminte de inadvertențele utilizate de cineast, din diferite motive, față de acuratețea textului de la care pornește scenariul. De exemplu, în Întunecare, probabil neputând în epocă să fixeze o lipitoare pe corneea unui figurant, au folosit un pui de șarpe car se agita dramatic la o distanță sigură de fața respectivului. Detalii tehnice.
    P.S. Binevenit butonul de editare.
    • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult