Foto: Ștefan Mandachi
Ai putea să îi numești hoți de morminte. Pentru că morminte sunt mașinile strivite în accidente care stau de strajă primului metru de autostradă din Moldova. La Cumpărătura, omul de afaceri Ștefan Mandachi a construit pe terenul său, simbolic, primul metru de autostradă. O bornă care, de la momentul inaugurării, a fost vandalizată. Din 15 martie, la căpătâiul primului metru de autostradă au fost depuse câteva mașini. Șoferii lor și-au pierdut viața în accidente rutiere.
Omul de afaceri Ștefan Mandachi este revoltat. În urmă cu cîteva zile, „hoții au deschis capota de la Logan și au furat carburatorul, jigleoarele și nu mai știu ce alte pompe, că nu mă pricep. Au șterpelit efectiv piesele de la motor. Ba mai mult, au forțat ușile ca să le smulgă din balamale”. Dar asta nu a fost tot. Hoții au revenit la primul metru de autostradă și la mormintele pe patru roți. „Mai apoi, de la BMW, alți ocnași (sau poate aceeași) au furat oglinzile și panoul cu siguranțe electrice, cablurile electrice și bara din față. Am tăcut din nou. La fel și atunci când am găsit gunoaie, doze, ambalaje, șervețele folosite în ambele mașini, tomberonizate”, descrie scena Ștefan Mandachi într-o postare pe pagina sa de Facebook. „Toate roțile de la Logan furate. Evident, și roțile de la BMW furate, că altfel nu se asortau. Au jecmănit și oglinzile”, continuă antreprenorul.
Omul de afaceri sucevean a decis să pună punct hoțiilor. A sesizat poliția. „Mă mir că n-au venit cu remorca să ridice ambele mașini, măcar știau o treabă. În fotografii se văd roțile turtite. Nu ar fi putut fi duse decât la fier vechi pentru câțiva lei, așa că dacă sunt colectori de fier vechi de bună credință, dați-mi roțile înapoi (vă plătesc eu paguba) și dați informații Poliției despre tâlhari”.
„Pentru alții sunt două hârburi, pentru mine, Coloana Infinitului”
Am stat ieri de vorbă cu Ștefan Mandachi despre acest furt pe care îl găsește simbolic pentru țara în care trăim. „Interpretez furturile astfel: unii oameni au probleme psihice sau sunt complet lipsiți de educație. Nu am nicio explicație rațională. Mai mult costă transportul până la fier vechi decât roțile boțite și ruginite de la un Logan”, spune. „Poate pentru alții sunt două hârburi, dar pentru mine sunt la fel de importante precum Coloana Infinitului. Sunt atașat sufletește de toate obiectele de la primul metru de autostradă. Nu cred că a fost vreun mesaj ascuns în spatele acestor furturi. Acele mașini reprezintă imaginea unor sicrie pe patru roți pe drumurile morții din România și cine a putut face asta și-a bătut joc de un simbol”. Mandachi povestește că hoții au venit pregătiți. „Au adus și niște butuci și au lăsat mașinile pe chituci. Un paradox amar. O expresie mult mai clară a drumurilor din România”, trage concluzia. Ce va face în continuare pentru a-și apăra metrul său de autostradă? „Voi monta camere video și voi angaja probabil o firmă de pază.”
„Patriarhul vine de la Iași, știe el bine care-i starea potecilor pe la noi”
Primul metru de autostradă de la Cumpărătura a devenit un fel de loc de pelerinaj. În două luni au trecut, potrivit lui Ștefan Mandachi, mai multe zeci de mii de oameni. Ieri a stat zece minute „și au oprit șase mașini. Opresc motocicliști, autocare, tiruri, microbuze cu sportivi, familii întregi”.
Omul de afaceri sucevean face o radiografie a promisiunilor făcute românilor de liderii PSD chiar pe 15 martie cînd a avut loc și protestul de 15 minute: „Din 15 martie 2019 pentru autostrăzile din țară nimeni nu a mișcat un pai. Nu s-a întâmplat nimic. Am mai parcurs vreo 6000 km și drumurile arată neschimbat. Nu văd niciun șantier, nu văd escavatoare, macarale și camioane. Clipul meu este la fel de actual iar toate frazele perfect valide. Dacă l-aș fi făcut azi avea aceleași efecte. Domnește acalmia și nesimțirea peste tot în țară. Rețineți că am tranzitat toată România de atunci, din Oltenia spre Banat, Ardeal, Moldova, Muntenia. Nu am ajuns încă în Delta Dunării, dar acolo e și mai mare dezastrul. În ceea ce mă privește, nu m-am oprit nicio clipă. Am mai făcut clipuri, am protestat așa cum mă pricep. Am împărțit abțibilduri gratuit. Am făcut o conferință în scaune cu rotile. Am vorbit cu zeci de victime ale accidentelor. Lucrez la un documentar dedicat lipsei infrastructurii. Sunt într-o mișcare continuă”.
În demersul său proautostrăzi, Ștefan Mandachi apelează la oricine are influență în România, inclusiv la… Patriarhul Daniel, care ar trebui să susțină construcția de autostrăzi. „Mai ales în Moldova. Preoții au fost psihologii națiunii până nu demult și încă își păstrează influența. Sunt mulți preoți curajoși, inclusiv alături de mine au fost la manifestul din 15. Dar sunt și alții cărora nu le pasă. Da, BOR ar fi putut și poate să facă mult mai mult pentru autostrada din Moldova. Patriarhul vine de la Iași, știe el bine care-i starea potecilor pe la noi. Nu l-am auzit pe 15 martie să zică vreo consoană. Și sigur mai știe că preoții sunt martori oculari la suferința supremă a oamenilor care-și îngroapă copiii sau părinții, morți nevinovați în accidente rutiere. N-am auzit vreo pildă dedicată celor responsabili de viețile distruse în accidentele rutiere. Evident, multe accidente se produc din vina unor inconștienți, dar despre cei nevinovați? Cine răspunde? Nu-i suficientă veșnica pomenire”.
„Zero barat încredere în politicieni!”
Cât despre promisiunile politicienilor, Ștefan Mandachi spune că nu are nicio încredere. „Noi nici la drum expres n-avem speranțe, darămite la autostrăzi. Dacă românii acceptă asta, să fie sănătoși. Cei care nu acceptă, haideți să fim curajoși și asumați și să riscăm măcar un centimetru”, spune simplu bucovineanul. Cât despre moldoveni și nu numai, Ștefan Mandachi crede că ar trebui găsit un leac pentru indiferență și resemnare pentru că „ne plictisim, ne resemnăm, ne aprindem greu și ne stingem ușor. Am simțit-o pe propria piele. La noi totul este o conspirație, un meci pierdut din start. Ăsta este și motivul pentru care eu cred că un pas mic de furnică, să spunem un metru, poate să ne trateze de boala indiferenței”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De furat se fura tot ce se poate , ca cine ii prinde ? Si daca ii prinde ce le face ?
”Pai, intrebati pe la vecini si poate ca....”
” Dar pentru parcarea si blocare unei cai de acces, nu se da amenda ca pe mine ma rup daca parchez cu 10 cm in afara spatiului marcat?
”ASTA SE INTAMPLA IN ORAS, LA TARA (nr. MEDIUL RURAL) NU SE DAU AMENZI PENTRU ASA CEVA!
Deci inseamna ca de 12 ani de cand m-am mutat in aceasta localitate am mer degeaba cu 50 km/h, am semnalizat degeaba la simbarea directiei de mers,am acordat prioritate ca un fraier pentru ca; ” LA TARA NU SE DAU AMENZI PENTRU ASA CEVA!”