Despre mişto-ul scatologic: o ținem tot într-un râs până la urne?

Foto: captură foto 

Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, președintele american Donald Trump a distribuit un videoclip generat cu inteligența artificială în care apare pilotând un avion de vânătoare, purtând o coroană de aur și defecând peste protestatari care țineau pancarte cu mesajul „No kings” („Fără regi”). Absurdul și vulgaritatea imaginii au stârnit atât râsete, cât și disconfort. Pentru comentatorii politici, scena a evocat însă o formă mai veche și mai structurată de spectacol: carnavalul.

În Europa Occidentală medievală, în alai de menestrei, ordinea socială era suspendată periodic în timpul carnavalului. În aceste evenimente scurte, dar puternic codificate, cei săraci, marginalizați și lipsiți de putere simbolică dobândeau temporar autoritate. Regii erau batjocoriți, clerul parodiat, sacrul profanat. Umorul corporal, flatulența și grotescul nu erau simple glume – ci ritualuri politice de inversare. Prin ele, cei fără putere recucereau pentru scurt timp spațiul public. Dar odată încheiat carnavalul, se reinstala ordinea. Regele revenea. Ierarhia era restaurată.

Astăzi, grotescul nu mai este limitat la spectacole codificate, spectacole gen Vacanța Mare, reviste de satiră precum Charlie Hebdo sau spații subculturale precum meme-urile. El a intrat în mainstream-ul politic. Limbajul scatologic – odinioară de nepublicat – a devenit parte din strategia politică. Nu mai este vorba despre scăpări din ședințe private sau grupuri de WhatsApp, ci despre mesaje deliberate, rostite la mitinguri, publicate online și repetate în interviuri televizate. Lideri politici – președinți, șefi de partide, influenceri afiliați – au incorporat vulgaritatea și metaforele corporale în discursul public ca instrumente de dominație.

Nu este vorba doar de impolitețe sau un răspuns la corectitudinea politică. Este ceva mai precis și strategic: ascensiunea retoricii scatologice și obscene ca tactică deliberată de intimidare politică. Alături de retorica violenței sexuale sau fizice, ea face parte dintr-un repertoriu mai amplu al violenței simbolice – folosirea limbajului, gesturilor și imaginilor pentru a degrada, dezumaniza și intimida.

Limbajul scatologic în politică nu doar ofensează – el mobilizează sau paralizează acțiunea. Funcționează retoric, simbolic și social. În primul rând, șochează, depășind limitele a ceea ce poate fi spus, marcându-l pe vorbitor ca pe cineva care „spune lucrurilor pe nume”. Într-un mediu saturat de informație, vulgaritatea taie prin zgomot. Pentru alegătorii nehotărâți, ea provoacă un amestec de curiozitate și repulsie – o combinație puternică în epoca angajamentului algoritmic.

În al doilea rând, ea semnalează autenticitate. Liderii care înjură sau vorbesc grosolan se poziționează nu ca persoane „șlefuite”, ci ca oameni „din popor”. Retorica scatologică este adesea însoțită de alte gesturi simbolice de „normalitate”: mâncatul de fast-food, băutul de bere, respingerea protocolului instituțional. Aceste gesturi întăresc imaginea politicianului ca parte a mulțimii – membru al majorității de pe stradă, nu al elitei din birouri.

Pentru susținătorii fideli, acest stil reflectă aspirațiile şi stilul lor de viață. „Vorbește ca noi” – sau, mai exact, „vorbește așa cum am vrea și noi, dacă am avea tupeu”. Devine o rebeliune comună împotriva elitelor – jurnaliști, ONG-uri, feministe, funcționari străini – toți portretizați ca încrâncenați, corupți sau lipsiți de personalitate.

În al treilea rând, discursul scatologic umilește și dezumanizează adversarii. A numi un jurnalist „rahat”, a descrie migranții drept „gunoi uman”, a te referi la critici ca la „excremente” le anulează valoarea morală. Dezgustul – una dintre cele mai primitive reacții emoționale – este mobilizat pentru a prezenta anumite grupuri ca poluante sau parazitare. Adesea, un astfel de limbaj este urmat de apeluri la „curățare”, „purificare” sau „dezinfectare” – metafore voalate pentru excludere sau violență.

În sfârșit, el performează forța masculină. Înjurăturile, mai ales publice și mai ales de natură corporală, sunt profund codificate ca semne ale virilității și dominației. Numeroase studii arată că bărbații folosesc mai frecvent vulgaritatea pentru a-și afirma puterea sau identitatea de grup. În acest registru, limbajul politic devine teritorial – o marcare simbolică a spațiului.

Grotescul a devenit limba comună a liderilor dreptei populiste, anti-sistem și autoritari. În Statele Unite, Donald Trump a numit Haiti și alte națiuni „țări de rahat” și a promis că va „drena mlaștina”, referindu-se la curățarea Capitoliului de grupuri de interese. În Filipine, Rodrigo Duterte a făcut din insulta un brand personal, inclusiv împotriva Bisericii Catolice și a Uniunii Europene pe care le-a numit pline de “rahat”. Președinția sa a fost, în multe privințe, o continuă performanță a unei masculinități scatologice.

În alte locuri, tiparul se repetă. În Ungaria, Viktor Orbán a descris imigranții drept „mizerie”, iar fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, a vorbit despre activiștii LGBTQ+ în termeni similari. În România, conturile populiste de pe rețelele sociale îi descriu adesea pe politicienii pro-europeni drept „gunoi”, iar o eurodeputată a amenințat simbolic că va urina pe criticii care au ironizat-o pe rețele. Nu sunt ieșiri necontrolate, ci tactici politice – performanțe calculate ale dominației simbolice. Vulgaritatea a devenit o formă de putere politică.

Retorica scatologică funcționează în interiorul unui repertoriu mai larg al violenței simbolice. La fel ca amenințările cu violul, linșajul sau umilirea publică, ea nu este (inițial) fizică – dar pregătește terenul pentru agresiune. Rescrie harta morală, separând oamenii de „deșeuri”. Mecanismul de escaladare urmează adesea un tipar previzibil: mai întâi dezumanizarea – adversarii sunt prezentați ca mizerie, paraziți, viermi. Apoi, repetarea constantă în mass-media tocește șocul și normalizează insulta. Pentru susținători, limbajul liderului devine semnal de permisiune – o licență morală pentru a răni. În final, adepții acționează: prin hărțuire sau violență fizică.

Există tot mai multe exemple în acest sens. Poate cel mai cunoscut exemplu este atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, când limbajul lui Trump – inclusiv referințele la „scursură umană” și „drenarea mlaștinii” – a justificat violența ca pe un act de purificare, nu de crimă. Dar chiar și înainte, în 2008, atât Partidul Democrat, cât și cel Republican s-au acuzat reciproc că plănuiesc să folosească arme cu „deșeuri umane”. Mai mult, armata Israelului a folosit apă contaminată cu fecale împotriva protestatarilor palestinieni. În Filipine, războiul antidrog a dus la uciderea extrajudiciară a peste 12.000 de persoane, după ce președintele Duterte a declarat că nu îi „pasă de drepturile omului”

În plus, în India, răspunsul violent al autorităților la revoltele din 2020, soldate cu 53 de morți, a fost pus pe seama retoricii liderilor politici. Iar în Italia, Brazilia sau Turcia, atacurile asupra migranților, minorităților sau organizațiilor civice au urmat după episoade de dezumanizare grotescă. O pungă cu fecale a fost aruncată într-un sediu local al Partidului Socialist din Republica Moldova, iar clădirea a fost murdărită cu excremente, în contextul unei retorici tot mai divizive. În România, deși nu s-a ajuns la violență în masă, unii parlamentari suveraniști și-au amenințat și agresat colegii, iar jurnaliștii și femeile politicieni au raportat doxxing, amenințări și campanii de denigrare țintite.

Umorul rămâne un instrument important în comunicarea politică – chiar dacă uneori maschează vulgaritatea sub pretextul „glumei”. Dar în politica tot mai polarizată de azi, nu mai este o satiră a oamenilor împotriva puterii. Este puterea care o foloseste pentru a descuraja opoziția şi disidența prin violență simbolică.

Am trecut un prag. Grotescul nu mai râde de tron. El ocupă tronul. Carnavalul nu mai e o pauză de la ordine. El este ordinea. Iar organizatorii lui, parafrazând un vers celebru, are laughing all the way to the polling booth—râd în drum spre urne.

Gluma e pe seama noastră, atunci?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp