Unii oameni se gândesc la mâncare doar atunci când le este foame. Pentru alții, însă, acest gând revine aproape constant: „Ce mănânc? Ce mai gust? Poate ceva dulce?”. Nu este vorba despre lipsă de voință sau de autocontrol, ci despre ceea ce specialiștii numesc Food Noise („zgomot alimentar”).

Ne-au întrebat cum vrem friptura – eu am zis „medium”, iar soțul meu a cerut „medium – rare”.

Părerea mea e că, pentru un gust mexican, esențiale sunt lime-ul — dă o altă notă decât lămâia —, coriandrul, sarea și uleiul de măsline. Cel extravirgin e super!

Am învățat să gândesc observând, analizând ce aveam în farfurie și fusese gătit de alții, reflectând la opțiunile care duseseră la acel rezultat. Gustând, încercând să înțeleg și să descifrez gusturi, arome, texturi, îmbinări, construcții, contraste, echilibre, accente. Colindând locuri, piețe, târguri și supermarketuri și studiind produsele și posibilitățile oferite de ele. Urmărind personaje pe care instinctiv le simțeam că au ceva de spus interesant și inovativ. Citind și studiind gastronomia popoarelor, dar făcând permanent update legat de alimentația sănătoasă.

Duminica era ziua în care ne adunam și eram toți. Aveam glumele noastre, aveam istoria noastră de familie. Eram, într-un fel, o singură entitate. Nimic nu putea să ne rănească, atâta timp cât aveam familia. Puiul mâncat în familie era de foame, de încălzit, de dragoste. Duminica eram în siguranță. (Foto: Guliver/Getty Images)

Nu-mi place mâncarea chinezească. Deși o întâlnești, ca mare hit, peste tot în lume, nu mă face să zbor cu gândul printre cantoane. (Foto: Guliver Getty Images)