Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Customer experience” într-un restaurant chinezesc. Chelnerul mi-a citit suferința de pe chip și mi-a luat meniul din mână: „Ce ați vrea să vă facem?...”

Mâncare chinezească

Foto: Guliver Getty Images

Un accident pe autostradă ne-a făcut să pierdem ultimul feribot al zilei, trebuia să așteptăm pentru următorul până dimineață. Eram în Zeebrugge, obosiți, lihniți de foame și singura alinare era mirosul condimentat cu arome de restaurant al oceanului. Pentru că se făcuse deja târziu ne-am lăsat duși de nas până pe pragul celor din apropierea țărmului. Pentru o doamnă măritată confortabil asta e muzica nimfelor. Ne întâmpinau însă numai uși închise. Înăuntru mai era vegheată doar siesta ultimilor clienți. Nu era drept să le fie prezentate doar scuze călătorilor osteniți, dar lumea e un periplu de nedreptăți, iar cele mai multe lovesc frontal, fără avertisment.

Singurul restaurant încă deschis, o feerie de luminițe și ornamente de hârtie, era unul chinezesc. Nu-mi place mâncarea chinezească. Deși o întâlnești, ca mare hit, peste tot în lume, nu mă face să zbor cu gândul printre cantoane. 

Aș fi preferat un simplu grătar și un munte de salată, căci lăsaseră urme de fum prin aer câteva astfel de chinuitoare de foame. După câteva tururi dezolante, cu toate speranțele puse la colț, ne-am întors la cel cu lanterne la intrare și zâmbete pictate pe față, instantaneu. Când ni s-au adus meniurile nici nu mai puteam să cuprind atâta jale. Îmi plăcuse prin studenție porcul cu alune, dar varianta lui occidentală, pe când mai dădusem gusturilor mele încă o șansă, nu m-a convins.

Chelnerul mi-a citit suferința de pe chip și mi-a luat meniul din mână. M-a întrebat simplu ce aș vrea să mănânc. Sperasem la un grătar de pui și măcar o frunză de salată, o masă ușoară, căci ora ne fugea de sub picioare. Mi-au făcut o salată de bucățele de piept de pui la grătar, cu sos de lămâie și salată verde. Nu eram pregătită să-mi placă, dar a avut grijă de foame. Între timp au stins luminile și chelnerii au apărut cu artificii și un tortuleț, nu mai mare decât o amandină. De la difuzoare ne stârnea interesul marele hit „La mulți ani!". Un cuplu în vârstă, căruia îi fusese probabil interzis dulcele, lăcrima tandru pe fundal. Toată lumea de la mese aplauda și se auzeau răzleț urări de bine. Sărbătorita a suflat în lumânare și viața s-a întors la ritmul ei uniform. Cuplul a fost părăsit în intimitatea unui sărut.

Soțul meu își savura satisfăcut cafeaua, un obicei care nu-i deranja niciodată somnul, în timp ce fața mea luase un aer gri, de naufragiată, încă flămândă și fără perspective de țărm. Micul meu prieten cu ochi migdalați s-a apropiat din nou de masă, să mă întrebe ce mănânc de obicei la desert. Era evident că iar nu găsisem nimic pe listă. Mustăcind, consortul a răspuns în locul meu: înghețată.

Fusese o perioadă în care, oarecum, exagerasem. Cantonezul a dispărut sub un mers săltăreț, pe ușile batante ale bucătăriei, de unde mai multe perechi de ochi curioși mă priveau de pe gemulețele foste aburite. 

Peste vreun sfert de oră luminile s-au stins din nou, iar când s-au reaprins în fața mea amarase cea mai frumoasă corabie din lume, o corabie de înghețată. Clădită pe schelet de fursecuri, alternate cu straturi colorate de înghețată, stropită din belșug cu sosuri de ciocolată și caramel. Pânzele erau petale ce dezbrăcaseră pe catarge din bețișoare fructul neprihănitei (virgin girl fruit), o corcodușă acrișoară, portocalie.

O asemenea grijă pentru un client, pe care nu aveau să-l mai vadă probabil vreodată, m-a dus de mână până la lacrimi. Cea mai bună reclamă e să nu te faci uitat, amintirile frumoase se împărtășesc. Și cele de coșmar.

Dis de dimineață grătarele încă se odihneau după o seară plină de evenimente. Erau deschise restaurantele specializate pe fructe de mare, o altă tortură pe lista mea de preferințe culinare. Mi s-a luminat brusc fața, chemată de un ritm de pântece turcesc. Țiitorul avea o cumnată româncă și de bucurie că i-am călcat pragul ne-a invitat într-o călătorie prin toate gusturile Balcanilor.

În ceea ce privește drepturile cetățeanului, partea engleză a familiei noastre avea educația relevantă. În privința tainelor bucătăriei, partea estică avea o reticență esențială.

Oamenii de afaceri cred că un restaurant are nevoie de un chef, dublat de un decor atrăgător pentru a fi declarat o rețetă de succes, uitând că cei mai importanți sunt întotdeauna clienții. Toate afacerile ar trebui să iubească oamenii, păcat că banii nu pot.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Foamea, un bucătar fără pretenții dar infailibil până la urmă. Mâncarea a devenit o plăcere și o fiță, atunci când a devenit constantă și ușor accesibilă, ca și arta.
    • Like 0
  • check icon
    Şi uite aşa încep discuţiile despre localuri! :))

    Noi ne făceam aniversările sau pur şi simplu "socializam" în câte-o după-amiază la o trattoria aflată în apropiere. Localul nu era prea mare, însă era foarte curat, frumos decorat, cu muzică în surdină, fără beţivani şi cu personal prietenos şi profesionist. Bucătarul făcea nişte tortellini o minunăţie, iar porţia era cât să sature doi muncitori în construcţii. Am apreciat, de asemena, că personalul se mulţumea cu bacşişiul nostru şi nu "augmenta" nota de plată. Din păcate, BOR a obţinut teren în vecinătate (unde, bineînţeles, a construit o biserică) iar localul a trebuit să se mute.

    Despre bucătăria chinezească... N-am avut curiozitatea (unii ar spune imprudenţa) să intru într-un local chinezesc sau cu specific asiatic. Cum timpul nu este trecut, cred c-am să încerc şi genul acesta de bucătărie. Totuşi voi experimenta peste vreo 10-15 ani, ca să fiu mai aproape de soroc. Dac-oi mierli-o, măcar să ştiu că oricum nu-mi mai rămăsese prea mult de trăit! Asta a fost o glumă.

    Şi, ca să închei tot cu o glumă, o să redau sfatul pe care mi l-a dat mai demult un fost coleg de serviciu: "Nu intra niciodată într-un restaurant chinezesc. Dacă trebuie să intri, nu mânca. Dacă totuşi ai mâncat, nu întreba ce a fost."
    • Like 2
    • @
      dalex check icon
      Eu merg la un restaurant chinezesc la fiecare drum pe care il fac in Bucuresti. Familia de chinezi care are restaurantul face si bucataria si nu am avut nimic de reprosat - comand in special "urechile de lemn" care sunt foarte bune.
      Am ajuns si in Sinaia la un restaurant chinezesc si am avut senzatia ca bucatarul nu avea legatura cu bucataria chinezeasca.
      • Like 0
  • check icon
    Super!
    Vă rog, modificați "lanterne" cu traducerea exactă (lampioane).
    • Like 1
    • @
      check icon
      Sunt sinonime, lampioane cu lanternă(felinar), căci lanternă nu e doar cea din înțelesul modern din română, cea cilindrică sau pătrată cu baterii și leduri. Amândouă cuvinte au o vechime considerabilă în vocabularul internațional și înseamnă obiect de iluminat portabil sau nu, uneori cu lumină colorată și modele deosebite.
      • Like 1
  • george check icon
    Prima vizita intr-un restaurant cu specific chinezesc.Locatia Brasov.Cand?La cativa ani, nu multi dupa revolutie.Eu, marele necunoscator in bucataria chinezeasca,Intram, atmosfera linistita, muzica in surdina, placuta, fara zgomote inutile.Ne asezam la o masa, ca eram mai multi, vine urgent chelnerul, sau cum s-o fi chemand, roman de-al nostru.Am aflat mai apoi ca bucatarul (acum se cheama chef) facuse pe vremea comunismului studii culinare in bucataria chineza trimis de stat, ca asa era atunci.Acum era particular, stia despre ce e vorba, iar ceilalti fusesera instruiti de el sa se comporte dupa tipic.
    Servetele parfumate, bolul cu apa parfumata.Intrebarea ce dorim.M-am uitat pe lista, dar nu aveam dictionarul la mine, chioar daca era scris cu litere latine.Degeaba facusem facultate.Zic la ghici ca vreau din toate cate putin, sa aflu si eu despre ce e vorba.Baiatul politicos imi spune ca poate onora comanda, dar nu-mi recimanda asa ceva, pentru ca sigur nu voi putea manca tot.Atuci i-am spus, recunoscandu-mi necunoasterea in materie: ce credeti dv.(da, dv.i-am spus) ca sa fiu multumit.Asa a fost, am fost multumit, numai cu cateva feluri, am ascultat de sfaturile lui, cum sa folosesc condimentele, sosurile.Mi-a spus ca nu e o rusine sa te impiedici in betisoare, ca are si furculite.
    La urma, a venit nota in carnetel, i-am dat suma, nu a numarat banii.Intreb ca de ce nu-i numara.Spune ca nu se poate, o data ce nu respecti increderea celui care te-a servit, a doua oara nu mai vii.
    Si eu am mai fost.La fel pot spune ca serviciul a fost la superlativ.Nu dau numele localului, ca sa nu se spuna ca fac reclama.Dar ca e in Piata Sfatului, pot sa spun?
    • Like 9
  • check icon
    Superb!
    Schimbați vă rog „lanterne” cu echivalentul corect în română (lampioane).
    • Like 1
    • @
      check icon
      Dacă ați cunoaște limba română, ați fi tăcut și filozof(oafă) rămâneați și cei care se iau ca oile după dvs.
      • Like 2
    • @
      george check icon
      Stiu cum arata un lampion.Acelea nu erau lampioane.De aceea am folosit termenul lanterne.Oricum, multumesc pentru atentie.Sanatate.
      • Like 0


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult