Uneori verificăm o informație și găsim exact ce voiam să găsim.

Rachel Yehuda, cercetătoare la Mount Sinai, a studiat timp de două decenii copiii supraviețuitorilor Holocaustului. În 2016, echipa ei a publicat un studiu care a comparat metilarea genei FKBP5, implicată direct în reglarea răspunsului la stres, la părinți care trecuseră prin lagărele naziste și la copiii lor adulți. Ambele generații arătau modificări ale aceleiași gene, în aceeași regiune, deși copiii nu trăiseră niciodată evenimentul în sine.

Pentru mine, muzica este probabil unul dintre cele mai eficiente antidepresive pe care le-am descoperit. Nu folosesc aici cuvântul „antidepresiv” în sens medical. Muzica nu înlocuiește terapia, tratamentul sau ajutorul specializat, atunci când acestea sunt necesare. Dar, în viața mea cotidiană, există puține lucruri care reușesc atât de repede să-mi schimbe starea interioară. Culmea: uneori îmi dă energie, uneori mă liniștește. Dar alteori face ceva ce nu am conștientizat până de curând: mă ajută să simt.

Trăim in cele mai bune vremuri vreodată. Si totuși, cuvântul „toxic” cred că nu a mai apărut atât de des legat de oameni ca acum.

Există momente în istorie în care tăcerea încetează să mai fie neutralitate și devine complicitate. foto: Profimedia

Săptămâna trecută a fost un val de scandalizare. Nu mă refer la situația politică din România. Nici la război. Sau boli ori molime.

Pe noptiera mea stau, de trei luni, aceleași două cărți. Nu le-am terminat. Nu e că nu mi-au plăcut, una e extraordinară, știu asta pentru că am citit primele cincizeci de pagini de trei ori, la anumite intervale, de fiecare dată pierzând firul și reluând de la capăt. Pe cealaltă am abandonat-o după un capitol, nu din plictiseală, ci pentru că telefonul a vibrat, am citit mesajul și m-am apucat de altceva.

Aveam nevoie doar ca întrebarea să mă lase în pace.

Robert Fulghum a spus-o de mult: nu te îngrijora că nu te ascultă copiii. Îngrijorează-te că te privesc mereu.

Eu am vrut doar să pun în perspectivă ceea ce simt — contradicția dintre oboseală și mulțumirea de a fi contribuit cu ceva — și ceea ce poate urma: o lume necunoscută, în care va trebui să ne regândim scopul și utilitatea, poate chiar să redefinim termenii fericirii.