Din cȃnd în cȃnd, citind o carte sau făcȃnd cȃte o căutare pe internet, găsesc cȃte o frază sau un paragraf care mi se întipăreşte adȃnc în minte sau îmi trezeşte o emoţie puternică. De obicei copiez acea frază într-o listă de citate, iar uneori evenimentele din viaţă îmi aduc aminte de unul dintre acestea. foto Profimedia

Ne uităm în toate părțile și ne simțim tot mai pierduți. Pentru că am uitat de singura persoană pe care ne putem baza cu adevărat. Singura persoană care e acolo tot timpul. Și cu care nu mai stăm de vorbă. Cu noi înșine.

Prietena mea nu e deloc om de rând. E o femeie remarcabilă, cunoaște o mulțime de oameni remarcabili. Și totuși, eu sunt cea care se remarcă prin disciplină. Ceva nu se adună.

Capacitatea noastră de a ne adapta și de a trece prin sezoane ne face, de fapt, să ne bucurăm mai mult de viață, pentru că nu există niciun „ecuator” al vieții noastre, așa cum există unul al planetei, și niciodată nu apucăm să fim într-un echilibru perfect, iar timpul nostru personal trece inevitabil prin sezoanele vieții.

A devenit un laitmotiv faptul că, într-un proces terapeutic, se ajunge inevitabil la felul în care am fost crescuți de părinții noștri. foto Profimedia

Într-o conversație aparent banală, cineva mi-a spus că se trezește aproape în fiecare început de săptămână cu un nod în stomac și cu senzația că trebuie să mai reziste puțin, deși avusese impresia că perioada grea de oboseală și presiune trecuse.

A vedea partea bună a lucrurilor ne ajută să rezistăm stresului. Dar ce se întâmplă când ignorăm complet partea rea? foto: Profimedia

Zilele acestea au apărut în presă informaţii despre o persoană care ar fi pozat ani de zile ca psihoterapeut, devenind chiar un „specialist” invitat de mass-media la tot felul de emisiuni, şi care nu era nici pe departe psihoterapeut; mai mult, sub „acoperirea” acestei specializări false, respectivul se pare că a şi abuzat de unele cliente. (Imagine cu titlu generic/foto Profimedia)