Muncești, te descurci, mergi înainte. Atunci de ce simți că ai rămas în urmă?

sursa foto: Profimedia

Acum câteva zile, eram la o cafea cu un prieten care a avut mereu ambiția să o ducă mai bine. Are un loc de muncă stabil, câștigă mai bine decât câștiga acum câțiva ani și locuiește singur în chirie, așa că, dacă te uiți din exterior, ai spune că lucrurile îi merg destul de bine.

Dacă l-ai fi întrebat în urmă cu cinci ani ce și-ar fi dorit de la viața lui, ar fi spus exact ce are acum. Dar mi-a spus că în ultimul timp lucrurile nu prea merg cum și-ar fi dorit și că are impresia că a rămas în urmă, în timp ce oamenii din jurul lui par să o ducă mai bine.

L-am întrebat ce s-a întâmplat. Mă așteptam să-mi spună că a rămas fără locul de muncă, că are datorii sau cine știe ce problemă. Spre surprinderea mea, nu pățise nimic grav. Doar că un fost coleg de facultate își cumpărase apartament, iar altul se căsătorise.

În viața lui nu se schimbase nimic major, dar începuse să fie mai atent la oamenii din jur, iar asta îl făcea să își pună întrebări despre propria viață. Cred că mulți trecem prin ceva asemănător, mai ales când intrăm pe rețelele sociale să verificăm o notificare și, în câteva minute, vedem oameni de vârsta noastră care par să câștige mai bine, să călătorească mai mult și să aibă lucruri la care noi doar visăm.

După zece minute, închizi telefonul și te întorci la aceeași viață pe care o aveai înainte să îl deschizi. Nimic important nu s-a schimbat în acele zece minute, dar felul în care îți vezi propria viață se poate schimba pentru că începi să te compari cu ceilalți.

Imaginează-ți că ești într-un grup de prieteni în care majoritatea câștigă 5.000 de lei. Dacă tu câștigi 7.000 de lei, probabil ți se pare că ai un salariu destul de bun. Dar dacă afli că unul dintre ei câștigă 10.000 sau 12.000? Dintr-odată, cei 7.000 de lei s-ar putea să nu mai pară chiar atât de mulți.

Când l-am întrebat pe prietenul meu ce înseamnă, mai exact, că a rămas în urmă, mi-a spus că se apropie de 30 de ani și că se aștepta ca până la vârsta asta să fi realizat mai multe. Avea senzația că ceilalți merg înainte, iar el nu mai reușea să țină pasul.

Termini facultatea și ar trebui să îți găsești un loc de muncă. După câțiva ani ar trebui să începi să câștigi mai mult și să avansezi. Pe la 30 de ani apare ideea că ar trebui deja să fii la casa ta, iar la noi asta înseamnă să ai propria locuință, nu să stai în chirie. Dacă ești într-o relație de ceva timp, apar întrebările despre nuntă. După nuntă, vin cele despre copii. Dacă ești singur, te întreabă când ai de gând să-ți găsești pe cineva.

Nimeni nu a scris oficial aceste reguli, dar le învățăm din familie, din grupul de prieteni și din mediul în care trăim. În timp, ajungem să avem în minte o listă cu lucrurile pe care ar trebui să le fi bifat până la 25, 30 sau 35 de ani și să ne comparăm cu cei care par să fi ajuns deja acolo.

Pe internet e și mai ușor să ne comparăm cu ceilalți. Părinții noștri se comparau și ei cu vecinii, rudele sau colegii de serviciu, dar astăzi putem vedea într-o singură zi zeci de oameni care au deja lucruri pe care noi încă ni le dorim. Și, de cele mai multe ori, la ceilalți vedem jumătatea plină a paharului, în timp ce la noi o știm foarte bine și pe cea goală.

În urmă cu cinci ani, prietenul meu își dorea să își dea demisia de la locul de muncă pe care nu îl suporta, să câștige mai bine, să se mute singur și să poată pune ceva deoparte pentru cheltuieli neprevăzute.

Când l-am întrebat câte dintre aceste lucruri le-a făcut, și-a dat seama că aproape toate. Numai că locul de muncă pe care cândva și-l dorise era acum pur și simplu locul lui de muncă, salariul care i s-ar fi părut foarte bun cu câțiva ani în urmă devenise salariul de acum, iar banii pe care voia să îi pună deoparte erau acum doar fondul lui de urgență.

Ne obișnuim cu lucrurile pe care ni le-am dorit mult. Primești o mărire de salariu, îți găsești un loc de muncă mai bun sau te muți în locuința pe care ți-o doreai și, pentru o vreme, te bucuri de ele. După un timp, însă, încep să ți se pară normale. Lucrurile pe care ți le doreai atât de mult în urmă cu câțiva ani fac acum parte din viața ta și începi din nou să te gândești la ce îți lipsește.

Uneori, „mi-ar plăcea și mie” ajunge să se transforme în „la vârsta mea ar fi trebuit să am deja asta”.

Spre finalul conversației, l-am întrebat dacă ar fi fost mulțumit acum cinci ani să știe că va ajunge aici. Mi-a spus că da.

Putea să-și dorească în continuare mai mult fără să simtă că ceea ce realizase până atunci nu era de ajuns.

Când am început discuția, era convins că a rămas în urmă. La final, situația lui era exact aceeași, dar nu mai era la fel de sigur.

Articol publicat inițial pe blogul autorului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp