Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Lumea e bună sau rea? Dumnezeu e binevoitor sau „vânează păcate”? Răspunsul la aceste întrebări influențează decisiv viața noastră și a copiilor noștri

Parinti si copii / sursa foto: Profimedia

sursa foto: Profimedia

O, cât ne mai place acest cuvânt, cum îl aruncăm pe toate gardurile.

Totul e toxic.

Părinții sunt toxici. Profesorii? Și mai toxici. Leaderii? Cei mai toxici.

Și Dumnezeu? Toxic și nedrept. Cum își permite să ne dea o viață atât de grea?

„Doar” cea mai sănătoasă, longevivă, prosperă lume în care am trăit vreodată.

Einstein ne-a zis că este esențial să ne răspundem la o întrebare: ”Universul este prietenos? Sau este ostil?”.

El era agnostic și nu credea în Dumnezeu. Sau a evitat frumos răspunsul de multe ori.

Dar e aceeași întrebare, formulată altfel. Dumnezeu e prietenos? Sau e ostil. O întrebare esențială pentru că de fapt, pentru oamenii religioși, de ea depinde dacă religia lor e benefică sau nu.

Andrew Newberg, cercetător de neuroștiință, a descoperit că cei care sunt credincioși si cred că Dumnezeu este binevoitor și îi susține, au efecte benefice în starea de bine. Și de aceea rugăciunea și alte rituri religioase au un efect pozitiv în viața lor.

În schimb, cei care au credințe religioase negative, că Dumnezeu pedepsește si vânează păcate, au o stare emoțională mai proastă, cu mai multă anxietate și frică.

Trăim în cele mai bune vremuri vreodată. Și totuși, cuvântul „toxic” cred că nu a mai apărut atât de des legat de oameni ca acum.

Și dilema noastră este una veche, veche de mult. Din vremuri care erau cu adevărat dificile.

Haide să îl citim pe Marcus Aurelius. Pe care eu îl citesc acum, ca să mă mai vindec de boala atitudinii toxice.

Ce scrie el repetat și repetat? Să avem încredere în sensul vieții, să răspundem cu bunăvoință orice ni s-ar întâmpla, să ne gestionăm emoțiile proprii.

A fost el împărat, sigur. Totodată, a fost tată. Știți câți copii a avut? 14.

Știți câți a pierdut? 9.

9 copii ai lui Marcus Aurelius au murit.

Oricât ai fi tu de împărat, nu ai cum să nu suferi. Și, în pofida atâtor pierderi personale, să poți să alegi că zeii sunt încă buni și să fii tu binevoitor, este o gimnastică mentală și morală.

Este o alegere. Fix așa.

Nu contează lumea în care trăim.

Este adevărat că noi suntem norocoși să trăim într-o lume foarte bună. Și este la fel de adevărat că absolut toți ducem greutăți și provocări mari.

Da, mulți dintre noi pățim o mulțime de lucruri groaznice. Pe mine, m-au dezamăgit sora mea, cumnatul meu, prieteni, colegi. Am pierdut business, o viață bună, familie, prieteni. Un puhoi de oameni.

Și aproape mi-am pierdut și sentimentul de siguranță și de încredere în lume. Eu am o relație complicată cu Dumnezeu (Dumnezea?). Ați înțeles.

Ne-am certat. Și acum încerc să ne împăcăm la loc.

Totodată, se pare că nu mi se întâmplă doar mie. Se pare că tuturor - de la împărați și leaderi până la muritorii de rând -, ni se întâmplă lucruri grele.

Contează alegerea noastră să interpretăm că provocările noastre sunt în favoarea noastră. Sau contra noastră.

Ni se întâmplă pentru că viața e rea și ne pedepsește?

Sau pentru că viața e bună, și ne ajută să evoluăm?

Dacă alegem să ne punem filtrul toxic, atunci pur și simplu ne otrăvim.

Și dacă alegem să ne punem filtrul de încredere, credință sau bunăvoință, ne facem viața mult mai ușoară.

Indiferent în ce crezi, ai și tu o alegere ca noi toți: Dumnezeul în care crezi tu e bun? Sau e toxic?

Și daca ești părinte, ai grijă că nu alegi doar pentru tine. Alegi și pentru copiii tăi.

Pentru că modul în care vezi tu viața este una dintre moștenirile automate asupra lor.

Dr. Jeremy D. Clifton a studiat cum părinții care cred că trebuie sa îi pregătească pe copiii lor pentru o lume ”rea și grea” reușesc să obțină exact efectul opus.

În schimb, spune el, este mult mai folositor să îi înveți pe copii că trăiesc într-o lume bună și pozitivă.

Iar un „positive world view” este esențial pentru copiii tăi, ca să aibă șanse să le fie mai bine în viață, să se simtă mai încrezători și mai curajoși.

Deci, cum e Dumnezeul tău? Toxic? Sau bun?

Eu aleg să cred că este cel mai bun și minunat profesor, care ne dă cel mai personalizat curriculum. Și că, de câte ori greșim și avem comportamente toxice, e pentru că suntem ignoranți. Și că avem șansa să tot încercăm și să tot învățăm să fim mai buni.

Articolul a fost publicat inițial pe blogul autoarei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm