Sergiu Ursan

În ultimii ani am călătorit mai mult și m-am surprins observând familiile din aeroporturi, restaurante sau de pe străzile orașelor turistice. foto: Profimedia

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Săptămâna trecută eram la un eveniment de business. Nimic spectaculos. O sală plină, oameni bine îmbrăcați, prezentări curate, slide-uri cu bullet points ca la carte. Și apoi, unul dintre speakeri, la începutul discursului, vine cu replica: „Dragilor…”

În ziua aia făcusem „tot ce trebuia”: muncă, sarcini/task-uri, mi-am respectat toate angajamentele personale și profesionale, practic toate problemele zilei au fost închise cu succes. Și în final, o senzație pe care o recunoșteam de ani: “Ok… și acum ce mai fac?” Pentru că, într-un moment de sinceritate și onestitate, am adus în conștient ceea ce deja știam de ceva timp dar nu aveam curaj să o pun în cuvinte: “gata” nu prea există. “Gata” e doar o pauză mică între taskuri de rezolvat. foto: Profimedia

Cu toții știm această perioada din an când ne pregătim pentru ceea ce va urma în viețile noastre, poate mai mult decât oricând în restul anului. Sărbătorile de iarnă, pe lângă bucatele alese și obiceiurile noastre, vin și cu o provocare la nivel mental: planificarea pentru următorul an sau, mai simplu zis, acea perioadă de “new year, new me”. Din fericire, trendul a mai scăzut, cel puțin la nivel de social media, însă sunt sigur că a rămas cu mulți dintre voi, la fel cum a rămas până în 2025 și cu mine.

Ce se întâmplă, in spartele cortinei (adică din punct de vedere psihologic), când mergem acolo, și de ce unii se revoltă când alții o fac? foto: Profimedia

Nu eram fan Robbie Williams. Nici pe departe. Îl percepeam ca pe un artist simpatic, cu ceva carismă și un trecut glorios în boyband-uri, dar cam atât. foto Facebook. Untold

Nu știu cum e pentru alții, dar eu am crescut cu ideea că omul cu adevărat muncitor nu-și ia pauze prea lungi. Că se vede cine are stofă de lider după câte task-uri înghite singur sau alături de echipa, nu după câte zile libere își planifică. Sau celebra replică “liderii mănâncă ultimii”. Și mai este în natură noastră să credem că lumea nu ar funcționa fără noi, nici măcar o vreme. Foto: Profimedia

Fie că e vorba de vecinul de la trei, vărul din diaspora sau comentatorul de pe Facebook, fiecare are o opinie solid argumentată (de cele mai multe ori cu surse de pe YouTube sau „din experiența proprie”). foto: Edward Bartel / Panthermedia / Profimedia

Specialiștii buni și foarte buni nu au timp să se maimuțărească (scuzați expresia) toată ziua pe Instagram și pe la podcasturi. Ei ajută oamenii practic în cabinet, iar după program alocă timp oamenilor apropiați din viața personală. Tot din psihologie, un alt principiu deontologic: când ești bun, lumea va vorbi despre tine și vei primi recomandări. Foto: Prathan Chorruangsak / Alamy / Alamy / Profimedia