EXCLUSIV. Cum vor fi folosiți cei 16,7 miliarde euro din SAFE: lista secretă din CSAT, proiecte de infrastructură civil-militară și avertismentul ministrului Ionuț Moșteanu: „Contestatarii răspândesc narativul Rusiei’”

foto: Facebook/ Ionuț Moșteanu

România are la dispoziție 16,7 miliarde de euro prin programul european SAFE, un mecanism financiar fără precedent în Uniunea Europeană. Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, spune că „nu sunt bani gratis, nu este un grant, ci un împrumut în condiții foarte bune” – dobândă de 3%, perioadă de grație de 10 ani și rambursare pe 40 de ani. Pentru un stat cu deficit de 9,3% și spațiu fiscal limitat, banii reprezintă „o gură de oxigen” și o soluție pentru a lua presiunea de pe bugetul de stat.

O parte consistentă din fonduri va finanța, cel mai probabil, proiecte de pe o listă secretă de înzestrare a Armatei Române, aprobată în CSAT, care cuprinde proiecte multianuale, agreate cu aliații NATO. „Nu inventăm proiecte noi, ci finanțăm necesități reale ale Armatei Române, etapizate până în 2030”, subliniază ministrul Ionuț Moșteanu. Restul banilor merg către infrastructura de mobilitate militară, cu utilizare civil-militară. Cât din acest împrumut va fi folosit pentru achiziții externe și cât pentru a întări industria românească de apărare? Răspunsul ministrului este clar: „Avem nevoie de o armată bine echipată, bine înzestrată, bine motivată. Cei care spun că nu trebuie să facem aceste cheltuieli răspândesc narativul Rusiei. Eu vreau să avem o armată puternică și bine echipată și vom merge înainte.”

• „Există o listă clasificată, aprobată în CSAT, de proiecte de înzestrare a Armatei Române, parte din planul multianual agreat cu aliații. Din această listă se va decide ce poate fi finanțat prin SAFE. Nu adăugăm proiecte noi, ci finanțăm necesități reale ale Armatei, etapizate până la finalul lui 2030”.

• Până la finalul lunii noiembrie va fi definitivată lista proiectelor eligibile (în apărare și infrastructură).

• După finalizarea listei de proiecte, până la sfârșitul lunii mai 2026 trebuie semnate contractele – fie noi, fie comune cu alte state europene.

• Aproximativ două treimi din fonduri ar urma să meargă către apărare și instituțiile din sistemul național de apărare (inclusiv Internele și SRI), iar o treime către infrastructură, însă repartizarea exactă nu a fost încă definitivată.
• Guvernul urmărește să includă componentă de producție locală și transfer tehnologic pentru a sprijini industria națională de apărare. 
• Ministerul Apărării își întărește capacitatea administrativă și colaborează permanent cu aliații NATO pentru a asigura derularea eficientă a contractelor.

Interviul integral

Domnule ministru, România are la dispoziție 16,7 miliarde de euro prin programul european SAFE. Care este calendarul pentru accesarea acestor bani și în ce condiții financiare (dobândă, rambursare, cofinanțare)?

În primul rând este un împrumut, nu este un grant. A existat această confuzie în spațiul public și vreau să clarific. Nu e un grant, adică nu sunt bani gratuiți din partea Uniunii Europene, cum sunt fondurile europene clasice, așa cum le știau cei mai mulți.

E un împrumut în condiții foarte bune, cu dobândă de 3% în momentul ăsta și cu o perioadă de grație de 10 ani, iar rambursarea totală se face pe 40 de ani. Avem nevoie de o astfel de finanțare, mult mai bună decât ar obține statul român în momentul ăsta și în anii următori, uitându-ne la sănătatea fiscal-bugetară și la ratingurile care ne obligă să ne împrumutăm la dobânzi mult mai mari. Este o gură de oxigen pentru a lua presiunea de pe bugetul de stat.

În această anvelopă de 16,7 miliarde de euro vor fi proiecte ale Ministerului Apărării, ale Ministerului Afacerilor Interne, ale SRI și proiecte de infrastructură ale Ministerului Transporturilor. Este vorba de infrastructură pentru mobilitate militară, cu utilizare civil-militară. O parte din bani vor merge în proiecte de infrastructură suficient de mature pentru a fi executate până în 2030. Lista exactă o vom face împreună cu Ministerul Transporturilor. Există o listă mai largă, dar urmează o negociere tehnică cu Comisia Europeană pentru a clarifica și definitiva proiectele până la finalul lui noiembrie.

Până atunci vom avea o listă agreată cu Comisia de proiecte de înzestrare a Armatei și de infrastructură eligibile. Fiind un instrument nou, fără precedent, trebuie stabilit exact ce tip de proiecte pot fi finanțate prin SAFE. După finalizarea listei, până la sfârșitul lunii mai 2026 trebuie semnate contractele – fie noi, fie comune cu alte state europene.

foto: Facebook/ Ionuț Moșteanu

Un aspect important: există o listă clasificată, aprobată în CSAT, de proiecte de înzestrare ale Armatei Române, parte din planul multianual agreat cu aliații. Din această listă se va decide ce poate fi finanțat prin SAFE. Nu adăugăm proiecte noi, ci finanțăm necesități reale ale Armatei, etapizate până la finalul lui 2030.

Există și o componentă de cofinanțare din partea României?

Nu este nicio cofinanțare. Unele proiecte pot avea o componentă de cofinanțare, însă doar în cazul celor deja aflate în negociere. De exemplu, achiziția rachetelor Mistral, la care participă opt state, presupune o cofinanțare pe total proiect, din care fiecărei țări îi revine o parte mică – un fel de grant. Repet, nu am cifre exacte, dar este o sumă marginală raportată la valoarea proiectului.

De principiu, vorbim despre un împrumut în condiții foarte bune, care va ajuta la reducerea presiunii asupra bugetului. Este important de menționat că acest mecanism va merge pe deficit.

Am fost întrebat de ce Polonia ia 40 de miliarde de euro prin mecanismul SAFE. Ei au spațiu fiscal. Au buget bine clădit, cheltuieli publice chibzuite și își permit să integreze acești bani. La noi e o problemă de spațiu fiscal. Simplificat: chiar dacă mâine ni s-ar da toți banii din lume, am depăși foarte mult deficitul. În acest an am intrat cu un deficit de 9,3% din PIB. Ne luptăm, în mandatul acestui guvern și al premierului Bolojan, să închidem anul cu un deficit mai mic decât cel prognozat și să avem un plan de redresare agreat cu Comisia Europeană, care să ne facă credibili în fața investitorilor și a instituțiilor europene.

foto: Facebook/ Ionuț Moșteanu

Cine coordonează programul SAFE în România?

Coordonarea este la Cancelaria Guvernului, prin domnul Mihai Jurcă, pentru că sunt implicate mai multe ministere – Apărare, Interne și Transporturi. S-a format un grup de lucru interministerial.

Au avut loc multe întâlniri în ultimele două luni și jumătate, inclusiv cu președintele. Aici vreau să precizez meritul echipei de la Ministerul de Finanțe, care a purtat negocieri complicate din cauza deficitului și a absorției acestor bani. Mulțumesc domnului Nazare și echipei de acolo pentru munca excelentă.

„Toate contractele semnate să includă o componentă semnificativă de localizare și transfer tehnologic, contribuind astfel la consolidarea industriei de apărare din România”

Vor fi implicate și companiile românești, pentru a întări industria noastră de apărare?

Obiectivul nostru este să asigurăm cât mai multă localizare la toate contractele noi de achiziții.

Este dificil de estimat, în acest moment, cât din fiecare proiect sau din întreaga listă va fi realizat pe plan local. Realitatea este că industria națională de apărare are o capacitate limitată de a se dezvolta și de a absorbi tehnologie și producție în următorii ani. Ce urmărim este ca toate contractele semnate să includă o componentă semnificativă de localizare și transfer tehnologic, contribuind astfel la consolidarea industriei în România. Acest obiectiv este esențial atât din perspectiva locurilor de muncă, cât și pe termen mediu și lung, pentru dezvoltarea industriei de apărare, fie ea de stat sau privată. Din păcate, după 35 de ani de la Revoluție, industria de apărare românească rămâne departe de competitivitatea europeană și mondială. Totuși, eforturile noastre în negocieri și discuții urmăresc ca fiecare contract să vină cu o componentă de localizare cât mai substanțială.

Ce criterii vor decide proiectele de infrastructură eligibile?

Plecăm de la premisa că trebuie să fie proiecte de mobilitate militară, care să aibă un caracter dual, civil și militar. În această categorie  se încadrează destul de multe proiecte, iar încă un criteriu important este să aibă un stadiu de maturitate important, să poată fi finalizat până la 2030. Pentru că un proiect de infrastructură e foarte greu să fie gata în patru ani, de când este gândit, până la finalizare. Proiectele de infrastructură mari necesită timp considerabil, de la concepție la finalizare, parcurgând etape precum studiu de fezabilitate, proiectare, execuție, licitații, contestații și eventuale probleme în teren. Plus că, din nou spun, contractele trebuie să fie semnate până la anul, în mai. Deci nu există în cadrul actual vreo șansă să avem un contract nou semnat de infrastructură mare până în mai 2026. Dar România are deja un pipeline de proiecte suficient de generos, pentru a permite finanțarea prin mecanismul SAFE a proiectelor de infrastructură eligibile.

Cam câte proiecte de infrastructură estimați vor fi finanțate prin SAFE?

Nu pot spune acum, vom ști la finalul lui noiembrie.

Cum se împart banii între apărare și infrastructură?

De principiu, cam două treimi merg către apărare și instituțiile din sistemul național de apărare (inclusiv Internele și SRI), iar o treime către infrastructură. Proporția exactă se va stabili la final.

Guvernul pregătește modificarea cadrului de achiziții pentru a accelera semnarea contractelor până în 2026

Cum se va asigura guvernul că aceste fonduri vor fi folosite eficient, cu mecanisme clare de audit și control, pentru a evita întârzieri sau risipă?

Fiecare minister își gestionează contractele după procedurile proprii. Unele funcționează mai bine, altele mai greu. Eu, cât sunt aici, sunt hands-on pe fiecare detaliu și așa voi rămâne. De altfel, am lucrat și în timpul verii cu colegii de la Cancelaria Guvernului și de la Ministerul Economiei și suntem într-un stadiu avansat pentru a modifica cadrul de achiziții, astfel încât să putem scurta anumite termene ca să ne asigurăm că încheiem contractele până în mai 2026.

Experți polonezi, citați de presa de acolo, avertizau recent că nu toate statele vor reuși să folosească rapid fondurile SAFE, din lipsă de oameni și proceduri. În cazul României, cum ne asigurăm că avem capacitatea administrativă și tehnică pentru a nu pierde bani și timp?

Într-o ordonanță nouă, care e acum în consultare și pe circuitul ministerial de avizare, avem prevăzută inclusiv mărirea capacității instituționale, prin creșterea efectivelor în departamentele de achiziții și derulare de contracte. Noi, la Ministerul Apărării, am solicitat încă 35 de oameni, care să se ocupe de derularea contractelor. 

„Cei ce vorbesc împotriva acestui program (SAFE - n.n.) sunt cei care răspândesc narativul Rusiei. Ei ar vrea, din ce văd eu, să nu avem o armată puternică”

Colaborați și cu experți din străinătate?

Ministerul Apărării, prin Direcția de Armamente, are contacte și colaborări de mulți ani cu toți furnizorii internaționali de echipamente militare. De când sunt ministru, de două luni și ceva, am avut întâlniri aici la minister cu mulți furnizori mari de echipamente militare, europeni și americani. Există know-how în minister pentru a ști ce se produce și la ce calitate. Statul Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, este un om foarte conectat la toată industria de apărare și la tot ce se produce la nivel mondial și european, la cum se înzestrează alte armate NATO. Avem un contact și un dialog permanent cu aliații noștri NATO pentru a sta cu ochii pe țintele de capabilități pe care le-am agreat cu dânșii.

Avem nevoie de o armată bine echipată, bine înzestrată, bine motivată. Din perspectivă politică, văd că sunt voci care spun că nu trebuie să facem aceste cheltuieli pentru înzestrarea armatei. Opinia mea este că cei ce vorbesc împotriva acestui program (SAFE - n.n.) sunt cei care răspândesc narativul Rusiei. Ei ar vrea, din ce văd eu, să nu avem o armată puternică. Eu vreau să avem o armată puternică și bine echipată. 

Din fondurile alocate prin SAFE sistemului național de apărare, cât la sută estimați că va merge către achiziții externe și cât către industria locală?

Greu de spus acum. Totul depinde de discuțiile și negocierile din următoarele luni. Dacă nu reușim să încheiem contracte avantajoase pentru statul român, nu le vom semna. Asta să fie clar pentru toți furnizorii: condițiile comerciale trebuie să fie avantajoase pentru România.

Industria de apărare a României: producție și planuri de dezvoltare

România, deși nu se numără printre marile puteri producătoare de armament din Europa, are un interes strategic în revitalizarea industriei de apărare pe fondul situației de securitate de la granița sa. După 2022, România și-a crescut bugetul apărării la 2.5% din PIB, iar în 2023 aproximativ 35% din acest buget a fost alocat achiziției de echipamente majore – un procent comparabil cu al Poloniei. Țara a devenit astfel atractivă pentru parteneriate industriale, mai ales că autoritățile au subliniat că programele mari de achiziții trebuie să implice, pe cât posibil, cooperare cu industria locală (offset). Totuși, baza industrială de apărare a României suferă de pe urma a peste  30 de ani de subfinanțare și pierdere de know-how, multe capacități rămânând la nivelul anilor '80-'90 . Abia recent se constată o inversare de trend, cu investiții în modernizare și cu intrarea unor jucători străini în peisajul local.

Producția actuală în România se concentrează pe armament ușor, muniție și câteva vehicule terestre, alături de întreținerea tehnicii militare. Compania de stat ROMARM grupează principalele 15 uzine de profil (fabrici de armament și muniție la Cugir, Plopeni, Sadu etc., uzine mecanice la București, Mizil, Moreni, șamd). Se produc muniții de calibru mic și mediu (gloanțe, proiectile de artilerie până la 152 mm), arme de infanterie (puști de asalt calibrul 5.56 mm și 7.62 mm, mitraliere – de ex. derivatele automatei AK și ale puștii PSL în trecut, acum în curs de înlocuire), precum și unele vehicule blindate ușoare. De exemplu, la Uzina Automecanică Moreni s-au produs transportoarele blindate TAB/Zimbru (8x8 derivat din BTR) și încă se produc vehicule 4x4 Saur/ABC-79M pentru poliție și jandarmerie. La Uzina Mecanică București (UMB), parte a Romarm, s-au fabricat tancuri în perioada comunistă (modelul TR-85 Bizon, derivat din T-55) și vehicule de luptă MLI-84 (derivat din BMP-1 sovietic). În prezent, UMB a fost modernizată și este implicată în producția transportorului blindat modern Piranha V 8x8, în colaborare cu General Dynamics European Land Systems. 

Conform contractului semnat în 2017 pentru 227 vehicule Piranha V, asamblarea și integrarea se fac în România, personalul fiind pregătit în Elveția și linia de producție renovată la standarde actuale. Până acum zeci de Piranha V au fost livrate armatei, iar în 2023 s-a aprobat o extindere a comenzii cu încă 150 bucăți, ceea ce va asigura continuitatea producției locale . 

În domeniul aeronautic, România are capacități limitate, dar existente: compania Aerostar Bacău se ocupă de mentenanța avioanelor militare (MiG-21 în trecut, acum F-16) și a început modernizarea avioanelor de antrenament IAR-99 Șoim. De asemenea, Aerostar produce componente pentru avioane Airbus civile și explorează dezvoltarea de drone tactice în parteneriat (de exemplu, a prezentat prototipul UAV-ului tactic VTOL Watchkeeper în colaborare cu Elbit). Fabrica IAR Brașov (Ghimbav) are tradiție în asamblarea de elicoptere – a produs sub licență elicopterele Puma și Alouette în a doua jumătate a secolului XX. În ultimii ani, IAR Brașov (în parteneriat cu Airbus Helicopters) s-a pregătit să producă elicopterul H215M (o versiune modernizată Super Puma) destinată forțelor armate române, construind chiar o hală nouă de asamblare. Din păcate, lipsa unei comenzi ferme a întârziat operaționalizarea acestei facilități. 

Pe segmentul naval, șantierele din Galați și Constanța (în cooperare cu olandezii de la Damen și francezii de la Naval Group) sunt angrenate în planurile de dotare cu corvete și nave de luptă pentru Marina română – contractul pentru corvete (clasa Gowind) fiind în curs de clarificare, cu promisiunea construirii a cel puțin două nave la Constanța.

Cele mai importante dezvoltări recente privesc parteneriatele internaționale menite să aducă tehnologie nouă în România. Un exemplu major este colaborarea cu Statele Unite la sistemele anti-aeriene Patriot: după achiziția directă a 7 sisteme Patriot PAC-3, România a obținut în 2023 un acord cu Raytheon pentru a co-produce local rachetele interceptoare SkyCeptor (variante de cost redus pentru Patriot). Fabrica Electromecanica Ploiești (parte din Romarm) a semnat un Memorandum în 2022 și o scrisoare de intenție în august 2023 cu Raytheon, pregătindu-se să fabrice componente și să asambleze rachete SkyCeptor pe teritoriul românesc . Aceasta reprezintă o premieră înalt-tehnologică pentru industria românească, transferând know-how în domeniul rachetelor ghidate.

O altă investiție strategică este cea a companiei germane Rheinmetall, care a ales România pentru a construi o fabrică de pulberi și explozibili destinată munițiilor moderne. Noua uzină, amplasată la Făgăraș (platforma Pirochim Victoria), are o valoare estimată de ~400 mil. EUR, din care 47 mil. EUR sunt finanțați de Comisia Europeană prin programul ASAP . Această fabrică – a doua investiție majoră a Rheinmetall în România – va produce pulbere de mare calitate și elemente pentru cartușe și proiectile la standard NATO, contribuind la lanțul european de aprovizionare cu muniție (cerere critică din 2022 încoace).

Separat, Rheinmetall mai are un joint-venture cu Moreni pentru eventuală producție locală de vehicule blindate (vehiculul Lynx IFV a fost oferit armatei, dar decizia a fost amânată; totuși, Ungaria și Cehia au ales acest produs). De asemenea, firma israeliană Elbit Systems are o prezență de lungă durată în România, operând fabrici la Măgurele și Bacău unde produce și modernizează echipamente optice, electronice și chiar drone (România a achiziționat recent sisteme UAV Watchkeeper X de la Elbit, cu asamblare locală posibilă).

Un impuls politic important a venit și din partea UE: comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a vizitat Bucureștiul în aprilie 2023 și a declarat că "România poate juca un rol mult mai semnificativ în industria de apărare a Europei", încurajând autoritățile să acceseze fonduri europene și să integreze mai bine companiile locale în lanțurile de producție continentale . În acest sens, România a început să valorifice oportunitățile: s-a alăturat unor inițiative comune precum proiectul ESSI (European Sky Shield) pentru apărare aeriană integrată, a depus propuneri pe lângă EDF pentru finanțarea unor capacități (de ex. un proiect regional de modernizare a elicopterelor Puma), și are șansa de a beneficia de programul SAFE pentru dotări viitoare (dacă realizează achiziții comune cu alte state UE, de exemplu în domeniul vehiculelor blindate sau al munițiilor).

Dimensiunea și structura industriei de apărare europene

Industria de apărare din Uniunea Europeană (împreună cu Marea Britanie) reprezintă una dintre cele mai mari piețe de armament din lume, deși rămâne în ansamblu mai mică decât cea a Statelor Unite. Conform datelor sectoriale, cifra de afaceri a industriei europene (UE27) de apărare a crescut puternic în ultimii ani, ajungând la aproximativ 158,8 miliarde EUR în 2023 . Pentru comparație, aceasta reprezintă circa 55% din totalul industriei aerospațiale și de apărare europene (restul provenind din aviația civilă și sectorul spațial) . Creșterea din 2023 a fost de aproape 17% față de anul anterior, evidențiind efortul accelerat de refacere a stocurilor militare și de onorare a noilor comenzi pe fondul războiului din Ucraina . De asemenea, exporturile de armament europene au crescut, ajungând la peste 57 miliarde EUR în 2023, ceea ce indică o cerere externă robustă pentru echipamentele produse pe continent . 

Industria europeană de apărare are o structură duală: câteva mari companii multinaționale domină segmentele principale, în timp ce sute de IMM-uri și firme de nișă furnizează componente, muniții și servicii de specialitate. Potrivit Agenției Europene de Apărare (EDA), în Europa activează peste 2.000 de IMM-uri în domeniul apărării , alături de un număr de companii mari și mid-cap. Marile corporații includ giganți precum Leonardo (Italia), Airbus (pan-europeană, cu operațiuni majore în Franța, Germania, Spania), Thales (Franța), Rheinmetall (Germania), BAE Systems (Marea Britanie), Dassault Aviation (Franța), Saab (Suedia) sau Indra (Spania). Dintre companiile cu sediul în UE, cea mai mare ca venituri din domeniul militar este Leonardo (Italia), urmată de Airbus (segmentul Defence & Space) și Thales . Pe ansamblu, doar 19 companii din topul mondial al primilor 100 producători de armament au sediul în UE, însumând circa 105 miliarde USD venituri anuale (2023) – restul fiind dominate de SUA (și Marea Britanie) și, într-o mai mică măsură, de China . De menționat că BAE Systems din Marea Britanie rămâne cel mai mare contractor de apărare din Europa (cu aproape 30 mld. USD vânzări de armament în 2023) , însă după Brexit acesta nu mai figurează în statisticile UE.

Din punct de vedere al forței de muncă, industria europeană de apărare angajează direct peste 500.000 de persoane (conform datelor Comisiei Europene pentru sectorul de apărare, înainte de 2022) , iar dacă includem și industria aerospațială civilă și sectorul de securitate, numărul depășește 1 milion de locuri de muncă. Această bază industrială este concentrată inegal geografic: țările vest-europene mari (Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie) și Suedia găzduiesc cei mai importanți producători și majoritatea capacităților de producție sofisticate . În schimb, multe state mai mici din UE au industrii de apărare de dimensiuni modeste, orientate pe nișe (de exemplu, producția de armament ușor, muniție sau întreținerea tehnicii militare). Această distribuție inegală implică și faptul că majorările de bugete de apărare ale unor țări (precum Germania) pot genera comenzi care se duc în alte țări unde există producători specializați . Un aspect definitoriu al industriei europene este fragmentarea pe criterii naționale. Europa are în prezent numeroase modele diferite de armament produse în paralel în diferite țări, adesea îndeplinind același rol, ceea ce duce la suprapuneri și pierderea economiilor de scară. Spre exemplu, șase țări europene (șapte dacă includem Turcia) produc propriile tancuri principale de luptă – comparativ, SUA au un singur model principal (M1 Abrams) . De asemenea, 11 țări europene (incluzând Turcia) fabriquează vehicule de luptă pentru infanterie (IFV), iar aproximativ 10 țări europene (cu Turcia inclusă) construiesc nave de luptă de suprafață, cum ar fi fregate sau corvete . Această atomizare industrială, în care fiecare națiune a dorit să-și dezvolte propriile variante, a condus la duplicarea eforturilor și la loturi de producție mai mici pentru fiecare tip de echipament, mărind costurile unitare și complicând interoperabilitatea militară. Combaterea fragmentării și consolidarea cooperării industriale este așadar o prioritate declarată a liderilor europeni în domeniul apărării. Programul SAFE menționat mai sus încearcă să condiționeze finanțarea de achiziții comune tocmai pentru a reduce aceste paralelisme și pentru a încuraja apariția unor „campioni europeni” pe fiecare categorie majoră de armament . Există deja exemple de consolidare: grupul KNDS (rezultat din unirea producătorului german KMW cu cel francez Nexter) încearcă să dezvolte noua generație de tanc european comun, iar consorțiul MBDA reunește industria rachetelor din Franța, Italia, Germania, Marea Britanie și Spania sub aceeași umbrelă. Cu toate acestea, fragmentarea rămâne o realitate, în special la nivelul producției de vehicule blindate, nave și armament terestru, unde mai multe țări mențin linii proprii de fabricație.

Producția de armament și tehnică de apărare pe țări în Europa  

Deși există proiecte colaborative paneuropene, majoritatea statelor europene și-au dezvoltat anumite specializări naționale în producția de armament. Mai jos este prezentată, în sinteză, o listă a principalelor capacități și produse de apărare pentru fiecare țară din UE (și Regatul Unit):

Franța: Una dintre cele mai mari puteri industrial-militare europene. Produce avioane de luptă multirol (Dassault Rafale), avioane de transport și elicoptere (Airbus, incl. H225M, Tiger etc.), tancuri de luptă (Leclerc, prin Nexter), vehicule blindate (VBCI, Jaguar, Griffon – Nexter/Arquus), sisteme de artilerie (obuzierul autopropulsat CAESAR ), submarine nucleare și nave de suprafață (grupul Naval Group construiește portavionul Charles de Gaulle, submarinele nucleare Triomphant/ Suffren, fregatele FREMM împreună cu Italia etc.). Franța este co-fondator al consorțiilor europene Airbus (aviație) și MBDA (rachete ghidate), găzduind segmente importante din acestea. Compania Thales (FR) este lider în electronica militară (radare, comunicații), iar Safran produce motoare (inclusiv motorul M88 al Rafale) și sisteme optronice. Industria franceză acoperă toată gama, de la armament ușor (ex. puști de asalt HK416 fabricate sub licență pentru armata franceză) până la sateliți militari și arme nucleare, fiind puternic susținută de stat și orientată și spre export (Franța a devenit al doilea exportator global de armament în 2019–2023 ).

Germania: Are o industrie vastă axată pe vehicule terestre, navale și echipamente electronice. Este faimoasă pentru tancurile LEOPARD 2 (considerate printre cele mai bune din lume, produse de Krauss-Maffei Wegmann în cooperare cu Rheinmetall) și vehiculele de luptă precum Puma și Marder (KMW/Rheinmetall) sau transportoare blindate Boxer (consorțiu ARTEC Germania-NL). Rheinmetall, principalul conglomerat de apărare german, produce și tunuri (inclusiv celebrul tun de 120 mm al tancului Leopard), muniție și sisteme de apărare aeriană (ex. Gepard, Skynex). În sectorul naval, ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) construiește submarine convenționale de export (Seria Type 212/214 folosite de multe țări) și corvete. Germania participă la consorțiul Airbus (unde uzinele din Germania asamblează o parte din avioanele de transport A400M Atlas și avioanele de luptă Eurofighter Typhoon). Compania Diehl Defence produce rachete tactice (ex. IRIS-T, sisteme de apărare AA) și a avut o expansiune rapidă în ultimii ani . Deși industria germană a fost considerată subdimensionată raportat la mărimea economiei (istoric constrânsă de politica prudentă de exporturi), în ultimii ani a beneficiat de fondul special de 100 mld. € al armatei germane și de comenzi NATO, cunoscând o revigorare substanțială.

Italia: Un jucător major, cu un sector de apărare diversificat, integrat și orientat la export. Gigantul Leonardo (fost Finmeccanica) acoperă avionică, electronică și platforme militare: este co-producător al avionului de luptă Eurofighter Typhoon și producător unic al avioanelor de antrenament avansat M-346 Master și a noilor avioane de luptă ușoară M-345. Leonardo deține și fosta AgustaWestland, deci produce elicoptere militare (AW101, AW139M, etc.), inclusiv noul elicopter de atac ușor AW249. Italia are o importantă industrie navală prin Fincantieri, care construiește portelicoptere, distrugătoare și fregate (inclusiv fregatele FREMM în parteneriat cu Naval Group Franța, precum și noile fregate europene din clasa PPA). De asemenea, Italia produce vehicule blindate (Iveco Defence, ex. transportor Centauro, vehicul tactic LMV Lynx etc.) și este coproprietar în MBDA (furnizând rachete precum ASTER, OTOMAT ș.a.). Italia se va alătura Marii Britanii și Japoniei pentru a dezvolta viitorul avion de luptă Tempest/GCAP (de generația a 6-a), indicând ambițiile sale de viitor.

Spania: Are o industrie de apărare mijlocie ca dimensiuni, dar implicată în proiecte europene majore. Airbus-Spania produce avioane de transport tactic C-295 (la Sevilla) și componente pentru Eurofighter și A400M. Navantia, șantierul naval spaniol de stat, construiește nave militare de suprafață – ex. distrugătoarele F-100 cu sistem Aegis (exportate și în Norvegia, Australia), submarinul convențional S-80 Plus (dezvoltat local), precum și corvete moderne (clasa Avante, exportate în Orientul Mijlociu). Spania produce blindate pe șenile ASCOD/Pizarro (dezvoltate împreună cu Austria, platformă ce a stat și la baza vehiculului britanic Ajax) și vehicule pe roți 8x8 Dragon (program recent, cu participarea GD European Land Systems). De asemenea, compania Indra din Spania este un lider european în radare, sisteme C4ISR și electronică militară, participând la numeroase programe (inclusiv la dezvoltarea FCAS – viitorul avion de luptă franco-germano-spaniol).

Suedia: O țară cu tradiție în tehnologie militară avansată, în ciuda dimensiunilor mai mici. Compania Saab produce celebrul avion multirol JAS-39 Gripen, un competitor pe piața globală a avioanelor de luptă ușoare. Saab este, de asemenea, furnizor de sisteme de război electronic și supraveghere (avionul GlobalEye AEW&C), arme antitanc portabile (renumitele sisteme AT4 și Carl-Gustaf). Suedia are un șantier naval de talie medie (fostul Kockums, acum parte a Saab) ce construiește submarine diesel-electrice (clasa Gotland/A26) și corvete stealth (clasa Visby). În industria terestră, firma BAE Systems Hägglunds din Suedia produce vehiculul de luptă CV90 (aflat în dotarea a 7 țări NATO, inclusiv recent comandat de Cehia și Slovacia) și obuzierul autopropulsat Archer. De asemenea, Bofors (parte din BAE) produce tunuri de artilerie și muniții ghidate (celebra piesă AA Bofors 40mm etc.). Suedia excelează și în tehnologia rachetelor antinavă (RBS-15, dezvoltat împreună cu Germania) și sisteme de apărare aeriană (ex. RBS-70).

Regatul Unit al Marii Britanii: Deși a părăsit UE, Marea Britanie rămâne o parte integrantă a peisajului industriei de apărare europene, cu capacități de vârf. BAE Systems, cel mai mare contractor european, are o producție extrem de diversificată: în domeniul naval construiește portavioanele Queen Elizabeth și submarine nucleare (clasele Astute și viitoarele Dreadnought) pentru Royal Navy; în aeronautică, BAE este partener major la Eurofighter Typhoon și la programul F-35 Lightning II (fabricând secțiuni ale fuselajului), și conduce viitorul program de avion stealth Tempest/GCAP alături de Italia și Japonia. În zona terestră, BAE produce vehicule blindate ((ex. a  modernizat obuzierele AS90 și tancurile Challenger 2 și dezvoltă noul Challenger 3 în cooperare), sisteme de artilerie, și deține subsidiara BAE Land (fosta Alvis, constructor al vehiculelor CVR(T) Scimitar, etc.). Marea Britanie are un sector important de rachete și armament ghidat prin MBDA UK (co-dezvoltator al rachetelor Meteor, Storm Shadow, CAMM etc.) și Rolls-Royce, care este furnizorul principal de motoare pentru avioane militare (ex. turboreactoarele EJ200 de pe Typhoon, motoarele pentru drone, și turbinele navale). Compania Thales UK produce sisteme electronice (ex. stații optronice pentru vehicule, racheta ușoară antitanc NLAW împreună cu Saab Suedia). De asemenea, Marea Britanie are producători recunoscuți de armament ușor – de pildă, FN Herstal în Belgia produce pentru UK mitraliere Minimi, iar compania britanică Webley & Scott (istoric) și alți mici producători se ocupă de arme de calibru mic. Un aspect distinct este că UK colaborează acum cu UE doar la proiecte punctuale (ex. rachete, avioane) și nu mai accesează direct fonduri europene precum EDF, însă industria britanică rămâne strâns conectată cu cea a aliaților europeni.

Polonia: În ultimii doi ani, Polonia s-a remarcat prin creșteri masive ale cheltuielilor de apărare (până la ~4% din PIB) și un val de achiziții de tehnică modernă. Industria poloneză, reunită parțial sub grupul de stat PGZ (Polska Grupa Zbrojeniowa), produce vehicule blindate (transportorul 8x8 KTO Rosomak - o versiune sub licență a Patria finlandez, asamblată local; noul IFV pe șenile Borsuk, proiect autohton aflat în producție inițială; diverse vehicule 4x4 și camioane militare Jelcz). Polonia are o tradiție în artilerie și rachete: a dezvoltat obuzierul autopropulsat Krab (șasiu sud-coreean K9, turelă britanică AS90, produs la HSW) și lansatorul de rachete ghidate WR-40 Langusta (derivat din BM-21). De curând a semnat parteneriate pentru producția locală a tancului sud-coreean K2 Black Panther (versiune K2PL) și a obuzierelor K9 Thunder, construind fabrici noi cu transfer de tehnologie. Polonia produce în serie și drone tactice (ex. FlyEye, sistemul Warmate – muniție rătăcitoare, ambele de la WB Group), precum și armament ușor (pistoale și puști de asalt de la FB Radom, ex. model Grot recent adoptat de armată). În sectorul aeronautic, capacitățile sunt limitate – avioanele de luptă sunt importate (F-16, F-35 comandat, FA-50 SK etc.), însă Polonia fabrică componente (ex. la PZL Mielec se asamblează elicoptere Black Hawk sub egida Lockheed Martin/ Sikorsky). Polonia găzduiește și o parte din producția de rachete antiaeriene CAMM (în cooperare cu MBDA UK) și va co-produce rachete pentru sistemele Patriot achiziționate. Cu un program ambițios de înzestrare, guvernul polonez condiționează multe contracte de offset și implicare locală, ceea ce stimulează revitalizarea industriei naționale.

Olanda are un important șantier naval (grupul Damen Schelde), care construiește fregate (pentru propria marină și export, ex. pentru România) și nave de patrulare, și co-dezvoltă alături de Germania un nou submarin pentru Marina olandeză. De asemenea, companiile olandeze (ex. Thales Nederland) excelează în radare navale (celebrele radare APAR și SMART-L de pe fregate). Belgia are o industrie limitată, dar notabilă prin FN Herstal, producător de arme de calibru mic renumite (pușca FN SCAR, mitraliera FN MAG și Minimi, pistoale). 

Belgia mai găzduiește firma John Cockerill Defense (fostă CMI), care produce tunuri și turele de tanc și vehicule ușoare blindate. 

Grecia are capacități modeste: ELVO produce camioane militare și a asamblat în trecut vehicule blindate ușoare, Hellenic Aerospace face mentenanță și modernizări de avioane (F-16, Mirage) și dezvoltă drone ușoare, iar șantierele navale grecești (Salamina, Elefsis) au construit nave mici (gunboats, suport logistic) și colaborează cu Franța la noile fregate Belharra comandate. Finlanda este cunoscută pentru vehiculele blindate Patria (și turelele de mortar NEMO), precum și pentru echipamente electronice de nișă (sisteme de bruiaj).

Cehia are o tradiție industrială: fabrica Aero Vodochody produce avioane de antrenament (L-39NG Albatros) și co-produce aerostructuri, Excalibur Army și Tatra produc vehicule blindate și camioane, iar CZUB (Česká Zbrojovka) este un exportator major de armament de infanterie (pistoale, puști Bren etc.). 

Slovacia produce vehicule blindate ușoare (ajustat la cerințe locale – ex. EVA 8x8 SPH sau vehiculul 8x8 Patria “Vydra” asamblat local) și de asemenea sisteme antidrone moderne (compania KERAMETAL a dezvoltat sistemul anti-UAV VAMPIRE). 

Austria are companii recunoscute mondial în domeniul armamentului ușor: Glock (pistoale), Steyr Arms (puști de precizie, fosta Steyr-DaimlerPuch a dezvoltat vehiculele Pandur 8x8 și tancul ușor SK-105 Kürassier), precum și Rosenbauer (vehicule militare pentru pompieri/logistică). 

Ungaria a pornit recent investiții mari: în cooperare cu Rheinmetall Germania construiește local vehiculul de luptă Lynx KF41, o fabrică nouă de muniții calibru mare și a achiziționat licența pentru puștile de asalt CZ Bren (pe care le produce la fabrica de arme de la Kiskunfélegyháza).

Portugalia are o mică industrie focalizată pe vehicule blindate ușoare (ex. URO VAMTAC, 4x4 tip Humvee, produs și în Spania) și pe modernizarea echipamentelor existente (parțial prin OGMA, companie aerospațială participată de Embraer). 

Croația, Slovenia și Țările baltice au industrii de apărare de dimensiuni reduse, orientate pe armament ușor (ex. HS Produkt în Croația produce pistolul HS2000, adoptat ca Springfield XD în SUA) sau echipamente speciale (Estonia s-a remarcat prin compania Milrem Robotics – vehicule terestre fără pilot). Irlanda, 

Cipru și Luxemburg practic nu au producție militară proprie, importând toată tehnica.

documentarea despre industria europeană de apărare a fost realizată cu instrumente AI

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp