„Dincolo de viața plină de glamour, petreceri, iahturi, mașini, bile, femei, în spate e foarte, foarte multă muncă. Când pășea pe teren, Adrian Mutu era un om, în afara lui, era alt om” - regizorul Remus Achim, despre „Il Fenomeno – Povestea unui Superstar”

Adrian Mutu – legenda care a încântat stadioanele și a scandalizat tabloidele – prinde viață pe marele ecran într-un mod neașteptat. În ultimii ani, piața românească a descoperit gustul documentarelor sportive autentice: acces în vestiare, interviuri sincere, arhive rare și povești care merg dincolo de goluri, direct către omul din spatele superstarului. Remus Achim livrează exact acest tip de experiență. După seria În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania (2024) și Generația de Suflet (2025), regizorul revine cu Il Fenomeno – Povestea unui Superstar, film care prezintă nu doar cariera lui Mutu, ci și mecanismele gloriei, căderii și revenirii sale. Numele său răsuna „Il Fenomeno” pe stadionul din Florența, iar filmul promite să fie o experiență cu ritmul unui thriller și intensitatea unei confesiuni.

Remus Achim, producător și regizor cu peste două decenii de experiență în ProTV, a trecut prin reportaj, promo și storytelling vizual. Documentarul sportiv l-a descoperit odată cu În inima Naționalei, unde a avut libertatea de a arăta echipa națională a României dincolo de teren. Metoda lui? Documentare aprofundate, interviuri repetate, obsesie pentru poveste – nu pentru buget.

Într-un dialog cu Republica.ro, Achim explică: multe interviuri, în momente diferite, până când „cad măștile” și rămâne omul. Astfel, i-a propus lui Mutu să „facă lumină” asupra episodului din Anglia, două decenii mai târziu – nu pentru senzațional, ci ca lecție pentru tinerii care îl privesc ca model.

Principalele idei din interviu:

• Mutu, mai puternic după scandal: pentru Remus Achim, perioada post-Anglia a fost „mai spectaculoasă” profesional — în Italia, Mutu își reface reputația și ajunge la borne greu de imaginat după o cădere publică.
• „Nu ne pregătim pentru succes”: tânăr, salarii uriașe, faimă bruscă și zero antrenament emoțional pentru ceea ce vine odată cu ele — aici vede regizorul miezul declinului.
• Cum se face un documentar sportiv în România: costuri de sute de mii de euro, drepturi video scumpe, 1,5–2 ani de lucru; banii nu se strâng ușor din piață, iar profitul e fragil.
• Publicul vrea „behind the scenes”, dar e nișa unei nișe: apetitul există, însă viața unui documentar sportiv e scurtă; performanța din teren ajută decisiv ca filmul să aibă tracțiune.
• Metoda de lucru: peste 10 interviuri cu Mutu în locuri și momente diferite - inclusiv la Florența -, pentru a scoate la suprafață omul din spatele personajului.

Cum s-a conturat ideea de a spune povestea lui Adrian Mutu în „Il Fenomeno – Povestea unui Superstar”?

Ideea a venit după ce am făcut documentarul „În inima Naționalei”, și seria „Generația de suflet.” M-am apropiat de fenomenul numit fotbal. Și am căutat să găsesc povești noi sau vechi din fotbal. Povestea lui Mutu totdeauna mi s-a părut tare - eu am fost ani buni reporter la Știrile ProTV și chiar a fost o perioadă în care am făcut știri cu Mutu, despre Mutu, despre soțiile lui, despre scandaluri, despre tot felul de lucruri. Și Adrian Mutu, dincolo de talentul uriaș pe care l-a avut in fotbal chiar are o poveste de erou al zilelor noastre.

Ce te-a atras cel mai mult la povestea lui?

Adrian Mutu reușește de fiecare dată, indiferent de scandalul în care e implicat, să cadă în picioare, la final. A avut o situație mai complicată, cu drogurile, în Anglia, a făcut cum a făcut și a revenit, poate mai puternic decât a fost. În perioada în care documentam personajul lui Adrian Mutu și căutam despre el să văd de unde pot să agăț povestea asta, mi s-a părut cel mai tare faptul că el a fost mult mai spectaculos ca om de fotbal după “scandalul cu cocaina”, decât înainte de scandal. El, după acest scandal a reușit să ajungă cel mai bun jucător străin din Italia, în doi ani la rând – 2007 și 2008. Peste 100 de goluri în Serie A. E ceva de neimaginat pentru un fotbalist roman în zilele noastre!

Cum a reușit Adrian Mutu să se ridice după scandalul cu drogurile și să-și reconstruiască cariera și imaginea?

Cu foarte multă ambiție și cumva s-a motivat singur. E genul de om care atunci când e la pământ și toată lumea îl acuză, el atunci își găsește mai multă putere de a reveni și de a demonstra ce poate. Este o persoană cu o inteligență emoțională peste medie. Așa l-am descoperit și așa îl vor descoperi și oamenii care vor vedea filmul.

Cât de greu a fost să-l convingi să-și deschidă sufletul, să intre în detaliile delicate din perioada nefastă?

N-aș spune că a fost foarte greu, pentru că au trecut totuși 20 de ani de atunci. În continuare lucrurile sunt așa, au stat într-un soi de umbră. I-am spus direct: Hai să facem lumină! Ce s-a întâmplat acum 20 de ani să fie o lecție pentru cei care te urmăresc, te admiră și vor să practice sportul numit fotbal. Să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci. Și nu doar că ești un fotbalist care a avut un grad de notorietate și s-a dus în cap.

Care a fost cel mai greu adevăr pe care l-ai auzit de la Adrian Mutu?

E o întrebare bună, dar grea. Cel mai greu adevăr a fost să putem să dialogăm cinstit și corect unul cu celălalt. Pentru că inițial, ca orice persoană publică, avea zeci de măști care trebuie date la o parte...Pe mine m-a interesat foarte mult să ajung la Mutu – omul. Să văd cum un băiat din Pitești, la 100 de km de București, are o explozie de talent, la mai puțin de 20 de ani, la puțin peste 20 de ani ajunge la un club internațional în Italia și de acolo în Anglia și are o carieră fulminantă. La 23 de ani el era la Chelsea, avea si niste experiențe de viata, un divorț, un copil. Voiam să ajung la el, să intru puțin în viața lui și să înțeleg ce simțea el atunci, cum vedea lucrurile, ce planuri avea, ce gândea Adrian Mutu de atunci vs. ce gândește Adrian Mutu de astăzi.

Perioada declinului: tentațiile și lipsa educației emoționale

Cum vorbește Mutu, în film, despre perioada declinului marcată de scandalul drogurilor?

Mutu vorbește despre perioada declinului ca despre o lecție de viață. Totul ținea de vârstă și de lipsa de educație emoțională. Imaginează-ți: la 20 și ceva de ani te trezești cu un salariu de milioane, cu Londra la picioare, cu uși deschise peste tot și cu tentații uriașe la fiecare pas. Era privit ca un megastar, dar nu avea instrumentele interioare să facă față acelui succes. Și, de fapt, aici e miezul poveștii – nimeni nu ne pregătește pentru succes.

El a ajuns mult prea devreme, dintr-o țară abia ieșită din comunism, într-un oraș al tuturor posibilităților. Și tentațiile au fost mai mari decât vârsta și experiența lui puteau gestiona. Spune însă că nu privește totul cu amărăciune, ci cu asumare. Da, are regrete, dar mai mult decât atât are convingerea că a învățat enorm din acea experiență. Se descrie drept un tip rezilient și cred că așa este.

Dacă acum două decenii era pe primele pagini pentru extravaganțe, astăzi îl descoperim ca pe un om schimbat: un tată care își duce zilnic fiul la școală și la antrenamente și care se ocupă de Academia lui de Fotbal. Și-a schimbat viața la 180 de grade și asta îl face cu atât mai interesant ca personaj.”

10 interviuri pentru adevărul din spatele superstarului

Cum a decurs interviul cu Mutu? Unde l-ai intervievat?

Pentru filmul acesta nu a fost suficient un singur interviu cu Adrian Mutu. Povestea lui este mult prea complexă ca să fie cuprinsă într-o discuție de două ore. Am avut nevoie de un proces care să se întindă pe mai multe luni, în care să revin constant la el, să-l găsesc în contexte și momente diferite. În total am făcut în jur de zece interviuri, fiecare aducând ceva nou. După ce descopeream alte personaje din jurul lui sau povești mai puțin cunoscute, mă întorceam la Mutu și îl confruntam cu acele detalii. Așa am reușit să verific ce e autentic, ce e percepție, dar mai ales să văd cum se raportează el astăzi la propriul trecut.

Cred că doar prin această repetare, prin revenirea constantă, prin întrebări puse din nou și din nou, poți să ajungi la om. Uneori primești aceleași răspunsuri, alteori se schimbă radical – și în acele diferențe descoperi adevărul. În spatele măștilor pe care orice persoană publică le poartă, există mereu un moment când obosește să joace un rol și atunci apare omul. Eu asta am căutat: omul Mutu, nu doar fotbalistul Mutu.

Am ales să mergem cu interviurile și în Italia, pentru că acolo se află o parte fundamentală din povestea lui. La Florența, unde a jucat cinci ani, a avut cea mai productivă perioadă a carierei, marcând cele mai multe goluri. Acolo i s-a spus „Il Fenomeno”, iar porecla a rămas pentru totdeauna legată de numele lui. Numele filmului nu este întâmplător, vine exact din această relație specială dintre un jucător român și un oraș italian care l-a adoptat ca pe unul de-al lor.

Și ce e fascinant: chiar și astăzi, dacă mergi cu Mutu pe stradă la Florența, nu poți face zece metri fără să fie oprit de cineva. Fanii îl recunosc, îi cer autografe, poze, îl strigă pe nume cu bucurie. E un fenomen viu, încă prezent. Cred că această iubire pe care o primește acolo spune mai multe decât orice statistică. Italia l-a așezat într-un loc pe care foarte puțini fotbaliști străini l-au ocupat. Și această recunoaștere internațională, această dovadă că și după scandaluri un om poate să fie iubit, respectat și venerat, face parte esențială din mesajul filmului.

Când l-ai privit în ochi pe Mutu, în timp ce el vorbea despre căderea marcată de droguri, ai văzut un om marcat de vină? Un om împăcat cu sine?

Astăzi Mutu este un om mult mai împăcat cu sine. Firește, poartă urme de regret și o spune deschis: «Dacă eu nu făceam… îți dai seama unde puteam să ajung?». E conștient de valoarea pe care o avea atunci și de cât de sus ar fi putut urca. Dar nu se mai uită în urmă cu furie sau cu durere, ci cu ochii maturității, cu un soi de liniște interioară. Știe că a plătit prețul pentru greșelile lui, știe că a învățat lecția și că a reușit să se ridice din nou. În felul acesta, povestea lui nu mai e doar despre un scandal, ci despre un drum al asumării și al renașterii. Când îl privești acum, vezi un om care își cunoaște valoarea, își recunoaște greșelile și trăiește prezentul cu echilibru.

„În cifre, un documentar de genul „Il Fenomeno” se duce la câteva sute de mii de euro bune”

Cât de complicat e să faci un documentar despre sport în România, din punct de vedere logistic, financiar? Dacă ar fi să faci un calcul de antreprenor, cât costă să produci un documentar de calibrul „Il Fenomeno”? Și cât de realist e să recuperezi investiția din vânzări către platforme precum Voyo, Netflix?

Streaming-ul de film de fictiune sau documentar este încă un business relativ nou în România, dar chiar și la nivel global. Netflix a ridicat documentarele sportive la rangul de experiențe cinematografice, iar standardele sunt extrem de ridicate. Acest nivel de producție costă timp și foarte mulți bani – mult mai mulți decât îți imaginezi la început.

Să strângi finanțare din piața românească, să produci la standarde internaționale și în același timp să faci și profit considerabil este aproape imposibil. Costurile nu se rezumă doar la filmări, interviuri, deplasări sau cazări; cele mai mari sunt adesea legate de drepturile de utilizare pentru imagini de arhivă – partide din Serie A, meciuri din Premier League –, iar acestea ajung la sume considerabile.

Este o industrie mult mai complexă decât credeam înainte să intru în ea. Pleci cu un buget pe hârtie, dar pe parcurs descoperi mereu piese lipsă din puzzle, care cresc costurile și complică procesul. În cifre, un documentar precum Il Fenomeno înseamnă câteva sute de mii de euro bune și o perioadă de lucru de minimum un an și jumătate, chiar doi ani. Noi am pornit proiectul în urmă cu un an și jumătate, de la primele discuții despre cum ar putea fi făcut, dacă Mutu este deschis, ce personaje implicăm și ce research trebuie făcut.

Și a fost deschis de la început?

Da, Mutu a fost deschis de la început. Cred că asta s-a întâmplat pentru că eu veneam deja cu un parcurs validat în zona de storytelling sportiv, după În Inima Naționalei și seria Generația de Suflet. Federația Română de Fotbal mi-a deschis atunci o ușă spre performanța sportivă la cel mai înalt nivel în România și mi-a dat încrederea că pot spune astfel de povești cu autenticitate. Practic, acolo am prins gustul pentru acest tip de producții și am înțeles că fotbalul nu e doar despre 22 de jucători pe un teren, ci un fenomen cultural și emoțional în sine, care reflectă o societate întreagă. Cred că Mutu a simțit de la început că intenția mea nu era să fac un portret tabloid, ci o poveste cinematografică despre un destin.

Crezi că publicul din România este pregătit pentru filme documentare despre sport?

Eu cred că publicul din România este pregătit pentru documentare sportive. Trăim într-o perioadă în care oamenii consumă conținut premium pe Netflix, Amazon Prime sau HBO Max, iar așteptarea firească este ca și platformele din România – precum VOYO – să ofere aceeași experiență cinematografică. Publicul vrea povești bine spuse, ambalate modern, care să transmită aceeași emoție ca un blockbuster internațional.

E adevărat, piața noastră este mică – documentarul e o nișă, iar documentarul sportiv o nișă și mai mică. Totuși, oamenii vor să vadă ce se întâmplă în culisele unei echipe, în vestiarul Echipei Nationale sau în spatele imaginii unui superstar precum Adrian Mutu.

Eu am încredere în această dorință si nevoie a publicului din Romania pentru entertainment de calitate. Dar pentru ca astfel de producții să existe, e nevoie și de performanță sportivă. Nu poți spune povești mari dacă sportul nu produce momente mari. Rolul acestor documentare este să inspire – sportivi și oameni obișnuiți deopotrivă – și să reamintească faptul că, într-o lume super-tehnologizată, avem nevoie mai mult ca oricând de povești care să ne conecteze emoțional. Avem foarte multe lucruri de invatat in viata de zi cu zi de la sport si sportivi.

Un model pentru tinerii sportivi

Ce impact crezi că va avea filmul asupra tinerilor de 16-17 ani care sunt la început de carieră sportivă și care se uită la Mutu ca la un model?

Cred că filmul poate fi o lecție de viață pentru tinerii sportivi, pentru că le arată că succesul nu vine doar din talent, ci și din asumare și muncă. Să-l vadă pe Mutu ca pe un model, genul de erou actual, adică super-asumat. Și dacă o iei pe un drum și te apuci să faci sport, că se numește baschet, handbal, fotbal, tenis – trebuie să fii dedicat 100% dacă vrei să reușești. Pentru că asta poți învăța din filmul biografic al lui Mutu – că, dincolo de viața asta plină de glamour, de petreceri, de iahturi, de mașini, de vile, de femei, în spate e foarte, foarte, foarte multă muncă. Mutu, când pășea pe teren, era un om, când era în afara terenului, era alt om. O să vedeți în filmul ăsta, chiar el zice lucrul ăsta: eu, când sunt pe teren, sunt cu totul alt om.

În momentul în care era pe teren, era concentrat 100% la ce se întâmpla în meciul de fotbal. Dacă era în antrenament, era concentrat 100% la antrenament. Când se termina meciul de fotbal era altă poveste.

Pe mine m-a mai surprins ceva. Am fost cu el în vară la Sports Festival, la Cluj, și acolo au venit foarte multe nume mari – Materazzi, Ronaldinho, mulți sportivi cu renume. Și erau foarte mulți copii care veneau la Mutu și îi cereau autograf. Mai mult ca la starurile din străinătate. Adică Mutu, după atâția ani – puștii îl văd doar pe internet – îi recunosc calitatea asta de super-fotbalist, chiar dacă el s-a retras de aproape 9 ani. Adrian Mutu este un personaj care știe să se reinventeze și care rămâne mereu în fenomen. Si-a deschis propria Academie de Fotbal – un gest prin care a transformat experiența și talentul lui în șansă pentru copii. Acolo se pun primii pași spre performanță, dar și spre vis. E modul lui de a întoarce fotbalului ceea ce i-a oferit și de a lăsa o moștenire reală, construită nu doar din goluri sau trofee, ci din generații de tineri care cred că pot reuși.

Cine este Remus Achim dincolo de acest film? Cum te-ai format ca regizor de documentar? Ai trecut de la reclame, televiziune, la documentar cinematografic. Care a fost catalizatorul acestei tranziții?

Cred că pe la 25–26 de ani mi-am creat visul acesta. Eram în televiziune, la Pro TV, și descopeream magia montajului. Am realizat atunci că două cadre puse într-o anumită ordine pot provoca emoție. În perioada aceea, reporterii de la Știri construiau aproape filme scurtmetraje – era epoca infotainmentului in jurnalismul în România. Și acolo, între știri și montaj, am început să-mi doresc să fac film. Să fac cinema. Îmi doresc în continuare să fac ficțiune la un moment dat, un film mare de cinema, un blockbuster care să ofere experiența unică a sălii, când respiri aceeași poveste alături de sute de oameni.

Dar viața m-a dus spre documentar. Și mi-am dat seama că documentarul, de fapt, e mai aproape de mine decât credeam. Vine firesc din jurnalismul pe care l-am făcut peste zece ani, din anii de teren și din întrebările puse oamenilor. Îți dă libertatea să spui povești reale, să mergi în profunzime, să cauți adevărul dincolo de aparențe. Am trecut și printr-o școală de film în Statele Unite, dar, sincer, mai mult m-a format realitatea – oamenii întâlniți, poveștile lor, încercarea de a le înțelege.

Catalizatorul tranziției mele a fost fotbalul. Înainte să lucrez cu Federația Română de Fotbal, urmăream valul de documentare sportive de pe Netflix și Amazon Prime. Eram si sunt in continuare fascinat de Drive To Survive si Break Point, mai ales că îmi place foarte mult tenisul. Era clar că publicul vrea acest tip de conținut, iar în România nimeni nu îl făcea. Atunci am zis: hai să încerc eu. Nu știam exact cum, dar aveam dorința să construiesc. Și așa am început cu În inima naționalei. Am avut acces la vestiarul naționalei, oferit desigur de Federatia Română de Fotbal, am văzut echipa într-un moment în care era extrem de criticată, chiar denigrată, și am descoperit acolo băieți foarte tineri, cu o pasiune incredibilă pentru fotbal.

Când vezi cât suflet și câtă muncă pun, începi să privești altfel sportul. Și atunci înțelegi puterea documentarului: nu e despre a-ți da un sens în viață, dar cu siguranță îți poate schimba perspectiva. Când vezi că alții reușesc să treacă peste critici, peste lipsuri, peste presiuni și totuși să obțină performanță, inevitabil îți spui: dacă ei pot, poate pot și eu.

Asta îmi doresc să fac prin filmele mele – să spun povești care inspiră, povești din care poți să înveți ceva. Trăim într-o epocă în care reperele și valorile par să dispară din jurul nostru. Eu cred că sportul, prin poveștile lui, poate să umple acest gol. Și dacă filmul pe care îl fac reușește să motiveze măcar un om, un copil sau un tânăr sportiv, atunci simt că mi-am atins rostul ca regizor.

Care e povestea pe care ți-ai dori cel mai mult să o spui în viitor, dacă bugetul nu ar fi o problemă?

Bugetele de mult timp nu mai sunt o problemă. Glumesc. Sunt situații cu care te confrunți zi de zi pentru a avea un nivel premium de productie.

Bugetele sunt mereu o provocare, dar cred că nu trebuie să fie primul gând atunci când pornești un proiect. Când îți dorești cu adevărat să spui o poveste, găsești soluții creative pentru a depăși constrângerile financiare. Desigur, realist și antreprenorial, trebuie să pornești de la un buget și să te încadrezi în el, dar dacă rămâi blocat doar acolo, riști să pierzi esența. Eu cred în echilibrul dintre poveste și buget și am norocul să am în jurul meu o echipă care crede la fel. Avem tehnologia de partea noastră – azi, un studio din București poate fi la fel de performant ca unul din Los Angeles. Până la urmă, obsesia pentru poveste e cea care face diferența.

Există multe personaje ale căror povești mi-aș dori să le aduc pe ecran. Nu doar nume cu mega notorietate, ci și sportivi care luptă din umbră. Un proiect foarte aproape de sufletul meu este o serie despre sportivii români care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice din 2028 – vreau să-i urmăresc ani de zile, în România și în Statele Unite, să arăt drumul lor spre performanță.

E o problemă bugetul, dar nu stai doar în buget. Cred că ar trebui să primeze mai mult ideile și să ai o obsesie pentru film, pentru poveste. Dacă nu ești obsedat de poveste, nu cred că reușești să o duci la bun sfârșit.

Există mai multe personaje ale căror povești îmi doresc să le aduc pe ecran în viitor. Continui să documentez Naționala de Fotbal a României – chiar dacă drumul lor e plin de obstacole, lupta echipei ne dă speranță și ne face să credem că putem ajunge din nou la un Mondial. În paralel, mă gândesc la o poveste pe termen lung: sportivii care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice din 2028. Vreau să-i urmăresc pas cu pas în pregătirea lor, atât în România, cât și în Statele Unite, pentru a arăta nu doar rezultatul final, ci tot drumul, sacrificiile și visul care îi împinge înainte.

Poate un film despre David Popovici?

Este și David Popovici pe lista mea de oameni a căror cariera o urmaresc. îl admir enorm atât pentru ceea ce face în apă, cât și pentru felul în care se prezintă ca om. E un tânăr care inspiră.

Unde te vezi în următorii ani? Mai mult pe zona de documentar sportiv sau în alte zone de storytelling vizual?

În primul rând, îmi doresc să fiu sănătos și să am familia aproape. Asta e fundația oricărui drum sanatos si care contează. Imi propun vreau să clădesc pas cu pas, pe baze solide, astfel încât să reziste în timp și să nu fie doar un foc de paie. Cred în construcții care au rădăcini adânci și care pot să crească frumos, indiferent de obstacole. Ai spus foarte bine: storytelling vizual. Ăsta e domeniul meu. Cu siguranță vreau să continui în documentar sportiv, dar îmi doresc și să fac pasul spre ficțiune. În următorii ani, îmi propun să dezvolt un studio de producție dedicat documentarului sportiv, nu doar în România, ci și la nivel internațional. Deja am discuții pentru un proiect despre fotbal în Italia, Spania și Anglia și sper să se concretizeze. Sincer, mă văd făcând același lucru ca acum, dar la un alt nivel, cu o echipă mai mare, cu proiecte mai ambițioase, dar cu aceeași esență: să spun povești de viață care inspiră.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp