Mama mă visează întotdeauna “de rău”. Nu știu să-mi fi spus vreodată “Auzi, te-am visat de bine”. foto Profimedia

Era micuță. Avea voce dulce și caldă. Nu știa să țipe. Nu știa să certe. Chinul vieții nu a inrăit-o, cum face cu cei mai mulți, ci a facut-o un fel de înger întrupat. Mergea sprijinindu-se intr-un băț. Avea mereu o fustă încrețită pe un elastic și bluză cu nasturi în față. Întotdeauna cernite. Colțurile broboadei îi erau mereu ude de lacrimi, căci cu ele își ștergea ochii. foto: Profimedia

Nu mai știu cu exactitate câte materii au fost, dar îmi amintesc că am trecut pe la Limba engleză, Limba franceză, Jocuri și Jucării, Literatură, Chimie, Astronomie și Pictură. În total, am petrecut cel puțin 6-7 ani la Palatul Copiilor, cei mai mulți în paralel cu școala, pe care am început-o în 1995.

Fișa postului: începe cu un scâncet și nu se încheie niciodată. foto Getty Images

I-am spus astăzi că e ok așa cum e. Că un copil nu trebuie să poarte grija adulților, ci întotdeauna invers. (Foto: Getty Images)

Copiii japonezi, duși în parc și lăsați pe iarbă fără niciun alt element ajutător, nu vor sta cu ochii în gol, dând cu degetul în palmă, ca niște zombie dependenți de smartphone sau tabletă. Vor găsi un băț, cu care vor face, strămoșește, o gaură în pământ. (Foto: Guliver Getty Images)

1 din 3 copii nu este bucuros să meargă la şcoală. În traducere liberă, o treime dintre copii se duc la şcoală fără nici un drag, fără chef, poate chiar cu frică şi silă. Şi foarte obosiți pentru că 1 din 5 copii munceşte aşa de mult în gospodărie încât numai de şcoală nu mai prea are chef