Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Un copil nu trebuie să facă nimic special să primească iubire; o merită pur și simplu pentru că s-a născut

Băiat în brațele mamei sale

Foto: Getty Images

I-am spus astăzi că e ok așa cum e. Că un copil nu trebuie să poarte grija adulților, ci întotdeauna invers. Că nu trebuie să facă nimic special să primească iubire; o merită pur și simplu pentru că s-a născut. Că e ok să greșească, să fie blând cu el și să nu-i fie teamă că va fi iubit mai puțin.

Că nu e dator să citească gândurile nimănui. Că nu e dator să facă pe nimeni altcineva în afară de el să se simtă bine. Nu e salvatorul nimănui. Nu e responsabil pentru ce simte nimeni altcineva, nici pentru starea altuia de bine sau de rău, într-un cuvânt, e responsabil doar pentru fericirea lui și atât. Că nu datorează nimănui nimic, nici părinților, nici altcuiva. Că nimeni n-are dreptul să-l omoare, nici în numele iubirii, nici pentru că l-a făcut.

Că nimic nu justifică un abuz și că nimeni nu are dreptul să facă din cei apropiați un sac de box emoțional în numele unei copilării nefericite. Că dacă cineva îl face să se simtă vinovat, dator sau înfricoșat, acel cineva nu-l iubește, îl manipulează.

Că toate emoțiile sunt normale, chiar și cele mai puțin plăcute. Că are voie să plângă, are voie să simtă furie, că de fapt e absurd ca cineva să-i spună ce are și ce nu are dreptul să simtă. Că nu trebuie să-și îngroape nici tristețea, nici furia și nu trebuie să meargă pe vârfuri prin casă doar pentru că cineva din familie a avut o zi proastă. Că înainte să se întrebe oare ce simt și ce nevoi au ceilalți, să aibă încredere în el, în ce simte și ce are nevoie. Să spună ce vrea, dar mai ales ce nu vrea.

I-am cerut iertare că am învățat lucrurile astea prea târziu. I-am cerut iertare pentru ce i-am greșit și i-am promis că n-am să-l mai părăsesc niciodată și am să fiu lângă el de câte ori va avea nevoie. L-am mai rugat să aibă răbdare cu el, dar și cu mine, pentru că încă învăț.

Și la mulți ani, am zis la final.

Mulțumesc, mi-a răspuns din oglindă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult