Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Un copil nu trebuie să facă nimic special să primească iubire; o merită pur și simplu pentru că s-a născut

Băiat în brațele mamei sale

Foto: Getty Images

I-am spus astăzi că e ok așa cum e. Că un copil nu trebuie să poarte grija adulților, ci întotdeauna invers. Că nu trebuie să facă nimic special să primească iubire; o merită pur și simplu pentru că s-a născut. Că e ok să greșească, să fie blând cu el și să nu-i fie teamă că va fi iubit mai puțin.

Că nu e dator să citească gândurile nimănui. Că nu e dator să facă pe nimeni altcineva în afară de el să se simtă bine. Nu e salvatorul nimănui. Nu e responsabil pentru ce simte nimeni altcineva, nici pentru starea altuia de bine sau de rău, într-un cuvânt, e responsabil doar pentru fericirea lui și atât. Că nu datorează nimănui nimic, nici părinților, nici altcuiva. Că nimeni n-are dreptul să-l omoare, nici în numele iubirii, nici pentru că l-a făcut.

Că nimic nu justifică un abuz și că nimeni nu are dreptul să facă din cei apropiați un sac de box emoțional în numele unei copilării nefericite. Că dacă cineva îl face să se simtă vinovat, dator sau înfricoșat, acel cineva nu-l iubește, îl manipulează.

Că toate emoțiile sunt normale, chiar și cele mai puțin plăcute. Că are voie să plângă, are voie să simtă furie, că de fapt e absurd ca cineva să-i spună ce are și ce nu are dreptul să simtă. Că nu trebuie să-și îngroape nici tristețea, nici furia și nu trebuie să meargă pe vârfuri prin casă doar pentru că cineva din familie a avut o zi proastă. Că înainte să se întrebe oare ce simt și ce nevoi au ceilalți, să aibă încredere în el, în ce simte și ce are nevoie. Să spună ce vrea, dar mai ales ce nu vrea.

I-am cerut iertare că am învățat lucrurile astea prea târziu. I-am cerut iertare pentru ce i-am greșit și i-am promis că n-am să-l mai părăsesc niciodată și am să fiu lângă el de câte ori va avea nevoie. L-am mai rugat să aibă răbdare cu el, dar și cu mine, pentru că încă învăț.

Și la mulți ani, am zis la final.

Mulțumesc, mi-a răspuns din oglindă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Apuripu-ripu / sursa foto: Profimedia

Tata avea doar cinci ani când a rămas orfan de tată. Fără casă, au locuit o vreme în grajdul unde unchiul lor ținea caii. Bunica muncea cu ziua, „la cocoane”, încercând să-și țină cei șapte copii în viață. Asigurarea hranei era cea mai mare provocare. Toți au renunțat la școală, mai puțin cel mic — tata. El a iubit caii toată viața.

Citește mai mult

Doctorat / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, doctoratul a însemnat disciplină intelectuală (pentru un om care citea haotic, avea ideile împrăștiate în zeci de jurnale și caiete, practica fișării și a lucrului pe text a fost o adevărată terapie), sens al educației (cred că scrierea la teza de doctorat și studiul temei alese au dat cu adevărat sens formării mele intelectuale) și contact cu ideile cele mai rafinate, cu textele și autorii cei mai reprezentativi din domeniul meu de cercetare.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Planck a realizat că erorile din ambele legi, deși opuse, au nevoie de o unică condiție corectoare. Așa a apărut quanta Planck – „A fost un act de disperare... Am sacrificat toată fizica pe care o știam”, mărturisea calmul fizician. Adică, fizica lui Newton.

Citește mai mult