Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Țara buzaților

Dumitru Buzatu

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sunt de zeci de ani în funcții publice. Și-au luat pe lângă ei toate neamurile. Au devenit ca o pânză de mătasea-broaștei întinsă pe tot luciul de apă și sufocă orice altceva ar mai vrea să iasă la lumină. Unde se termină teritoriul unui buzat, începe teritoriul altui buzat și nu e bucățică de țară neacoperită de ei. Sunt sudați, sunt înfrățiți. Rar de tot taie un cap de buzat DNA-ul, dar cresc zece în loc, ca la hidră.

Nimic nu îi impresionează. Nimic nu îi clintește. Nimic nu îi sperie. Se cred Dumnezei ai locului și omnipotenți. Nu le pasă de sărăcie, nu le pasă de oameni, nu le pasă de țară. În mintea lor bolnavă țara sunt ei.

A fost o vară cumplită cu evenimente catastrofale care ar fi cutremurat și inima unei gorgone și ar fi făcut-o să își cerceteze conștiința și să își schimbe faptele, dar pe buzați nu i-a clintit deloc. Nici azilele groazei, nici moartea din spital, nici nașterea pe trotuar, nici accidentul făcut de drogat, nici exploziile nu i-au atins și nu i-au făcut să se întrebe, dacă au vreo vină în toate astea.

Pe noi puneți jug că nu sunt bani la buget și voi, buzații, cărați mita cu portbagajul!

Țara sare în aer și ei iau în continuare mită. Le este obișnuință și vitală ca aerul. Majoritatea respiră ca să trăiască. Buzații iau mită ca să trăiască. O cară cu portbagajul. Imaginea teancurilor de bani din mașină m-a amețit. O singură dată un buzat ia mită cât nu câștigă un om într-o viață întreagă prin muncă. Buzatul prins acum e stăpân peste cel mai sărac județ din țară.

Cum este să cari mita cu mașina în județul în care, când plouă, nu pot fi duși morții la groapă din cauza noroaielor?!

Pe noi puneți jug că nu sunt bani la buget și voi, buzații, cărați mita cu portbagajul!

Cum am putut construi prin vot, în democrație și în libertate „țara buzaților”?!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Scurt și... cuprinzător, adică excelent articol, felicitări! Știți ce tot spun eu de ani de zile și sunt copios înjurat? Iată, mă... citez: 1. „Singurul mesaj valabil al baladei Miorița este acela că două treimi din poporul român sunt formate din hoți și criminali și o treime din proști / victime”. 2. „Statistic vorbind, suntem o țară de lichele și de secături, excepțiile, mult prea puține pentru a conta / face masă critică nu fac decât să confirme regula”. 3. „Dacă cineva își bate joc de mine, o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta EU SUNT SINGURUL VINOVAT”.
    V. mai multe pe http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Marian+P%E3tra%BAcu
    • Like 0
  • Ovidiu check icon
    "Cum este să cari mita cu mașina în județul în care, când plouă, nu pot fi duși morții la groapă din cauza noroaielor?!"

    Cum este? Este exact așa cum votează rudele morților neduși la groapă din cauza noroaielior. Votează PSD, PSD și iar PSD, adică Buzații, Buzații și iar Buzații!
    Ce-aveți, Luminița Aldea, cu sărăcimea celui mai oropsit județ al României? Își aleg baronul, invariabil, de trei decenii. L-au ținut în funcții, i-au dat putere, l-au făcut stăpân de județ. Da, știm, o mai fi și furat, dar a făcut și treabă, săracul. Soția, vechi deputat, fiul, secretar de stat, o familie, mai mult decât capabilă, lucrând, neobosit, pentru Vaslui și pentru România. Dar nu ăsta e PSD? Nu asta sunt partidele, încrengături de famiglii, rude, cumetri, nași, fini cu clientela politică aferentă, șoferi fideli, care le cară amantele la spa și coafeur, precum și preaplecați funcționari publici, slugi care le fac piața și le curăță piscinele?
    În cel mai sărac Vaslui al României, aceste neamuri proaste și corupte fac legea. Ca în mai în toate județele noastre: Ilfov, Dolj, Olt, Teleorman etc...


    • Like 2
  • Articolul spune lucrurilor pe nume. Mafia asta e mai rea decât familia Ceaușescu. În '89 a fost suficient să fie tăiate două capete și sistemul a căzut. Mă rog, a fost confiscat, dar asta e altă poveste. Acum mafia este uniform distribuită și numărul capetelor hidrei este mare. Foarte mare. Iar acele capete sunt susținute de clanuri și rețele care au infectat toate zonele (legislativ, executiv, justiție, media).
    Nici prezența și nici absența la vot nu par a fi o soluție. Partide noi, care să câștige încrederea electoratului, nu au apărut. Să se facă curățenie în actualele partide, e o utopie.
    Atunci?
    Atunci, e greu de spus. E greu să ieși din groapa în care ai căzut, trăgându-te de propriile șireturi. Retrăim “Ferma animalelor”. Singura ieșire va fi apariția unui partid curat, de tehnocrați și patrioți, de care să nu se lipească nimeni din actuala mafie, care să fie incoruptibili și dedicați poporului, nu intereselor personale. Mai avem de așteptat. Dar până atunci eu o să continui să merg la vot. Dar nu o să votez nici cu PNL, nici cu PSD, nici cu AUR și nici cu UDMR.
    • Like 3
  • Doamna sunt de acord cu dumneavoastra numai ca " Se cred Dumnezei ai locului și omnipotenți." din pacate in realitate chiar sunt.
    • Like 0
  • se întâmpla lucrurile astea pentru ca românii nu sunt iranieni.evrei sau francezi.ei nu ies in strada.la 20 august a trebuit sa vina Diaspora sa ne dea o lecție.românii prefera sa stea câteva ore in mașina pe valea prahovei sau pe a1 in loc sa se ducă peste guvernanți sa-i ia. u asalt.
    • Like 3
  • Daniel00 check icon
    In tara buzatilor noi suntem abuzatii. Noi suntem cei care decontam toate spagile lor de miliarde si in mintea lor nu muncim sufiecient pe cat pot ei sa fure, sa adune averi si sa se distreze inecati in droguri si in alcool. Au ucis o tara intreaga fara sa le pese. Daca vom continua sa-i votam, ne vor ucide pe toti.
    • Like 5
  • Ion check icon
    La următoarele alegeri veți constata din nou cat de funcțional este "binomul hoții și proștii" .
    • Like 1
  • Am construit tara buzatilor pentru ca mafia postdecembrista a pus ghearele pe mass media si a manipulat la greu populatia, facandu-si-o partasa prin vot manipulat cu marsavie prin minciunile din presa. Chiar si prezenta inca a unor jurnalisti care mai caraie face parte din manipulare! Pentru ca niciunul dintre ei nu intinde coarda prea tare. Spun lucruri care deja fac parte din peisaj, dar nu sperie niciun mafiot. Totul e gestionat ca intr-un teatru gigantesc, toata tara e controlata de mafie in mod categoric. Suportam frustrarile ca si in comunism, pentru ca nimeni si nimic nu e lasat sa faca o schimbare reala. Orice partid sau partidulet care mai vrea sa caraie sau sa schimbe ceva e ponegrit in mod bolsevic, fara scrupule, pentru ca mafia are deviza: noi suntem stapani aici. Vestul e pacalit ca avem democratie, cand, de fapt, avem dictatura mascata!!!!! Si, uite, ca functioneaza!!!!
    • Like 4
  • Este perfect adevărat tabloul descris în articol. În țara asta nu mișcă nimic fără șpaga de rigoare. S-a practicat și se practică indiferent de cine a fost până acum la putere. Aș zice că rar găsim indivizi morali în politică. De fapt motivația pentru care mulți au intrat în politică este chiar posibilitatea furtului. Iar asta e valabil și pentru generația tânără, care se formează, din păcate, după chipul și asemănarea ”mentorilor” mai în vârstă. Sigur, discursul diferă de la un partid la altul și de la o generație la alta, dar deși vorbele sunt diferite, faptele reprobabile sunt asemănătoare. Aici e cheia frustrării și disperării românilor. În senzația că orice ar vota, riscul ca lucrurile să rămână neschimbate e foarte mare. Mulți au avut o speranță naivă că dacă vine la putere Johannis care are un discurs anti-PSD, iar PSD-ul are o imagine de tartor al furtișagurilor, atunci gata, se va vedea luminița de la capătul tunelului. Dar.... GHINION. Lucrurile au mers din rău în mai rău, în ciuda ”lucrului bine făcut” al lui Johannis și al DNA-ului. În urma ”domniei” zeiței anticorupției (Kovesi) ne-am pricopsit cu o corupție aparent din ce în ce mai mare. Oricum, în niciun caz nu s-a ameliorat situația. E clar că s-a acționat greșit, pompieristic sau doar de ochii lumii, sau pentru plătirea unor polițe adversarilor politici. Asta nu a fost anticorupție pe bune.
    Eu sper că se va putea găsi în final o soluție pentru a demara lupta împotriva corupției pe bune, nu ca acum. Dar din păcate, cred că pe lângă vot, care aparent și-a pierdut din importanță, va trebui să apară mișcări civice de stradă cu adevărat puternice. Nu cred că fără o mare și susținută presiune a străzii se va putea rezolva ceva. Românii sunt de regulă blajini și resemnați, dar dacă și când se aprind, la un moment dat, atunci e jale pentru cei de sus care i-au supărat....
    • Like 5
    • @ Dan Cojocaru
      Romanii sunt atat de maestrit manipulati, incat nu vor putea schimba nimic. Intrebati acum, dupa 33 de ani 5 romani si veti descoperi ca 4 din ei fac spume impotriva vestului, nu impotriva mafiotilor locali !!! Pentru ca mafia aceasta e trasa la indigo dupa mafia rusa cu care chiar colaboreaza, instructiunile de baza fiind luate de la Moscova! Degeaba suntem in EU si NATO. Aici samanta agentilor de influenta ai Rusiei nu a pierit, ci a prins radacini. Traim o manipulare marsava. Chiar trancaneala jurnalistilor care sunt lasati sa spuna multe lucruri adevarate face parte din manipulare, penru ca NIMENI nu se paleste de ce spun ei...induram totul ca si in comunism, mecanismul dictaturii mascate functioneaza foarte bine : perpetuarea fostei mafii pcr-isto securiste cu deviza in frunte: noi suntem stapani aici !
      • Like 5
    • @ Adriana Negruti
      Daniel00 check icon
      Foarte corect si la obiect!
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Propoziția Cojocarului de mai sus 'În urma ”domniei” zeiței anticorupției (Kovesi) ne-am pricopsit cu o corupție aparent din ce în ce mai mare' e greșită. Corect este 'În urma mătrășirii / alungării zeiței anticorupției (Kovesi) ne-am pricopsit cu o corupție din ce în ce mai mare.'

      Ăștia de stânga sunt buni la manipulări, dar nu le merge chiar cu oricine.
      • Like 2
    • @ Andrei Olaru
      Chiar ai dreptate. În cazul tău pur și simplu n-am cu cine :-) :-)
      • Like 0
  • ove check icon
    Daca nici acum nu ne trezim si nu incepem sa miscam ceva suntem pierduti.
    • Like 3


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult