Țară mare, ambiții mici?

foto Profimedia

Sintagma “România - putere regională” a fost probabil unul dintre cele mai des menționate obiective vehiculate în spațiul public în ultimii zece ani și, cu toate acestea, el continuă să rămână și azi un deziderat. Atingerea lui necesită o strategie complexă și pragmatică de recuperare a decalajelor care ne separă față de țările în regiune, printr-o intensificare substanțială a diplomației politice și economice, menită să crească anvergura regională și continentală a României.

Ne aflăm într-un context geopolitic în care flexarea mușchilor proprii (și subliniez cuvântul "proprii") va conta din ce în ce mai mult. Sistemele de alianțe se rescriu, iar “prânzurile gratuite” vor fi din ce în ce mai rare. Provocarea este că, după ce pentru dezvoltarea și apărarea sa România a beneficiat în ultimii 10 ani de numeroase prânzuri gratuite, întrebarea care se va pune acum din ce în ce mai mult va fi “Tu ce aduci la prânz?” Mai ales că, iată, suntem o țară care a ajuns la 75% din PIB-ul/capita european.

În acest context, România nu își mai permite să fie o țară mare cu ambiții mici. Nu mai poate fi elevul discret din ultimele bănci ale clasei, în timp ce țări mult mai mici își asumă roluri importante în arhitectura politică și economică regională și europeană. Un lucru ar trebui să ne fie clar: România nu poate fi o putere regională fără un comportament politic și economic de anvergură regională.

Ce înseamnă un comportament economic de anvergură regională? Înseamnă, printre altele, o balanță comercială mai echilibrată cu țările din regiune, dar înseamnă și o expandare a capitalului românesc, a companiilor românești, dincolo de granițe.

Un studiu publicat recent de PWC arată că, în perioada 2019-2024, Grecia, Ungaria, Polonia, Cehia și Bulgaria și-au majorat investițiile directe în țara noastră cu 64%. Privind dintr-un alt unghi, investițiile Greciei în România reprezintă 16% din totalul investițiilor ei în străinătate, iar în cazul Bulgariei, procentul este de 11%.

Investițiile României în străinătate la sfârșitul anului trecut, în valoare de 3,7 mld euro, reprezentau o zecime (!) din investițiile Poloniei în străinătate.

Soluția pentru această slăbiciune majoră a României se găsește atât în sectorul de stat, cât și în cel privat.

Întrebarea pe care ar trebuie să ne-o punem este “De ce pot companii de stat din Polonia, Ungaria sau Grecia să vină în România prin achiziții, dar companiile de stat românești sunt cvasi-inexistente pe piețele din regiune. Există companii extrem de solide precum Hidroelectrica sau Romgaz care ar putea avea puterea financiară să o facă. Dar nu doar ele, cu condiția ca statul român să lase la dispoziția companiilor de stat o bună parte din profitul realizat.

Să nu uităm și faptul că importante firme din domeniul energiei sunt listate la bursă. Până acum, niciuna dintre ele nu a folosit piața de capital pentru a-și finanța dezvoltarea internă și, cu atât mai puțin, pe cea regională. Iar capital autohton este și va fi din belșug. Se estimează că, în următorii 5 ani, activele fondurilor de pensii private vor crește de la 33 la 60 de miliarde de euro.

Dacă și-ar propune, companiile de stat ar putea să se finanțeze relativ ușor la bursă pentru un plan credibil de dezvoltare regională. Care, da, ar veni la pachet cu o diluare a participării statului, fără ca asta să însemne neapărat pierderea controlului.

Vreau să subliniez faptul că, din punctul meu de vedere, nu banii sunt problema, ci lipsa de viziune, de ambiție și lipsa de leadership în zona sectorului de stat, dar și lipsă de experiență în a opera pe piața de fuziuni și achiziții internaționale. Însă întotdeauna se vor găsi companii de consultanță gata să ajute, câtă vreme există o viziune.

Dar problema nu este doar în zona sectorului de stat. Prea puțini antreprenori, prea puține companii private din România ating dimensiunea și puterea financiară necesară pentru a se extinde în regiune. Mulți antreprenori, odată de construiesc o poveste de succes, preferă să o vândă în etapele timpurii ale afacerii, în loc să continue să o crească, să o scaleze și ulterior să se extindă în afara granițelor.

Proprietarul unei mari firme românești din domeniul IT cu prezentă globală îmi povestea acum câțiva ani că nu are nicio problemă în a găsi personal cu competențe tehnice pentru scrierea programelor. Marea provocare consta în acel moment în a găsi personalul cu competențe de strategie, dezvoltare de produs și comunicare, care să îl ajute să ducă afacerea la nivelul următor. Explicația lui din acel moment era că marile companii IT prezente în România folosesc aici mai ales competențele tehnice ale oamenilor, în timp ce funcțiile strategice sunt păstrate în cartierul lor general. Aceasta duce la o lipsă de specialiști cu astfel de competențe pe care antreprenorii români i-ar putea folosi la scalarea propriilor afaceri.

Pe de altă parte, fondurile de private equity prezente în regiune ne oferă nenumărate exemple legate de modul în care, plecând de la o singură companie, creează prin achiziții și fuziuni ulterioare companii regionale, utilizând finanțarea investitorilor instituționali. În final, valoarea de piață a companiilor regionale astfel create ajunge să fie semnificativ mai mare decât valoarea investițiilor făcute.

Cu viziune, fonduri din piață de capital autohtonă și recrutând specialiști cu competențe relevante, și antreprenorii români ar putea urma aceeași rețetă. Asta însă presupune o schimbare de mentalitate și de ambiție care, în prezent, este încă prea rară chiar și în sectorul privat.

Însă lipsa unei anverguri regionale a companiilor românești va mai aduce un handicap major: o slabă poziționare a României în proiectul de reconstrucție al Ucrainei. Asta deoarece firmele cel mai bine poziționate vor fi companiile mari, cu vaste resurse financiare, de producție, umane și care au o vizibilitate internațională mai ales în mediul de afaceri regional și continental. Prea puține companii românești îndeplinesc aceste condiții, iar un start luat de abia acum riscă să fie întârziat în raport cu alti actori din vecinătate.

România are toate atuurile pentru a deveni o putere regională, dar, pentru asta, trebuie să renunțe la a mai fi o țară mare cu ambiții politice și economice mici. Și nu lipsa capitalului e problema.

articol publicat anterior pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp