Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Țara noastră-i țara noastră...

„Ne bucurăm că ai venit în țara noastră!”. La prima vedere, propoziția rostită de dna Firea în vreme ce se învârtea pe lângă Simona Halep în „uralele” publicului de pe Arena Națională, pare o cretinărie. Cum, adică, ne bucurăm că ai venit în România? Da ce, urma să se ducă Simona în Mazagascar? Sau în Costa Bica? Și ne bucurăm că a ales, din fericire, România?

Și totuși, cretinăria își are noima ei. Străduindu-se să acopere marea de fluierături și strigăte de huo, dna Firea a zbierat pur și simplu la Simona cuvintele de mai sus și alte câteva. De fapt, nu se mai adresa învingătoarei de la Roland Garros, ci încerca să răspundă valurilor de dispreț în care o înecau tribunele. De aceea i-a țâșnit pe gură „... ai venit în țara noastră!”. 

Cuvântul „noastră” are o istorie în dictatura comunistă din România. În discursurile oficiale se spunea: „Au intervenit organele noastre de Securitate”, ca și cum securiștii erau, cu duioșie, familia noastră, sânge din sângele nostru, cum scria Marin Preda.

Aveam, de asemenea, „Partidul nostru”, ceea ce însemna că toți cetățenii muncitori și cinstiți din România nu puteau fi decât membri de Partid, cu carnet sau „cu sufletul”.

Industria era și ea „a noastră”, comerțul, „comerțul nostru socialist”, școala, „școala noastră”, iar echipele sportive feminine, „fetele noastre” – cum ar suna asta acum, când, la handbal, de pildă, nenumărate „străineze” de valoare întăresc echipele românești!...

Și, bunînțeles, „țara noastră”. Ceea ce însemna că ea, țara, nu este a străinilor, a spionilor imperialiști, a rămășițelor burghezo-moșierești, cozi de topor ale agenturilor lagărului capitalist. Țara aparținea oamenilor muncii socialiste, prin, firește, reprezentanți... 

Orice român care se ducea în Occident și se mai întorcea în țară era verificat la fir de păr, ca să se depisteze posibila sa contaminare cu idei și năravuri vestice.

Dna Firea i s-a adresat Simonei ca unei transfuge care s-a dus pe la Paris și a hotărât să se întoarcă totuși în „țara noastră”, fiind un exemplu deosebit de util pentru propaganda dictaturii. Iar celor din tribune le transmitea, cu acel „țara noastră” strigat din bojoci, ceea ce le-a detaliat mai târziu: că nu sunt altceva decât „niște soroșiști bine organizați, echipe de cetățeni cu venin, plasate strategic”.

Senatorul PSD Țuțuianu, fost ministru al Apărării, i-a numit „fasciști și naziști”, avertizând că „Dacă lăsăm să se întâmple astfel de lucruri, consecințele vor fi grave pentru societate”. 

Care „astfel de lucruri”? Huiduieli, nu la Operă, ci pe stadion? Trebuie sugrumate huiduielile de pe stadioane? 

Iar pentru jupânul maxim, Dragnea, fanii Simonei Halep scoși din sărite de dna Firea, ca și toți cei care nu îmbracă rubașca albă a PSD, sunt, nici mai mult, nici mai puțin decât șobolani – care trebuie, desigur, stârpiți.

S-a mai văzut asta în istoria propagandei. În virulentul „documentar” antisemit Der Ewige Jude (Evreul etern), realizat în 1940, la comanda lui Goebbels, prim-planuri cu evrei din ghetouri alternează cu imagini ale unor cuiburi colcăitoare de șobolani. Era pregătirea pentru Die Endlösung, Soluția Finală a camerelor de gazare.

Dând măsura a ceea ce e în stare să facă dacă va deține puterea totală, PSD a mers până la abjecția încremenitoare de a comunica public că huiduielile de pe Arena Națională erau adresate... Simonei Halep! Prin urmare, în ochii Europei și lumii, România trebuie să fie țara unde mii de cetățeni își iau cu huo campioana care vine să împartă trofeul cu ei!...

Astăzi începe Campionatul Mondial din Rusia. În 1978, când competiția s-a desfășurat în Argentina dictaturii lui Jorge Videla, marii fotbaliști Iohann Cruyff și Paul Breitner au refuzat să participe pentru că, spunea Cruyff: „Nu accept să joc fotbal când la un kilometru de stadion unor oameni li se smulg unghiile”. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la Campionatul European de Fotbal din 2020 pe și pe lângă stadioanele românești...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult