Foto: Profimedia Images
Am auzit de multe ori despre „economia atenției” ca despre un nou fel de a face bani, mulți, mulți bani din timpul pe care noi oamenii îl petrecem pierzându-ne în rețelele sociale de pe telefoanele noastre. Nu este un model nou, a fost inventat de ziarele care costau puțin, dar ofereau multe articole interesante și de aceea erau citite de mase mari de oameni. Cititorii plăteau puțin pentru a citi ceva ce îi interesa, dar ziarul avea adresele la care expedia publicația și acele adrese erau, la rândul lor vândute celor interesați să facă publicitate pentru orice fel de produse.
Exact asta fac acum și rețelele sociale. Cu niveluri de sofisticare crescute pentru că tehnologiile permit asta, inclusiv aplicații care te ascultă povestind unde o să faci următoarea vacanță ca apoi să vezi pe feedul tău propuneri de cazare din acea țară (atenție ce setări permiteți aplicațiilor…).
Putem așadar trage o primă concluzie că mediul virtual în care ne pierdem zilnic se luptă pentru TIMPUL și ATENȚIA noastră. În medie stăm cam o oră pe aplicație mare/cunoscută de social media pe zi. Multă lume se întreabă dacă timpul petrecut cu ele este dăunător sau nu. Eu cred că este un timp liber de proastă calitate pentru că este la mintea cocoșului că, de vreme ce stai mult cu ochii în telefon și pe tot felul de aplicații, este imposibil să aprofundezi ceva sau să rămâi cu ceva consistent, ceva care să-ți aducă cunoaștere sau valoare sau plăcere. Este o petrecere a timpului liber într-un fel superficial și anxios. Și poate crea dependență.
Asta mi s-a întâmplat. Acum câțiva ani am avut o perioadă cu foarte multe călătorii și am deprins prostul obicei ca în aeroport, tren sau mașină să îmi consult neîncetat telefonul. Mai întâi știri - ca și cum dacă zburam două ore undeva în Europa s-ar fi putut petrece ceva epocal și eu aș fi ratat, apoi emailurile - alt obicei care presupune să răspunzi de îndată la orice mail în care ești în copie cu alți 30 de oameni - apoi mesajele (grupurile, ah grupurile - ele merită o discuție aparte) de pe grupurile de “abuzatori” care mă pierd cu cele 100 mesaje pe zi în fiecare zi - școală, casă, prieteni în sens larg, urmate de aplicațiile de pe rețelele sociale ca nu cumva să ratez să știu ce avataruri își mai inventează oamenii. Când aterizezi sau întârzie trenul, după ce treci prin aceste categorii devenite cumva obligatorii dacă trăiești în secolul ăsta (sic!) te apucă angoasa și ai nevoie să te destinzi. Dar cum?
La sfârșitul orelor de jucat mă duceam la culcare năucă, cu ochii arși și gâtul dureros, cu picioarele înțepenite pentru că în timpul în care stăm cu ochii în telefon corpul nostru este încordat. Devenise de nesuportat.
La îndemână sunt tot felul de jocuri pe care ți le propun o grămadă de aplicații, care la rândul lor se luptă pentru atenția ta. Am accesat un asemenea joc și din acel moment am fost pierdută. La început era vesel să fiu în competiție cu mine și cu ceilalți pentru a obține un scor cât mai mare. Apoi am aflat că și prietene de ale mele folosesc acest joc când se plictisesc așa că am vrut să obțin scoruri din ce în ce mai mari și deci să joc din ce în ce mai mult. Apoi am început să joc în timp ce la televizor rula un serial sau erau emisiuni care mă interesau. Acasă ai mei erau exasperați. Mi s-a făcut o dată o poză - chipul unui om care stă cu orele cu ochii în ecranul telefonului este un chip de om urât la orice vârstă - faceți încercarea asta și uitați-vă în metrou la fețele oamenilor care își privesc ecranele - mai toți adică - și veți vedea că nu zâmbește nici unul și toți au fețe căzute. Practic, orice moment de “repaus” devenise un motiv să joc. Nu era un joc pe bani și era stupid. La sfârșitul orelor de jucat mă duceam la culcare năucă, cu ochii arși și gâtul dureros, cu picioarele înțepenite pentru că în timpul în care stăm cu ochii în telefon corpul nostru este încordat. Devenise de nesuportat.
Mi-a fost greu să scap de dependența aceasta și am folosit întreaga voință pe care o am. Ca atunci când m-am lăsat de fumat. Mi -am impus să joc doar o oră pe zi la început. Apoi să joc o zi da și una nu. Sunt încă în luptă și nu am ieșit de tot dar acum simt că sunt în control. De aceea este foarte important să ne planificăm statul cu ochii în ecran. Să spunem exact cât și când ne dăm voie. Nu ne va ieși din prima dar dacă persistăm ceva, ceva tot reușim. A, și oricum, dacă tot stăm cu ochii în ecrane așa mult vă rog frumos să zâmbim din când în când.
La începutul lunii iunie, platforma habits by Republica a anunțat parteneriatul cu YOXO. În segmentul comunicare, vom vorbi despre poluarea din mediul digital și despre ecogesturi pe care le putem face fără niciun efort când suntem conectați la internet.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.