Sari la continut
Republica
Comunicare

Telefonul tău este un panou publicitar și vrea să te uiți la el tot timpul sau cum am devenit dependentă de ecran

Femeie cu smartphone in metrou

Foto: Profimedia Images

Am auzit de multe ori despre „economia atenției” ca despre un nou fel de a face bani, mulți, mulți bani din timpul pe care noi oamenii îl petrecem pierzându-ne în rețelele sociale de pe telefoanele noastre. Nu este un model nou, a fost inventat de ziarele care costau puțin, dar ofereau multe articole interesante și de aceea erau citite de mase mari de oameni. Cititorii plăteau puțin pentru a citi ceva ce îi interesa, dar ziarul avea adresele la care expedia publicația și acele adrese erau, la rândul lor vândute celor interesați să facă publicitate pentru orice fel de produse. 

Exact asta fac acum și rețelele sociale. Cu niveluri de sofisticare crescute pentru că tehnologiile permit asta, inclusiv aplicații care te ascultă povestind unde o să faci următoarea vacanță ca apoi să vezi pe feedul tău propuneri de cazare din acea țară (atenție ce setări permiteți aplicațiilor…).

Putem așadar trage o primă concluzie că mediul virtual în care ne pierdem zilnic se luptă pentru TIMPUL și ATENȚIA noastră. În medie stăm cam o oră pe aplicație mare/cunoscută de social media pe zi. Multă lume se întreabă dacă timpul petrecut cu ele este dăunător sau nu. Eu cred că este un timp liber de proastă calitate pentru că este la mintea cocoșului că, de vreme ce stai mult cu ochii în telefon și pe tot felul de aplicații, este imposibil să aprofundezi ceva sau să rămâi cu ceva consistent, ceva care să-ți aducă cunoaștere sau valoare sau plăcere. Este o petrecere a timpului liber într-un fel superficial și anxios. Și poate crea dependență.

Asta mi s-a întâmplat. Acum câțiva ani am avut o perioadă cu foarte multe călătorii și am deprins prostul obicei ca în aeroport, tren sau mașină să îmi consult neîncetat telefonul. Mai întâi știri - ca și cum dacă zburam două ore undeva în Europa s-ar fi putut petrece ceva epocal și eu aș fi ratat, apoi emailurile - alt obicei care presupune să răspunzi de îndată la orice mail în care ești în copie cu alți 30 de oameni - apoi mesajele (grupurile, ah grupurile - ele merită o discuție aparte) de pe grupurile de “abuzatori” care mă pierd cu cele 100 mesaje pe zi în fiecare zi - școală, casă, prieteni în sens larg, urmate de aplicațiile de pe rețelele sociale ca nu cumva să ratez să știu ce avataruri își mai inventează oamenii. Când aterizezi sau întârzie trenul, după ce treci prin aceste categorii devenite cumva obligatorii dacă trăiești în secolul ăsta (sic!) te apucă angoasa și ai nevoie să te destinzi. Dar cum?

La sfârșitul orelor de jucat mă duceam la culcare năucă, cu ochii arși și gâtul dureros, cu picioarele înțepenite pentru că în timpul în care stăm cu ochii în telefon corpul nostru este încordat. Devenise de nesuportat.

La îndemână sunt tot felul de jocuri pe care ți le propun o grămadă de aplicații, care la rândul lor se luptă pentru atenția ta. Am accesat un asemenea joc și din acel moment am fost pierdută. La început era vesel să fiu în competiție cu mine și cu ceilalți pentru a obține un scor cât mai mare. Apoi am aflat că și prietene de ale mele folosesc acest joc când se plictisesc așa că am vrut să obțin scoruri din ce în ce mai mari și deci să joc din ce în ce mai mult. Apoi am început să joc în timp ce la televizor rula un serial sau erau emisiuni care mă interesau. Acasă ai mei erau exasperați. Mi s-a făcut o dată o poză - chipul unui om care stă cu orele cu ochii în ecranul telefonului este un chip de om urât la orice vârstă - faceți încercarea asta și uitați-vă în metrou la fețele oamenilor care își privesc ecranele - mai toți adică - și veți vedea că nu zâmbește nici unul și toți au fețe căzute. Practic, orice moment de “repaus” devenise un motiv să joc. Nu era un joc pe bani și era stupid. La sfârșitul orelor de jucat mă duceam la culcare năucă, cu ochii arși și gâtul dureros, cu picioarele înțepenite pentru că în timpul în care stăm cu ochii în telefon corpul nostru este încordat. Devenise de nesuportat.

Mi-a fost greu să scap de dependența aceasta și am folosit întreaga voință pe care o am. Ca atunci când m-am lăsat de fumat. Mi -am impus să joc doar o oră pe zi la început. Apoi să joc o zi da și una nu. Sunt încă în luptă și nu am ieșit de tot dar acum simt că sunt în control. De aceea este foarte important să ne planificăm statul cu ochii în ecran. Să spunem exact cât și când ne dăm voie. Nu ne va ieși din prima dar dacă persistăm ceva, ceva tot reușim. A, și oricum, dacă tot stăm cu ochii în ecrane așa mult vă rog frumos să zâmbim din când în când.

La începutul lunii iunie, platforma habits by Republica a anunțat parteneriatul cu YOXO. În segmentul comunicare, vom vorbi despre poluarea din mediul digital și despre ecogesturi pe care le putem face fără niciun efort când suntem conectați la internet.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Telefonul tau este un panou publicitar" este o afirmatie falsa. Telefonul tau este o unealta pe care o poti utiliza inteligent sau neinteligent, este ce il faci tu sa fie. Daca il folosesti pentru a sta pe facebook, pentru diverse jocuri facute special pentru irosirea timpului, pentru social media - da, telefonul devine un panou publicitar si o mare pierdere de timp. Dar tot pe telefon sunt disponibile, la doar cateva clickuri distanta, toate marile ziare ale lumii. Poti citi Financial Times, New York Times, The Spectator, Le Monde, Le Figaro din scoarta in scoarta. Si nu ma refer doar la sectiunea de stiri, sunt multe articole de analiza, altele care te familiarizeaza cu ultimele descoperiri sau cu cele mai noi evenimente pe scena culturala. Ca tot am mentionat scena culturala: poti citi sau asculta o carte in ziua in care apare. Nu mai e nevoie sa astepti sa fie tradusa sau macar sa fie adusa in Romania: este accesibila acum oriunde te-ai afla. Poti vedea filme, unele foarte inteligente. Daca standardul cuiva este mult peste aplicatiile de streaming obisnuite, exista (si pot fi gasite foarte usor) locuri de unde sa accesezi numai filme de Ingmar Bergman sau Jean Luc Godard. In fine, daca nu cazi in patima pozarii compulsive a tot ce se afla in jurul tau, poti sa te bucuri de fotografii minunate pentru care nu mai e nevoie de un album, un instrument separat, etc. In fine, ce vreau sa spun este ca in momentul in care vrem sa gasim un vinovat pentru faptul ca pierdem timpul sau am devenit prea superficiali este suficient sa ajungem in fata unei oglinzi si negresit vinovatul va fi acolo.
    • Like 1
    • @ Arlecchino
      Nume check icon
      Bineinteles ca telefonul poate sa fie folosit si cu cap, dar trebuie sa recunoastem ca mare majoritate il folosesc cam cum descrie domna de mai sus. Acum sunt zeci de motive pe care le putem discuta de ce acest lucru se intampla, dar eu propun totusi sa nu demonizam utilizatorul pentru ca el nu a ajuns asa ca a vrut el, ci pentru cei care acum au "revelatia" detoxului digital sunt cel care de fapt au inventat sau sprijinit de-al lungul anilo toxicitatea actuala a mediul digital.. Este o de noua tendinta de campanii de imagine in care cei care au "poluat" incep usor usor o companie de "inalbire" dupa marea "revelatie" care de fapt inseamna scaderea numarului de clienti sau a vanzarilor.
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult