“Fiecare călătorie e o vânătoare de comori care ne ajută să ne descoperim în detaliu” spune exploratorul britanic Tristan Gooley, autor de bestselleruri și singurul om în viață care a traversat singur Oceanul Atlantic atât în zbor cât și cu barca. Din cărțile sale, traduse în peste 20 de limbi, poți afla cum să folosești natura pe post de busolă și cum timpul petrecut cu sine în astfel de călătorii devine un instrument de cunoaștere personală, nu o povară.

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Este dificil pentru mulți să-și exprime emoțiile și vulnerabilitatea, adesea din cauza rușinii sau a dorinței de perfecționism. Acest lucru blochează conexiunea autentică, deoarece vulnerabilitatea creează conexiune.

Dar relația dintre singurătatea umană și companionul animal este mult mai complexă și fascinantă decât simplul „animalele ne fac să ne simțim mai bine". foto: Aaron Amat / Alamy / Profimedia

Singurătatea pe o perioadă scurtă de timp poate avea un impact pozitiv, deoarece după traversarea acestei perioade o persoană caută reluarea relațiilor cu ceilalți, ba chiar se concentrează mult mai bine pe întărirea relațiilor autentice. foto::Steve Hawkins Photography / Alamy / Profimedia

Există singurătăți nobile și ignobile. Singurătățile de care nu ar trebui să ne fie rușine sunt singurătățile morale. Cele prin care te izolezi de lume, pentru un timp, cât să nu superi, să ierți, să îți aduni rănile, să regreți în pace sau să creezi o operă de artă. foto: Ekaterina Pereslavtseva / Alamy / Profimedia

Ți s-a întâmplat să fii lângă persoana iubită și să te te simți fooarte singur? Să simți că nu ești acolo, că nu e acolo, că nu te înțelege? foto Elvenphoto / Alamy / Profimedia

În trenul care mă ducea din micul oraș de provincie spre universitate, se întâmpla mereu ceva magic. Nu era dată să urc fără să cobor cu poveștile secrete ale vecinilor de compartiment. Își ventilau viețile cu o sinceritate dezarmantă, iar eu doar ascultam. foto: vasa / Alamy / Profimedia

Ne trezim și ne culcăm cu telefonul lângă pat și pun pariu că primul lucrul pe care îl facem dimineața este să ne uităm repede la ce s-a mai întâmplat. Foto: Profimedia

„Ești tu prea prăpăstioasă”! Da, poate că sunt. Pentru că mi-e frică, e multă violență în jur. Nu mai raționăm, reacționăm emoțional. Votăm emoțional. Fără argumente, fără a ne pune întrebări, fără a ne documenta. „Somnul rațiunii naște monștri”. Și a născut”.