Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Tovarășul milițian, voyeurismul și americanii

Articol de Codruța Pohrib

Războiul Rece e trendy. Nu că n-ar fi fost evident încă de când Good Bye Lenin! a legitimat nostalgia consumeristă pentru cultura materială comunistă şi anii '80 au devenit cool si tandri, chiar şi pentru românii jenaţi de „vremurile de tristă amintire”. Dar resuscitarea retoricii de Război Rece în epoca post-adevăr trumpisto-putinistă cere un nou tip de ironie. După succesul serialului The Americans, Tovarăşul miliţian/Comrade Detective vine în continuarea trendului cu un tip de metadiscurs care pare să fie fix ce trebuie.

Comrade detective

Ca est-european, prezentarea făcută de Channing Tatum şi Jon Ronson îţi gâdilă mândria. Ţi se spune că Arhiva Naţională de Filme a României, în colaborare cu nu mai puţin de cinci guverne internţionale, îţi redă o bijuterie pierdută a cinematografiei româneşti optzeciste şi te pregăteşti pentru joaca de-a arheologia media. 

Deja zâmbeşti în barbă, spunându-ţi că normal că a trebuit să vină nişte vestici să descopere valorile naţionale, dar eşti gata de nostalgie mediată, pură, simplă şi dublată de americani. Genericul îţi retează rapid pofta de autenticitate. În loc de Mărgelatu' Senior, îl vezi pe Piersic Jr. executând o piruetă à la Billy Eliott, iar când pe generic curg nume ca Ana Maimuţă, Lup Mirosi şi Bebelus Pisicuță, îţi dai seama că americanii te-au tradus din nou (sau, în cazul de faţă, te-au dublat). Acţiunea curge rapid, ca într-un film poliţist american de ani '80 pe care, funcţie de vârstă, s-ar putea să-l fi văzut dublat de Irina Margareta Nistor în sufrageria unui prieten. Suficient de rapid încât să-ti producă o defamilizariare sâcâitoare care să te facă să te întrebi „Drept cine sunt luat?” Şi de-aici începe miza Tovarăşului miliţian. Substantiv. 

Miza însă se multiplică şi ţine atât de convenţiile de gen, cât şi de modul în care eşti interpelat. Practic, te găseşti prins într-un joc de comutare permanentă între o farsă ideologică şi un film poliţist de duzină, pe de o parte, şi între „Oare ce înţeleg americanii din asta?” şi „Oare ce ar trebui să înţeleg eu?”, pe de alta. Tensiunea asta a reflectării reciproce ar putea părea marea reuşită a seriei.

Ca român, te uiţi la actori români, nu le auzi vocile, înţelegi, dacă mai era cazul, cum funcţionează marginalitatea si exotizarea, dar pentru că par intenţionate şi parte din joc, te laşi sedus. 

Seducătoare e şi ideea că echipa de producţie a vrut să satirizeze propaganda comunistă ca o modalitate de a atrage atenţia asupra contextului politic actual din SUA şi că, astfel, idiosincraziile comunismului românesc ajung să fie relevante politic în câmpul discursiv actual. Nu în ultimul rând, estetica optzecistă şi exploatarea logicii consumului în România comunistă dau unele dintre cele mai savuroase scene ale seriei. Jeanşii Jordache de contrabandă, de exemplu, prilejuiesc o discuţie despre fonetica limbii engleze, o urmărire cu împuşcături şi o incursiune în undergoundul bişniţei high-class, devenind astfel obiectul-fetiş emblematic pentru religiozitatea consumului. 

Scena cu cel mai mare potenţial de juisare pentru pasionaţii de critical theory e însă cea în care ni se arată ce l-a transformat pe protagonistul Gregor Anghel (Florin Piersic Jr., dublat de Channing Tatum) în delatorul propriilor părinţi şi, implicit, un comunist fervent. Trauma surprinderii părinţilor în plin act sexual, stârniţi de concupiscenţa unei haine de blană - marcă a luxului vestic la care aveau acces ca ataşati culturali ai Republicii socialiste România -, are în ea si complexul castrării freudian, şi teoria fetişismului via Marx şi Freud. 

Dar cui îi pasă de astfel de subtexte când, de fapt, Channing Tatum atribuie ideea serialului unei pure şi extrem de banale fascinaţii pentru figura antagonistului est-european şi dorinţei de a se juca cu moda românească din anii '80. Faptul că regizorul Rhys Thomas insistă că, în timpul filmărilor, atitudinea nu a fost una a vesticului care ridiculizeaza comunismul, ci chiar o încercare de a gândi „ca regizorii din epocă” arată că prezumţia de autoreflexivitate are limitele ei. Astfel, privită mai la rece, mockudrama Tovarăşul miliţian devine un experiment simpatic despre nostalgia vestului pentru propriul capitalism de Război Rece, pentru o propagandă care acum, privind în urmă, pare mai soft şi, deci, mai uşor de ridiculizat, şi pentru propriul rol de Big Other al eternei exotice lumi de dincolo de Cortina de Fier. Meritul serialului e că chiar face ce spune, performând ideea că studierea propagandei „celuilalt” în speranţa aflării adevărului istoric e o ficţiune. Adevărul istoric in sine e o ficţiune, iar la propaganda războiului rece trebuie să te uiţi ştiind că capitalismul si comunismul s-au produs reciproc la nivel de discurs.

Ce rămâne consumatorului român din acest experiment? În mod cert, o doză bună de amuzament, o coloană sonoră bântuitoare, o posibilă poftă de a revedea BD în acţiune (sau, pentru o mostră spectaculoasă de retorică de Război Rece, spumosul Ninotchka) şi obişnuita doză de auto-zeflemea.  

Citește continuarea pe Scena9

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu e rau serialul. Interesant si comentariul. Pune in perspectiva anumite lucruri.
    Totusi, mi se pare ca acest film a esuat lamentabil tocmai in partea cu care se lauda cel mai mult: Autenticitatea. De la inceput se auto prezinta ca un film romanesc autentic.
    Totusi in primul minut apar doua scene - una cu un tramvai modern, alta cu o masina noua undeva pe la zona Universitatea. Apoi, in tot filmul, toate cladirile sunt filmate de la et. 2 in sus, pt ca nu au fost in stare sa elimine elementele de "modernism" de la parter. Pe langa faptul ca prin parcuri sunt numai banci noi si cosurile de gunoi din lemn masiv (care au starnit si controverse politice de altfel), cea mai grosolana gafa este magazinul de "Pâine". Da pâine cu 'â'. Pe vremea comunistilor ... Alte lucruri grosolane: diverse "titluri" si "articole de ziar" evident traduse din engleza in romana cu Google translate. Daca constrangerile de buget care au permis aparitia in cadru a unor elemente moderne sunt ceva peste care se poate trece, ramane sentimentul de totala desconsideratie pentru autenticitate cu restul de greseli (ortografie non-comunista, texte care in limba romana nu au sens etc.) care puteau fi evitate cu usurinta de catre producatorii americani doar intreband pe unul din multii romani din echipa.
    Pe langa anacronismele prezentate mai sus, asa cum a notat si autorul acestui articol, filmul nu are deloc cursivitatea si fluenta specifica filmelor romanesti ale perioadei. Totul este american: de la discutiile dintre colegii din militie pana la scenele de violenta ale politistilor impotriva civililor si dialogul plin de injuraturi la tot pasul.
    Consider ca daca se punea cu adevarat accent pe detalii se putea obtine mult mai multa autenticitate, dand astfel greutate unor glume inspirate cum a fost, de pilda, cea cu Dacia papuc incarcata cu varza grabindu-se spre spital pentru a salva viata unui copil.
    Per total un film ok, naratiunea bine conturata, personaje ok. Doar ca isi rateaza "promisiunea" principala. Autenticitatea.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult