Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Despre milițieni și hohote de râs. Interviu cu actorul Corneliu Ulici

Comrade Detective

Articol de Ruxandra Cosma și Luiza Vasiliu

Comrade Detective (aka Tovarășul milițian) e un serial românesc de propagandă din anii ‘80. Ba nu. Comrade Detective e un serial filmat în zilele noastre post-revoluționare, ca și cum ar fi un produs anti-capitalist al României ceaușiste. Capodopera e lost & then found de actorul Channing Tatum, care-o dublează în engleză împreună cu o gașcă de all star-uri de la Hollywood. Și, iată, o dă pe Amazon Prime.

Premiera mondială a avut loc vineri, 4 august, iar personajele principale sunt jucate de Florin Piersic Jr și Corneliu Ulici, doi milițieni în căutărea unui asasin cu masca lui Ronald Reagan pe față, sinistru ucigător de idealuri comuniste. GQ zice că se râde mult la comedia asta în 6 episoade, Channing Tatum spune că actorii români sunt atât de buni, încât nu i-a prea venit să-i dubleze. 

Dar convenția e convenție, așa că serialul e dublat în engleză (inclusiv de, oh, Kim Basinger!) și fiecare episod începe cu un intro în care Tatum și Jon Ronson (tipul care-a scris Testul psihopatului și Umilirea publică) discută despre cum acest serial românesc din anii ‘80 e un clasic al genului, preferatul lui Stanley Kubrik. Hahaa. Cic-ar fi vorba despre cum lucrează propaganda, despre cum se consolidează imaginea străinului și despre eterna luptă dintre comunism și capitalism.

Până o s-ajungă serialul și la noi, că deocamdată e disponibil doar în SUA, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă, l-am luat la întrebări pe Corneliu Ulici, tânărul milițian care face echipă cu milițianul ceva mai matur, jucat de Florin Piersic Jr. Corneliu nu era în București, așa că i-am trimis întrebările pe mail. Enjoy. (Luiza Vasiliu)

Unde ești acum?

La Tuzla, pe plajă.

Ce vezi pe fereastră?

Pe fereastră văd plaja și marea, pescaruși, cormorani, și puțin mai devreme, răsăritul.

Există vreun detaliu în jurul tău care să te ducă cu gândul la universul serialului „Comrade Detective”?

Da, mobilierul rulotei mele, care datează din perioada aia și pe care mi l-am luat în urmă cu câteva luni, din banii de la film.

Te uiţi la seriale?

În general nu mă uit la seriale, dar, din când în când sunt prins în capcană de câte unul. Așa am ajuns să văd primul sezon din Prison Break, toate episoadele, unul după altul, până a doua zi la prânz. La fel și Breaking Bad, Suits și, desigur, Game of Thrones.

Ai 34 de ani şi ai ajuns să joci într-o coproducţie a două studiouri americane importante: Amazon şi A24. Care e povestea din spate?

Am fost chemat sa dau o probă la una dintre agențiile de casting la care sunt înscris. Am dat proba si bănuiesc că le-a plăcut de mine, că m-au chemat să mai dau o probă pentru un alt personaj, adică pentru Iosif Baciu. Am rămas doi actori în cursa finală pentru rol și au făcut o serie de combinații cu celelalte personaje ca să vadă cum ne potrivim.

Povestea e cât se poate de simplă și naturală și e minunată așa.

Ulici și Florin Piersic Jr., © A24

Ce știai despre serial înainte să te apuci de filmare? Cum ți s-a părut premisa lui, a filmului de propagandă pierdut și recuperat?

Știam exact ce știți și voi până în acest moment. Că va fi o comedie, genul serial polițist, care va avea ca protagoniști doi milițieni în România comunistă și care va fi dublat în limba engleză, iar una dintre cele două voci va fi a lui Channing Tatum.

Cum a apărut ideea unui serial plasat în România comunistă?

Cred ca le place zona de Est a Europei. Probabil găsesc în România un teren de „joacă” foarte bun, exotic, cu nenumărate posibilități. Cred că va plăcea publicului indiferent de generația din care face parte. Este o comedie presărată și cu poante subtile, și cu unele foarte evidente, nu sunt neapărat genul de „inside jokes” care să limiteze impactul la o anumită categorie de oameni.

Unde au avut loc filmările?

Filmările au avut loc în București, Constanța și pe platourile Castel Film.

Care a fost cel mai greu moment de la filmări?

Au existat mai multe momente grele. Pentru mine, au fost legate de frig, ploaie sau evadarea din autobuzul în flăcări. Însă, dacă ar fi să numesc un singur moment, probabil aș spune că ultima zi-noapte și dimineață de filmare au fost foarte frumoase, dar grele. A fost o zi de filmare lungă, a fost cu efort, cu frig, cu oboseală acumulată, iar ultima secvență avea loc în mașină, la căldură. Îți dai seama ce provocare!:)

Căpitanul începea cu un discurs moralizator, iar noi îl ascultam, apoi eu aveam o replică. Efectiv adormeam între replici, dar, în mod inexplicabil, mă trezeam fix înainte să-mi vină rândul.

Ne amuzăm foarte tare, eu și Florin, când ne amintim de scena asta. 

Actorii români au contribuit cu input-ul lor la scenariu?

Am colaborat foarte bine cu Rhys [Thomas] - regizorul și cei doi scenariști, Brian [Gatewood] și Alex [Tanaka] , au avut deschidere totală față de propunerile noastre, însă filmul nu-și propune să redea fidel acea perioadă, așa că sunt lucruri care nu sunt neapărat specifice comunismului, însă care funcționează foarte bine în economia poveștii și a situațiilor.

Cum ți-ai făcut documentarea pentru rol? Ai vorbit cu milițieni, te-ai uitat la filmele lui Nicolaescu?

Am 34 de ani și încă multe amintiri din comunism și am început să-mi răscolesc memoria după senzații, mirosuri, curiozități și nelămuriri din acea perioadă. Am ascultat cântece patriotice și m-am uitat la înregistrări cu congresele De asemenea, mi-au fost de foarte mare ajutor sesiunile de pregătire si discuțiile cu buna mea prietenă și colegă actriță, Ana Popescu. Ea mi-a fost coach și împreună cu ea am construit baza personajului și a situațiilor importante.

Rolul din serialul ăsta și toată munca ta cu restul echipei te-au ajutat în vreun fel să-ţi formezi o imagine mai clară despre cum se trăia atunci?

În primă fază, am crezut că nu voi avea nicio revelație, că știu despre ce e vorba, auzind atât de multe povești despre asta, încât nimic nu mă mai poate surprinde. A fost atat de bine realizat filmul ăsta din punctul de vedere al scenografiei, costumelor, textului, încât mi-am schimbat . părerea. M-am simțit acolo. În multe scene, am avut senzația de călătorie în timp.

Ce are neobişnuit acest milițian din România anilor ‘80?

Nu fumează.

Citiți continuarea pe Scena9. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am văzut primele trei episoade, serialul este o parodie reușită a comunismului și, nu în ultimul rând, a capitalismului.
    E filmat în București, și se vede cam multă fibră optică pe stradă, pentru o capitală comunistă din anii 80, dar nu e o problemă.
    Eu aveam 15 ani în 1989, așa că pentru mine și generația mea, unele situații și acțiuni chiar au referent în realitate (din fericire, cea trecută). Actorii joacă bine, cu convingere și produc nenumărate momente de umor involuntar. De trecut, spunea cineva, e bine să te desparți râzând. Filmul ăsta, cred eu, chiar ajută la asta.
    • Like 0
  • check icon
    Mie, o imagine din filmul de prezentare mi-a adus aminte de anunțurile de la pagina de mică publicitate din România Liberă (care de fapt era o foaie detașabilă, cea mai citită de-altfel). Anunțuri de genul: „Vând urgent videocasetofon VHS, patru capete, plus monitor color, ori la schimb cu autoturism sau apartament. Aștept provincia”
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult