Trăim criza banilor câștigați prea ușor pe care-i „spargem” la fel de ușor. Pe Calea Victoriei, o cupă de înghețată e mai scumpă decât la Fenocchio în Nisa, în unele restaurante nu mai poți vorbi de un fel de mâncare decent sub 10-12 euro, iar pizza a ajuns să coste ca-n restaurantele din Italia

Criza acestor ani este criza banilor câștigați prea facil.

- Se schimbă niște generații care primesc moșteniri (pe care le vând și cheltuiesc banii - desigur, nu generalizăm) și care au mentalitatea celor deja capitalizați;

- Pe de altă parte, cresc sub nasul nostru, de mai bine de două decenii, niște generații care cred că merită plătite numai pentru că există și respiră (cunosc antreprenori șocați de pretențiile salariale ale unor oameni cu experiență zero, care vor să primească de la 1.500-1.700 de euro net în sus și-și urăsc patronii încă înainte de a se angaja, dar le place latte-ul de 20-25 de lei la cafenelele din centru și ultimul model de iPhone). Dacă le vorbești despre productivitate, despre nevoia ca un business să se susțină, despre nevoia de scalare, dezvoltare, creștere - se uită la tine ca la un extraterestru. Ei s-au născut să primească bani, chiar dacă la schimb dau, în realitate, foarte puțin sau nimic;

- Apoi s-au dezvoltat niște straturi din societate care s-au bucurat ani la rând de echivalentul a 2.000 de euro/ lună, beneficiind de un loc de muncă stabil, încărcare puțină (nu este peste tot așa, dar se întâmplă în instituții și companii de stat) responsabilitate și mai puțină, concedii, libere punte-luntre-pod. Unii angajați de la stat au sporuri, cursuri de perfecționare la mare și la munte unde fac dansul pinguinului în mare și încing hore, vouchere de vacanță. Există și medici (nu puțini) care merg la serviciu de la 8 la 12:00-13:00, au salarii bune pentru România și refuză să facă operații, să capete certificări, să învețe de la alții mai buni cum să opereze cu roboți, să facă mai multe gărzi, deși sunt relativ tineri și despre asta e meseria lor. Consideră că merită 14.000-15.000 lei/net/lună, chiar dacă nu aduc nimic în plus față de perioada când câștigau 5.000-6.000 de lei. Creșterea generală a salariilor medicilor din sistemul public, fără să fie corelată cu un nivel de performanță, cantitate & calitate a muncii, a fost una dintre marile greșeli ale PSD. Sunt doctori care merită și mai mult de 17.000-20.000-25.000 de lei, sunt unii care nu merită nici măcar să rămână în sistem. Mare atenție ca guvernanții să nu repete aceleași erori în învățământ. O catastrofă de la catedră, un „profesor” care merge la cursuri de numerologie ca să învețe să predea mai bine unui elev nu are de ce să primească un salariu la fel de bun cu un dascăl care muncește cu copiii și salvează, prin școală, sute de elevi de la șomaj și sărăcie;

- Și, nu în ultimul rând, s-au metamorfozat niște categorii de lucrători/ liber profesioniști - au apărut investitori în burse, crypto, sunt imens de mulți tineri care câștigă bani din activitate pe internet și social media, dar și băieți și fete (unele surse zic de suta de mii în România) care câștigă bine din rețelele de videochat, Onlyfans, conținut pentru adulți oferit live;

România a ajuns, în privința prețurilor, tarifelor, banilor care se învârt, ca o Elveție.

Doar că e o Elveție care are pantalonii rupți între picioare (ca să mă exprim decent).

Ieri, în jurul orei 14:00, am avut o treabă într-un mall din București (nu unul din top 3) pentru o chestiune punctuală, care a durat 4 minute pe ceas - intrat, rezolvat urgența, ieșit, plecat. 

Am fost mirat de numărul imens de oameni în putere care se plimbau agale la cumpărături, în magazine, la Starbucks. Recunosc, nu calc des, dar am rămas cumva descumpănit - oare oamenii aceștia care umblă prin mall din ce-și câștigă veniturile pe care le cheltuiesc la cumpărături? Dar mai ales, cât îi costă acest timp, de unde-l au? Ce ocupație au, pentru că aș vrea să îi copiez și eu.

M-am dus apoi să-mi iau roșii și cireșe dintr-un supermarket din apropiere (3-4 minute cu mașina) aparținând unui lanț de retail din top 3. Deși speram că va fi gol, am constatat cu stupoare că era plin ochi de clienți care cumpărau și aveau coșurile pline, zăboveau la rafturi, aveau și timp, și apetit să consume. Am făcut stânga-mprejur și am fugit la ale mele, am renunțat și la cireșe, dar și la roșii - din păcate, nu am avut timp nici măcar să studiez puțin fenomenul.

___

Pe Calea Victoriei, o cupă de înghețată este mai scumpă în 2-3 locuri decât la Fenocchio în Nisa - nimănui nu pare să-i pese de asta, se stă la coadă și 10 minute, mai ales în week-end.

În unele restaurante, nu mai poți vorbi de un fel de mâncare decent sub 10-12 euro, pizza a ajuns să fie la preț aproape ca-n restaurantele din Italia. O ciorbă la mare, în unele unități alimentare, a ajuns să coste 30 de lei (6 euro un polonic de zeamă cu o lingură de smântână, o felie de pâine și un ardei iute - nu sunt fan, dar nu pot să nu observ). Un espresso în cafenelele decente este aproape 2 euro în orașele mari din România, am băut la aceeași calitate în Vestul Europei cu 1 euro sau 1,10.

De unde aceste anomalii?

Probabil că dintr-o cerere isterică, dar și dintr-o discrepanță totală între productivitate și creșterea artificială a salariului minim pe economie impus de PSD-PNL în ultimii ani. Orice antreprenor din industria cafenelelor și restaurantelor îți va spune că prețurile au fost trase în sus ca să fie acoperite salariile tot mai mari ale angajaților.

Asta nu înseamnă însă că mulți nu sunt pur și simplu lacomi - ei penalizează consistent nepăsarea clienților care nu au o problemă să dea pe cafea mai mult ca afară.

Un mare semn de întrebare este legat de HoReCa - aici ceva e strâmb - industria hotelieră a mers cât au fost vouchere mari la stat, azi țipă tare că, dacă va crește TVA, vor fi falimente pe bandă. Întrebarea este dacă nu ar trebui să rămână pe piață doar cei care fac business viabil. Și sunt mulți care se dedică activității lor cu mult efort și talent, iar locurile lor rivalizează fără probleme cu restaurante de top din Europa și nu numai.

Să revenim la consum: e un comportament des întâlnit- câștigi banii ușor (iei de la stat 2.000 de euro fără să-i muncești cu adevărat) și-i dai la fel de ușor. Primești tichete de vacanță - le dai la fel de facil la mare unuia care are tupeul să-ți ceară 400 de lei pe noapte în plin sezon.

Iei o leafă pe care nu o meriți sau „produci” ușor sume mari pe net, pe OnlyFans, din „combinații”, „spargi” la fel banii. Dacă nu ai transpirat pentru banii respectivi, nu transpiri nici când îi dai mai departe și vezi că o cupă de înghețată e mai scumpă ca afară sau un espresso mai scump ca la Monaco.

Creșterea veniturilor în aparatul bugetar și pentru pensionari e sănătoasă dacă are în spate cifre pe care să te bazezi.

Dacă beneficiarii primesc acei bani și-i toacă în magazine, marketuri și pe net cumpărând mărfuri și servicii produse de alții, din import, ajungi la un mecanism straniu, cu efecte devastatoare. Statul se împrumută la dobânzi imense (7-8-9 %) ca să plătească indexări de pensii și salarii cu bani de la buget de 30% (deci fără acoperire). Iar cei care-i primesc, pentru că „au de unde”, păcăliți de o aparentă bunăstare, „sparg” ceea ce le intră în conturi sau le aduce poștașul pe mâncare produsă în Turcia, Polonia, Egipt și alte țări, la fel cu electronicele, mașinile etc. Week-end-ul trecut, am zis că nu mai calc în magazinele unui mare retailer pentru că avea legume și fructe 98% din Turcia. Asta în timp ce alt retailer (tot străin) are în rafturi marfă românească peste 80% (legume și fructe de sezon).

Recapitulare: ne împrumutăm cu dobândă în creștere (6-7-8-9%) ca să creștem artificial niște salarii și niște pensii, ale căror beneficiari pompează în creșterea deficitului comercial al României, cumpărând mărfuri și servicii din import. Smart. Ne împrumutăm cu dobândă ca să creștem alte economii, cu alte cuvinte.

Citeam săptămânile acestea că românii au cheltuit în 2024 nu mai puțin de 10 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate. Nimeni nu poate condamna o familie care vrea să viziteze alte state, care-și duce copiii pe alte meleaguri.

Dar nu poți să nu te întrebi de ce la noi industria turistică nu face super eforturi să țină măcar o parte din acești bani în România, aici, oferind servicii și prețuri decente.

Despre plafonarea tarifelor la energia electrică, ne-a costat pe toți cu mult mai mult decât credem: de plafon s-au bucurat și cei săraci, și cei bogați (nu e normal). Iar diferența până la tarifele maxime a fost plătită de stat sau urmează să fie virată în conturile unor firme care s-au jucat de-a „piața liberă” (asta e o altă întrebare- cât are statul român de achitat de la buget pentru diferențele de tarife din energie, de la cele plafonate, la cele maximale când ne uitam siderați la MWh, triplu față de restul țărilor din UE).

Dacă un om a dat 100 de lei față de 150 de lei la factură, unde credeți că s-au dus 50 de lei? În multe cazuri, la cei nevulnerabili, cei care și-ar fi permis, a fost alimentat consumul isteric. Iar în multe situații, asta a adâncit deficitele.

Orice reglementare excesivă a unei piețe care ar trebui să fie liberă naște monștri. Iar reîntoarcerea la normal poate fi extrem de dureroasă și plină de chinuri.

P.S. Am uitat să zicem de specialii din toate categoriile. Cunosc personal indivizi și individe care sunt ieșiți din câmpul muncii la 50 de ani (unii au avut tupeul să se întoarcă în alte instituții de stat și cumulează în timp ce vorbim leafă de la public cu pensie specială din bani publici). S-au exprimat textual: „Am bani de nu știu ce să fac cu ei”. Apoi descriu activitățile de zi cu zi- masaje, sport, cumpărături, haine, city-break-uri, mese în oraș. La 50 de ani, la pensie, cu sume obscene din bani publici, bani la care nu au contribuit, dar despre care sunt convinși că li se cuvin. Bani pe care se-ntreabă în fiecare ceas pe ce să-i mai dea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp